„Un om fără pasiune este mai sărac și mai gol pe dinăuntru“ – interviu cu Florian CIOBANU, colecționar și fondator al proiectului Reclame Vechi Românești
Cei mai mulți oameni vă știu datorită paginii de Facebook Reclame Vechi Românești 1840-1997, o adevărată „bancă de imagini” cu materiale publicitare, anunțuri din ziare, rețete, calendare, cataloage vechi. Colecția dvs. este mult mai amplă decît ce există în format digital și, ca orice pasiune, a început de undeva. V-aș propune să derulăm povestea în sens invers și v-aș întreba cum a pornit și cum a luat amploare totul, cînd v-ați dat seama că ce aveți devine, încet-încet, o colecție?
Este, într-adevăr, posibil ca cei mai mulți să știe despre colecție și parte din proiectele mele pe această tematică din spațiul virtual. Pagina mea a fost creată pe la 7 dimineața, într-un 1 Mai nemuncitoresc din 2010 și pînă pe la orele prînzului deja acumulasem, cred, 2.000 de fani. A avut o creștere extraordinară, aveam mai mulți urmăritori decît pagina celor de la PRO TV sau Mediafax. Apoi, din entuziasm, pentru că mi-am dorit să inserez o pastilă de educație, am publicat prima pagină a unei celebre reviste interbelice de avangardă (a lui Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim) și, probabil, cîteva domnișoare oripilate mi-au dat report. (Astăzi este considerat cel mai rar și valoros periodic românesc, unii dau cote înspre 100.000 de euro/exemplar). Timp de peste doi ani am fost restricționat să postez, am fost tare trist și dezamăgit, dar, cu ușoară tenacitate, nu am renunțat. Am generat un profil special dedicat, prin care publicam zilnic în pagină numai reclame în premieră națională online. Astfel, am primit recunoaștere și simpatie. Și am reușit să construiesc o micuță piramidă în social media pe acest subiect, de aproximativ 175.000 urmăritori. O comunitate sinceră, compusă din fani curați, nu plătiți, și care, practic, mă susțin. Activitatea mea este benevolă și face o incursiune în istoria ilustrată a publicității românești (prin varii exemple). Tot ce public există în original.
Microbul spre frumosul vechi mi-a îndrumat pașii din fragedă copilărie spre singurul anticariat din oraș, în locul rădăcinii mele natale, Craiova. Așa se face că pe la nici 13 ani am fost pus de anticarul respectiv să spăl singur de cîteva ori vitrinele. Ba chiar și pe ale librăriei de alături. Prin muncă fizică am obținut ce visam: să am și eu cărțile mele. Am fost lăsat să ajung în „depozitul din spate”, de unde toți prietenii anticarului își alegeau și cumpărau „pe sub mînă” cărți. M-am născut într-o casă cam fără cărți și tot ce citisem fusese împrumutat de la Biblioteca Județeană, azi „Theodor Aman“. Am crescut fără televizor, tot timpul era defect. Spre amuzamentul multora, nici astăzi nu am unul. Dar oi avea, în schimb, trei metri cubi de carte azi, la mine la depozit. Atunci, așa am reușit să devin proprietarul cîtorva cărți. Destul de tîrziu. Iar primele au fost de science-fiction. Am fost îndrăgostit de acest gen de literatură, de altfel în liceu am condus și un cenaclu SF, iar în clasa a VII-a mă apucasem să scriu un roman, așa de multe povești devorasem. Există și azi manuscrisul (pe caiet studențesc), dar și notițele cu cele aproximativ 500 de titluri de cărți citite pînă în clasa a X-a. Momentul activării microbului de vechituri a fost prin podul bunicului patern, cam pe la 11 ani, unde am descoperit cîteva manuale școlare din perioada interbelică. Atunci, fascinat și uimit de paginile lor bine conservate, complet inedite ca vizualuri – prin scriere, ilustrații și felul în care se prezentau lecțiile –, azi am ajuns să dețin o colecție, preponderent tipăritură. De altfel, una din postările prinse în susul paginii de Ziua Limbii Române este: „Lumineză-te și vei fi” (din Românul, 19 august 1861, ziarul lui C.A. Rosetti, un personaj pe care, personal, îl consider primul copywriter al Țărilor Române).
Cam cîte elemente dețineți acum și cum se structurează o astfel de colecție, aveți niște categorii anume?
Pentru deliciul admiratorilor de tabel Excel, nu am făcut inventarul. Urmează. Ar fi un volum uriaș de muncă, cred că aș avea nevoie de voluntari pentru consemnat și fotografiat de la început, 1830, pînă prin 2000. Practic, dețin o bucată importantă din istoria presei scrise din România. Munca mea de-o viață, da, este pe categorii împărțită. Tipăritură: periodice, broșuri, fly-ere, afișe, almanahuri, cărți, manuale de instrucțiuni, reclame rare (de exemplu, pe evantaie, mape de plăci gramofon sau partituri), ambalaje în diverse forme etc. De asemenea, dețin și produse, unele chiar sigilate, avînd conținut autentic. Produsele sînt pe categorii, fix ca atunci cînd agențiile își înscriu lucrările sau campaniile într-un festival de publicitate. Colecția poate aduce privitorului designul special de ambalaj (și grafic) din trecut pînă în 1989 la: cutii de bomboane (carton, tablă litografiată), sticle, obiecte promoționale (scrumiere, oglinzi de poșetă damă, instrumente de scris, ceasuri de masă și perete, piese decorative din porțelan sau chiar mobilier).
Cum „vînați” exemplare noi, ce căutați, de unde le procurați?
Noi, colecționarii, mai aflăm de piese și facem schimburi. Sau cumpărăm direct. Tîrgurile de vechituri sînt „scanate” cu o frecvență mare la ore mici, matinale, cînd toată lumea doarme. Internetul oferă, de asemenea, o resursă mare și ne conectează pe toți cei care deținem materiale pe diverse tematici.
Cu siguranță au fost piese mai greu de obținut sau de care vă leagă povești aparte. Care sînt, pentru dvs., cele mai „prețioase”, din acest punct de vedere? Dar cele mai vechi din colecție?
Dețin niște afișe pentru care, acum mulți ani, chiar de Paște, am mîncat două zile doar ouă și cartofi prăjiți. M-a sunat negustorul, mi le-a lăsat la jumătate de preț și i-am dat toate economiile din casă. Nu voia să vîndă la bucată, căci avea urgent nevoie de bani pentru respectiva sărbătoare.
Eu privesc colecția ca pe un tot unitar, de aceea apreciez o mare parte dintre ele. Și recomand ca istoria noastră locală publicitară să fie iubită așa cum a fost. Și cu lucruri bune, dar și mai puțin bune. Evident, natura estetică primează, ochiul artistic desprinde colaje mari din ceea ce posed și poate face mici departajări. Cele mai vechi sînt cîteva anunciuri în limba română cu alfabet chirilic de pe la jumătatea anilor 1830.
Cum stăteau oamenii cu creativitatea în vremurile de altădată? Ne puteți da cîteva exemple de sloganuri, idei, concepte care v-au impresionat sau amuzat?
Oamenii sînt creativi dintotdeauna. Da, există reclame cu texte haioase, umoristice și memorabile chiar din secolul al XIX-lea. Și, da, unele sloganuri ar funcționa și astăzi într-o campanie: „Dormi și visează, DARMOL lucrează. Primul purgativ de ciocolată” (1944); „Acest loc a fost rezervat pentru reclama ciorapilor și tricotajelor MONICA. Întrucît însă calitățile lor excepționale sînt unanim apreciate, renunțăm. Magazinele Solavici, București, Lipscani, 37” (1929); „Vindecați beția înainte ca bețivul să înfrîngă legea” (COOM, surogat pentru alcool, 1910); „Slabi, vă puteți îngrășa rapid! Obraji plini, roșii, sănătoși, considerabilă sporire a greutății, poftă de mîncare și de lucru, forme pline și frumoase obțineți în scurtă vreme cu FETTOL. Praf de îngrășat vienez, produs dietetic” (1932); „O femeie de 35 ani răpește logodnicul unei blondine de 19 ani. Dibaciul ei truc” (Crema TOKALON, 1935). Anumite vizualuri din interbelic sînt realizate de mari graficieni sau ilustratori români ai epocii, de aceea unele au un impact foarte mare și sînt memorabile.
Aveți multe, aveți puține comparativ cu alte colecții? Există expoziții dedicate colecțiilor de reclame vechi?
Microbul meu nu ține cont de ce aș mai deține prin depozit sau ce facturi aș avea de achitat, de aceea, cînd am bani, mai tot timpul îmi joacă feste. Și el mi-i cheltuiește. Este o activitate pulsatorie care stîrnește intensitate, îmi dă viață și sens în ceea ce fac la aceste proiecte ale mele. Să aduci valorile trecutului în prezent nu este chiar ușor. Și să fii corect față de el, în același timp. Să redescoperi conceptele creative de altădată și să le împărtășești tînărului privitor, dîndu-i lumină și zîmbet pe chip! Asta e satisfacția mea: să îi privesc de la distanță cum comentează ce le-a atras atenția, să le simt bucuria deconectării de cotidianul în care trăim. Și să îi țin captivi acolo pentru cîteva minute. Pasiunea mea nu înșală, totul este autentic, explicat în limbaj imagistic sau chiar de design (de produs, ambalaj, etichetă). Prezentăm, implicit, perioadele de transformare a limbii române, cele mai inedite texte fiind cele din perioada lui Cuza Vodă, ce conțin în construcția cuvintelor și litere chirilice, dar și pe cele latine de astăzi.
Prima expoziție a fost în mai 2005, cu sprijinul industriei de advertising, în cadrul singurului Festival de Creație Publicitară pe care l-a avut România, ADOR. De atunci pînă în prezent am participat singur sau am dat conținut la aproximativ 40 de expoziții. Patru au fost permanente, două se pot vizita și astăzi (la Muzeul de Istorie din Constanța și în Pivnițele Rhein Azuga). Singura mea prezență internațională a fost la ICR Tel Aviv (2019) și trebuie aici să mulțumesc celui mai înalt for al Comunității Evreiești de la noi că au fost deschiși cu mine și, astfel, am fost integrat într-un proiect guvernamental temporar. Deși birouri ICR avem în toată lumea, doar acolo am reușit să aduc de acasă istoria. În ultimii cinci ani, cel mai frumos, sincer și provocator proiect este expoziția itinerantă Made in RO (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Oradea – urmează Suceava în 2024), concepută și implementată de Asociația ESCU.
Cît timp „arde” o astfel de pasiune? În ce feluri credeți că v-a schimbat viața sau, mai bine zis, ce presupune o viață de colecționar?
Colecționarii, de obicei, trăiesc într-o lume invizibilă, plină și ea, la rîndu-i, de conexiuni la acest univers unic, al lor. Aici, consider că arderea este pe perioade de vîrstă. Cînd ești mai tînăr și nepriceput, cumperi din entuziasm tot și faci și datorii. Cei tineri sînt cei mai pătrunși de microb (dar nu este o regulă), sînt efervescenți și plini de curiozitate. Cei în vîrstă pot fi la fel – îl am, de exemplu, pe dl Bartoc (82 de ani), care vine frecvent pe la Anticariat Unu și cu care este un deliciu să faci conversație. Este cel mai mare colecționar din lume de flori de colț, de altfel a și introdus tematica în Cartea Recordurilor. Aceștia sînt colecționarii! Oameni frumoși. Și nebuni, între ghilimele. De multe ori, noi dăm tonul la „ceva” grandios, pe un diapazon invizibil al pasiunii. Un om fără pasiune este mai sărac și mai gol pe dinăuntru. De aceea, recomand: urmați-vă pasiunea!
Colecția mea este depozitată și arhivată într-un spațiu de circa 50 mp pus la dispoziție de oameni publicitari speciali, iubitori de frumos – The Institute –, dar și prin aprecierea sinceră a ceea ce fac din partea prietenului Andrei Borțun. Mulțumesc inclusiv Dilemei vechi că azi am pus reflectoarele pe întunericul depozitului și am scos la lumină o parte dintre poveștile reclamelor vechi românești. Ele sînt acolo în depozit, așteaptă cuminți noi povești.
interviu realizat de Anda DOCEA