Un șoc al frumuseții

Cred că tocmai pentru noi, românii, e greu de acceptat că există atîta frumusețe obiectivă în țara noastră pe cît se vede în România neîmblînzită. Sîntem atît de deprinși să ne pictăm țara folosind materiile toxinelor și ale acizilor sarcasmului (în felul în care avangardiștii își construiau tablourile inserînd colaje de dejecții și chiar de excremente, sau în felul în care Andre Serrano construiește fotografii mistic-scandaloase precum Christos în urină), încît găsim surprinzător și aproape inacceptabil faptul că există o asemenea cantitate de frumusețe în România. E un șoc al frumuseții cel pe care-l trăiește spectatorul român, asemănător cu șocul oxigenului după hipoxie; și, ceea ce e cu adevărat important, un șoc al frumuseții proprii. Deci așa arată acest ținut al plîngerii perpetue, al deprimării incontinente, al catastrofismului fără sațiu? Așa arată, care va să zică, infernul nostru – adică atît de policolor, de hipnotic, de paradiziac?

Se înțelege, așadar, care cred că e enormul merit al documentarului România neîmblînzită: el reușește nu doar to restore paradise, să restaureze paradisul, cum scrie undeva Ezra Pound – ci să pună o oglindă cu un chip paradiziac în fața unei conștiințe care se percepe drept iremediabil infernală. Restaurează, altfel spus, paradisul pe locul infernului, din materia lui – și abia asta e cu adevărat spectaculos, cu adevărat impresionant. Pentru orice cetățean român rațional, va fi greu să se mai perceapă drept cetățean al infernului după ce a văzut România neîmblînzită; pentru orice campion al urii de sine (care e, după Luca Pițu, sentimentul nostru național), va fi greu să se mai deteste după ce a văzut acest film.

România neîmblînzită e, așadar, unul dintre cele mai eficiente gesturi recente împotriva urii noastre de sine. Acest film surprinzător ne demonstrează, obiectiv, fără putință de dubiu, că putem fi chiar admirabili, că am putea la o adică ceea ce nici în fantasmele noastre cele mai îndrăznețe nu credeam: să ne iubim. Nu cunosc elogiu mai mare care ar putea fi adus acestui film. Sau oricărui alt obiect artistic. 

Radu Vancu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Zodia cancerului. Jurnal 2012-2015, Editura Humanitas, 2017.

Foto: Max Milligan