Un spaniol în România
În 2010, urma să termin facultatea de inginerie în construcţii şi, în acelaşi timp, lucram la firma părinţilor mei ca instalator. Atunci am decis să fac o schimbare la care mă gîndeam de mult timp: să am o experienţă internaţională, care să mă ajute să-mi formez o viziune mai amplă asupra viitorului apropiat. Participarea la Erasmus m-am gîndit că ar fi cea mai bună opţiune.
Primul pas a fost informarea despre posibilele destinaţii pentru care aş fi putut opta în cazul în care aş fi fost acceptat. Pe listă se regăseau ţările tipice în care obişnuiau să meargă majoritatea studenţilor: Franţa, Italia, Danemarca şi Portugalia. Erau şi cîteva ţări mai puţin cunoscute, care nu prezentau interes pentru mulţi studenţi: România, Polonia şi Cehia. În acel moment, am început să caut mai în detaliu pe Internet şi prin intermediul prietenilor informaţii despre aceste trei destinaţii.
Din discuţiile cu anumite cunoştinţe am înţeles că Polonia şi România intraseră recent în Uniunea Europeană şi primeau fonduri europene pentru a-şi îmbunătăţi şi consolida infrastructura. Acest lucru a atras multe companii de construcţii spaniole, care şi-au centrat atenţia asupra lor. Mai mult, am aflat că, în România, limba vorbită e asemănătoare celei spaniole şi costul de viaţă e mai scăzut faţă de alte ţări occidentale. Aveam mare interes să cunosc partea de est a Europei, care părea îndepărtată pentru mulţi dintre noi şi era definită prin imaginea şi prejudecăţile care existau, în general, din exterior. Toate acestea au făcut ca alegerea mea finală să fie România.
În august 2010 am sosit la Bucureşti pentru primul meu pas spre adaptare: un curs intensiv de limba română. Am fost repartizaţi în trei grupe de studiu. Italienii şi francezii au avut grupe separate şi li s-a predat în limbile proprii. Pentru a treia grupă s-a predat în engleză şi în ea eram spanioli, portughezi, doi belgieni, o bulgăroaică şi un austriac. Nivelul de limbă engleză al spaniolilor fiind destul de redus, a devenit şi mai dificil pentru noi să învăţăm, dar, cu toate aceastea, am reuşit să finalizăm cursul.
La sfîrşitul lunii septembrie, am plecat din Bucureşti către universitatea mea gazdă Erasmus: Universitatea „Transilvania“ din Braşov. Experienţa personală aici a fost pozitivă. Din punct de vedere academic, cursurile au fost o bună completare pentru cîteva dintre materiile pe care le-am studiat anterior. Nivelul multora dintre profesori era destul de ridicat, datorită faptului că, pe lîngă cursurile pe care le susţineau la universitate, lucrau în paralel la companii din domeniu. Mai mult, majoritatea profesorilor, inclusiv cei mai în vîrstă, vorbeau cel puţin o limbă străină – în general, engleză, franceză sau germană –, ceea ce nu este obişnuit la noi. Cît despre studenţi, mi-a atras atenţia faptul că participarea acestora la cursuri era destul de ridicată în comparaţie cu cea din Spania.
Relaţia cu studenţii şi profesorii a fost excelentă, aceştia fiind foarte deschişi şi ospitalieri cu străinii. Mulţi dintre ei aveau rude sau prieteni în ţara mea de origine şi vorbeau limba spaniolă. Am început să comunic în engleză în aproximativ două săptămîni. După opt luni, mulţumită colegilor şi prietenilor, am început să stăpînesc şi limba română. M-a ajutat faptul că am locuit la căminul studenţesc în primele luni.
În cele zece luni de mobilitate, mi-am terminat cursurile cu succes, am călătorit în mai mult de 15 ţări, am cunoscut sute de persoane de naţionalităţi diferite, am învăţat două limbi străine şi m-am adaptat unei noi culturi. Mi-am găsit un post în sectorul construcţiilor, ca angajat al unei firme de construcţii spaniole în România, ce are contractat un proiect de lucrări de drumuri.
Alberto Nieto este absolvent al Universidad de Cordoba din Spania, Escuela Universitaria Politecnica Superior de Belmez. A beneficiat de o mobilitate de studiu Erasmus la Universitatea „Transilvania“ din Braşov, Facultatea de Construcţii, specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, timp de două semestre (2010/2011).