„Un prost care rîde e mai prețios decît unul care se supără“ - interviu cu Mimi Brănescu, scenaristul serialului Las Fierbinți

Cînd scrii scenariul, rîzi?

Din ce în ce mai rar. La început rîdeam mai des. Probabil și pentru că erau mai bune episoadele. 

De unde vine rîsul?

Eu rîd cînd mă surprinde replica. La alții, nu știu cum funcționează. 

Te miri vreodată de tine, „băi, ce-a putut să-mi treacă prin cap!“?

Nu. Face parte din fișa postului, chiar mă antrenez în direcția asta. E musai să‑mi treacă „te miri ce“-uri prin cap.

Cu ce trucuri îți surprinzi spectatorul? De unde le-ai învățat?

Nu folosesc trucuri, folosesc scheme, pe care le tot rotesc. Nu m-a învățat nimeni, le-am descoperit pe parcurs. N-am nici o pregătire în cum se scrie. Sînt lăutar.

Cum faci umorul în Las Fierbinți? Să‑i placă și lui Andrei Pleșu, dar și să bată recordurile de audiență?

N-am o tactică în privința asta. Cînd scriu, nu-mi propun să fac rating mare. Și nu știu dacă Andrei Pleșu se mai uită. A zis și el o dată că îi place, și acuma toți cu gura pe el. Audiențele sînt record și pentru că nu prea e concurență. Nu cred că dacă la aceeași oră s-ar difuza, la celelalte televiziuni, Ray Donovan și Seinfeld, s-ar mai uita așa de mulți spectatori la Las Fierbinți. Pe de altă parte, ce mișto ar fi să fie o superconcurență. Am fi obligați să devenim mai buni sau ne‑am lăsa de meserie.   

De ce e Celentano beat mereu?

Sînt mai multe posibilități cu el băut, e un fel de Jolly Joker. Faptul că e mereu beat justifică aproape orice. Pe de altă parte, mi se pare mai cu farmec actorul așa. 

De unde îți vin rezolvări dramatice, precum Firicel care s-a apucat de muncă? Sau monologurile Aspirinei, sau cele privind nevoia educației?

Păi, rîdem, glumim, da’ e groasă ce se întîmplă în țara asta. Nu prea îți mai arde de rîs.

Cum lucrezi la un episod? Pornești de la o idee/ai o poantă pe care construiești?

Și, și. Și, la avarie, iau o situație simplă pe care o răstorn. Adică o tratez așa cum ar trata-o personajele din serial. De exemplu, dacă pentru cei mai mulți să facă o faptă bună, să zicem, e normal, în serial e invers. Nu construim, dărîmăm, nu iubim, urîm, nu ajutăm, încurcăm etc. 

Descrie-mi lucrul la un episod.

Împart episodul în trei ploturi. Luni încep să scriu primul plot, marți îl termin, miercuri îl încep pe-al doilea, miercuri îl termin și joi scriu ultimul plot, care e mai scurt. Iar vineri, sîmbătă și duminică mă odihnesc și, cît mă odihnesc, mă gîndesc și la ce o să scriu în următorul episod. Și așa, trei luni, trei luni jumătate, cît durează, de obicei, munca la un sezon. 

Unde lucrezi? Acasă/în public? Ce tabieturi ai?

Lucrez acasă. Nu am tabieturi. 

Cine/ce te inspiră?

Tot. 

Ce este umorul? La ce folosește?

O observație pe care o faci cuiva, fără să vrei să-l superi. O mînă de ajutor. 

De ce se supără oamenii la glume?

Pentru că, pe undeva, îi ciupesc. 

Cît de prost e omul, tot rîde de alt prost. De ce?

Dacă rîde înseamnă că nu e chiar așa de prost. Cred cu tărie că un prost care rîde e mai prețios decît unul care se supără. Mai poate fi salvat. 

a consemnat Eugen ISTODOR