Un simplu exerciţiu de memorie

E bizar cum, după doisprezece ani petrecuţi la şcoală, învăţînd la atît de multe materii diferite, răscrucea de drumuri de la sfîrşitul liceului ne aduce faţă în faţă cu doar cîteva probe. Pînă la urmă n-ai ce-i face. Se ştie: bacalaureatul, un examen de temut pentru toate generaţiile forţate să-l dea, are menirea de a ne face tranziţia uşoară spre următorul pas. Post factum, toţi proaspeţii absolvenţi de liceu vor putea mărturisi că ceea ce ar fi trebuit să fie o etapă intermediară, care lansează o provocare setei lor de cunoaştere, se transformă într-o cauză de mare stres, tratată cu o solemnitate uneori disproporţionată.

În fiecare cuvînt scris pe foile tipizate se vădeşte efortul depus de către tinerele minţi pentru cunoaşterea materiei ce intră în programă. Toţi se îndreaptă cu emoţie spre sălile de clasă unde, pentru trei ore, vor trebui să aştearnă pe hîrtie, într-un mod obiectiv, variante prelucrate ale gîndurilor lor. Pe lîngă rigorile baremului, formele artificiale ale cunoştinţelor lor mai au un punct de reper: sensibilitatea corectorului. Nimic discutabil, nimic complex, nimic incert nu va ajunge pe paginile acelea – „nu are rost să te complici cu aşa ceva“. Totul trebuie prezentat în nuanţe cît mai contrastante, ilustrat de fapte cît mai transparente. Prudenţa este la ordinea zilei, unindu-i în cuget şi în simţiri pe toţi elevii cu o abordare cît de cît pragmatică a acestui examen: cine vrea notă mare trebuie să-şi cuminţească gîndul şi să-şi astîmpere elanul.

Mai în glumă, mai în serios, paradigma s-a schimbat destul de mult de pe vremea vechiului regim. Parcursul unei cariere nu mai e de mult uşurat de o repartizare într-un loc sau altul – proaspeţii absolvenţi se află într-o cursă acerbă, în care stabilitatea nu le este adusă întotdeauna de abilitatea de a se încadra într-o normă, ci mai degrabă de cea de a ieşi din tipare. Creativitatea devine o floare din ce în ce mai rară, într-o lume modernă în care totul s-a spus deja, iar roata nu mai trebuie reinventată. Examenul de la sfîrşitul liceului întreţine iluzia periculoasă a unor cerinţe minime care, îndeplinite şi ele cu chiu, cu vai, sînt suficiente pentru a determina o avansare în plan social şi profesional. Tare mi-e că, în ciuda unei nevoi de corectitudine în testare, între „un cinci de milă“ şi o „lucrare bună, dar neîncadrată în barem“ nu vom creşte ambiţii şi inovaţii, ci dezamăgiri şi dezechilibre.

Eu nu doresc să mă îmbăt cu apă rece şi să mă umflu în pene pînă dau cu capul de pragul de sus, doar pentru că am luat o notă mare la bac. Nici nu spun că examenele noastre standardizate sînt mai bune sau mai rele ca ale altora – spun doar că se naşte, printre elevi şi profesori deopotrivă, o foame de a intra în limitele unui barem care ne impune criterii deseori devalorizate. Între ceea ce am învăţat eu cu destulă plăcere în patru ani de liceu şi ceea ce mi s-a cerut să redau la încununarea acestora cu un examen, se căsca un mare hău în care se pierd originalitatea, entuziasmul şi acea sclipire care te face să te simţi confortabil în cunoaştere.

Pentru mine, bacalaureatul a fost un simplu exerciţiu de memorie, şi nimic mai mult. Nu exista nici măcar o fărîmă din personalitatea mea în cele douăzeci şi cinci de pagini pe care le-am scris. Dacă examenelor orale am reuşit să le dau o notă personală, pe cele scrise le-am abordat cu toată precizia de care am putut da dovadă. Mă bîntuie doar gîndul că, în viitor, cineva va dezgropa lucrările mele iar, fiindcă ştim cu toţii că scripta manent, impresia lor despre ceea ce am fost eu va fi una teribil de indiferentă – la fel de indiferentă pe cît scrierile mele vor fi lipsite de culoare. Şi cum nu mă simt confortabil ştiind că voi rămîne pentru eternitate în anonimat, ştiu că trebuie musai să scriu mai bine decît am făcut-o la examenul de bacalaureat. Sper doar ca acest an să nu mă fi schimbat într-atît încît să mă împiedice să fac asta. 

Ana Nanu este o proaspătă absolventă a Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Bucureşti. Datorită cursurilor extraşcolare şi a notelor foarte bune, următorii ani îi va petrece la Londra, la King’s College, studiind filozofie. 

Foto: L. Muntean