„Un om valoros are modestie și bun-simț”
- interviu cu actrița Carmen TĂNASE -
Pe Carmen Tănase o cunoşteam doar din postura de spectator, văzînd-o deseori pe scena Teatrului Odeon, în piese şi roluri diferite.
Infirmieră, Gaiţă, Paraschiva sau Ţigancă – întotdeauna mă fascina puterea ei de a se transpune total în personajul interpretat, abilitatea de a „juca“ – deşi termenul mi se pare nepotrivit, avînd în vedere că acolo, pe scenă, nici nu mai părea că „joacă“, ci că, pur şi simplu, „devenea“. Filmografia actriţei este de asemenea foarte bogată (amintesc doar rolurile din Legături bolnăvicioase, în regia lui Tudor Giurgiu, sau E pericoloso sporgersi, regie semnată de Nae Caranfil). De cîţiva ani, a cucerit publicul cu rolul Flacăra pe care îl interpretează, alături de Gheorghe Visu, în prima telenovelă de succes a PRO TV-ului, devenind de-a dreptul un icon pentru telespectatorii români. Pentru că este – fără semn de întrebare – o vedetă autentică, i-am propus un interviu pentru acest dosar. Dar nu despre rolurile de teatru, film sau seriale TV. Ci, pe scurt, o discuţie despre valorile pe care le (mai) avem în societatea românească, despre cum percepe invazia vedetelor de silicon, despre vedetism şi despre reperele pe care le mai au românii întru depistarea valorilor reale. (S. G.)
Ce credeţi că deosebeşte vedeta adevărată (cea de „zgîrci“) de nonvalori, aşa-numitele vedete de „silicon“?
Vedetele adevărate, cred, se remarcă prin munca pe care o fac, pentru care s-au pregătit – şi aici vorbim de orice activitate, nu neapărat cea artistică. Sînt oameni care se exprimă prin munca lor şi prin realizările muncii lor, sînt apreciaţi de ceilalţi şi astfel se naşte ceea ce numim „vedetă“. Aşa-numitele vedete „de carton“ nu fac nimic, în general nu au nici o pregătire, se remarcă prin scandaluri, silicoane, botoxuri şi activităţi intense în cluburi sau chiar stînd degeaba pe la diverse emisiuni în calitate de „asistenţi“ sau „asistente“.
Ce îi dă consistenţă, din ce este plămădită valoarea?
Din spiritualitate, din cunoaştere, din frămîntare, dintr-o veşnică nemulţumire de sine şi din tendinţa spre mult mai mult, din filtrul gîndirii care ar trebui să fie cît mai dens.
Credeţi că, uneori, pînă şi vedetele autentice ajung să sufere de vedetism? (Şi dacă da, de ce?)
Cred că asta ţine de educaţie, de cei şapte ani de acasă, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. În general, în viaţa mea, oamenii cu adevărat valoroşi pe care i-am cunoscut sînt de o modestie ieşită din comun şi de o generozitate asemenea.
Este, pînă la urmă, vedetismul un sindrom al superficialităţii?
Da, categoric. În momentul în care te consideri „vedetă“ înseamnă că ai ajuns la o măsură pe care o consideri de nedepăşit, iar acest fapt este în sine superficialitate şi suficienţă.
Credeţi că în societatea românească de azi mai avem repere pentru a putea recunoaşte valoarea, pentru a putea depista o vedetă veritabilă?
Din păcate, din ce în ce mai puţin, dar cred că încă mai există oameni care apreciază adevărata valoare şi, deşi viaţa publică este împînzită de nonvalori, multe, care te sufocă, valorile adevărate pot încă să-şi mai facă loc. Nu se ştie însă pentru cît timp, dacă lucrurile continuă în ritmul acesta. În general, un om valoros are modestie şi bun-simţ şi preferă să se retragă din faţa avalanşei de plastifiaţi.
a consemnat Stela Giurgeanu