Un personaj

- argument -

1990. Eram în clasa a IX-a, cînd profesorul nostru de română ne-a încolonat şi ne-a dus pe toţi la cinematograful Victoria din Tîrgu-Jiu, la De ce trag clopotele, Mitică?. Parcă îl aud: „O clasă de filologie n-are voie să nu vadă filmul ăsta.“

Nu ştiam nimic despre Lucian Pintilie. Caragiale fusese în programa şcolară, şi citisem mai mult decît norma obligatorie. Dar cam atît. În bezna rece a sălii de cinema şi cu spaima că oricînd un şobolan ne poate trece pe la picioare, a început proiecţia. Hăhăielile noastre bezmetice s-au potolit. 28 de adolescenţi tăcuseră ca prin farmec şi se uitau hipnotizaţi la nebunia de pe ecran. Nu semăna cu nimic. Rîdeam şi chicoteam, dar nu de glumele noastre interne, ci alături de personajele dezlănţuite care se iubeau şi se detestau cu o pasiune nebună. Văzuserăm puţine filme în vieţile noastre. În afară de Dallas-ul urmărit maniacal nişte ani, cîteva filme indiene şi cele cu Stan şi Bran la cinema, nu aveam prea multe repere.

Ţineam minte atît de multe detalii din seara aceea că am întîrziat pînă în urmă cu vreo doi ani să revăd De ce trag clopotele, Mitică? S-a dovedit o mare prostie din partea mea, pentru că mi s-a părut şi mai vital, şi mai hipnotic decît în urmă cu nişte ani.

L-am descoperit pe Pintilie film cu film, am citit Bricabrac, m-a intrigat şi m-a fascinat în egală măsură.
A urmat momentul New York, retrospectiva de la MoMa, ai cărui artizani au fost Corina Şuteu şi Mihai Chirilov, care mi-a vorbit apoi şi despre planul său măreţ şi recuperator de a reuni ediţia integrală Pintilie într-un set de DVD-uri. A reuşit şi au fost lansate, la ediţia trecută a TIFF-ului.

Domnul Lucian Pintilie a împlinit de curînd 80 de ani. Acest număr nu este unul omagial, ci un cadou sentimental, un puzzle de fapte istorice, poveşti şi întîlniri, pe care l-am pus la cale împreună cu Corina Şuteu şi cu Mihai Chirilov. Cele opt pagini ale dosarului de acum au devenit, foarte curînd, prea puţine. Nu e mult, dar sper că poate fi o invitaţie de a redescoperi opera unui mare regizor şi traseul unui personaj care a rămas peste ani la fel de exigent şi de necruţător cu sine şi cu ceilalţi. Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat invitaţia de a-l revizita în scris pe Pintilie. (Ana Maria Sandu)

Ilustraţie de Ion Barbu