Un parteneriat dincolo de marcă
Asocierea cu Festivalul Enescu reprezintă, fără îndoială, un cîştig pe termen lung pentru orice organizaţie. Posibilităţile de vizibilitate sînt majore, atît naţionale, cît şi internaţionale, iar atunci cînd partenerul nostru înţelege misiunea Festivalului şi face pasul către a se implica într-un sens care realmente contribuie la transformarea comunităţii din care facem parte, rezultă o colaborare care are şi însemnătate, şi valoare adăugată.
Peste 2500 dintre cei mai renumiţi artişti şi patru dintre cele mai bune orchestre ale lumii în acest moment au făcut parte din programul Festivalului Enescu în ediţia 2015. 22 de lucrări de George Enescu, în interpretări contemporane ale marilor orchestre ale lumii, au răsunat pe scenele Festivalului între 30 august şi 20 septembrie. A fost, poate, cea mai enesciană ediţie a Festivalului! George Enescu este un model de
pentru România – au spus-o, fiecare în felul său, dirijorul Kristjan Järvi, violoniştii Sarah Chang, Renaud Capuçon şi David Grimall, pianista Elisabeth Leonskaja. A spus-o superstarul David Garrett. Cîţiva dintre muzicienii invitaţi au fost, în deplină discreţie, în vizită la Muzeul „George Enescu“. În Bucureştiul Creativ, tineri compozitori au creat şi au interpretat lucrări inspirate de George Enescu, iar unele dintre cele mai vizitate spaţii din Capitală – Simbio, M60 sau Lente – au introdus în meniurile lor un produs inspirat de muzica lui George Enescu, pe durata Festivalului.
Avem deschiderea să facem evenimente propuse de partenerii noştri, cum a fost exemplul unui Tur Enescu şi pe biciclete, propus de Raiffeisen Bank. A fost un tur inovator, oferind publicului posibilitatea de alege să viziteze locurile dragi care au marcat existenţa lui George Enescu şi pe bicicletă, nu doar pietonal.
În acest context, misiunea şi dorinţa Festivalului Enescu sînt cele de a dezvolta parteneriate, mai degrabă decît ceea ce am numi clasic sponsorizări. Festivalul este un eveniment susţinut de statul român, care reprezintă România – un adevărat brand cultural de ţară. Din această poziţie, Festivalul încheie parteneriate care să aibă ca obiectiv contribuţia la binele comunităţii. Fără îndoială, pentru a se ajunge la asta, trebuie să existe o simbioză între Festival şi partenerii săi. Aceştia să respecte valorile identitare şi de brand ale Festivalului şi, prin acţiunile lor, să aducă plusvaloare. Este un tip de asociere occidentală, care presupune ca fiecare partener să construiască, să creeze, să contribuie la magie, nu să urmărească exclusiv propriul
. Ţinuta şi misiunea Festivalului ne obligă să păstrăm aceleaşi standarde înalte şi în ceea ce priveşte parteneriatele, nu doar în ceea ce priveşte programul artistic şi organizarea. Experienţa cu Raiffeisen Bank ca partener principal, chiar dacă pentru prima dată, a rezultat într-un parteneriat real. Comunicarea lor a susţinut comunicarea noastră şi, automat, şi comunicarea Festivalului a susţinut comunicarea Raiffeisen. Din punctul de vedere al Festivalului, parteneriatul cu Raiffeisen Bank este un exemplu de bună practică, iar rezultatele s-au văzut dincolo de asocierea de marcă, creînd un impact palpabil în comunitate.
Posibilităţile de vizibilitate pentru un partener al Festivalului sînt nemăsurate, căci depăşesc nivelul cifrelor şi ajung în interiorul comunităţii, într-un spaţiu public în care „Magia Există!“. Concret, Festivalul reuneşte peste 120.000 de oameni în săli, mii de turişti străini, mii de oameni în sălile de cinema la transmisiunile în direct, la care se adaugă publicul care participă la Piaţa Festivalului sau la alte evenimente. Reuneşte cei mai importanţi actori de pe scena instituţională, non-guvernamentală şi privată, şi are o campanie de comunicare strategică.
Fără susţinerea mediului privat, Festivalul Enescu ar fi cu siguranţă mai mic, iar noi privim sprijinul acordat de partenerii noştri privaţi ca pe o oportunitate de a aduce şi mai mult publicului iubitor de muzică clasică.
Mihai Constantinescu este director executiv al Festivalului Enescu şi directorul Artexim, organizatorul Festivalului, instituţie subordonată Ministerului Culturii.
Foto: V. Eftenie