Un muzeu inexistent
Intri în sală printr-un culoar unde, de-o parte şi de alta, sînt panouri mari, luminate din spate, cu fotografii-portret ale Mariei Tănase. „Cine iubeşte şi lasă“ se aude din ce în ce mai tare. Imediat lîngă intrare, certificatul de naştere al artistei e acoperit cu sticlă şi luminat din toate părţile. Ceva mai încolo, pe masa ei, într-o vază, sînt flori de cîmp, proaspete. Pe un perete întreg, vezi o filmare cu ea pe scenă, iar pe altul sînt rulate fotografii personale. Pe manechine elegante stau rochiile şi pălăriile, iar lîngă, ai un magnetofon unde poţi asculta ce melodii vrei. O instalaţie interactivă te lasă să-i umbli virtual prin lucruri, doar prin mişcarea mîinilor. Paşaportul este într-o cutie de sticlă, înconjurat de tăieturi din ziare cu articole despre succesele internaţionale: la New York, la Istanbul sau în capitalele europene. Pe pereţi sînt scrise poveşti de iubire, întîmplări mici şi mari, mărturii ale celor care au cunoscut-o. Cărţile poştale, îmbrăcate în plastic, sînt atîrnate ca într-o perdea – le citeşti, treci printre ele, sînt dinamice. Documentele personale sînt însoţite de explicaţii, de puneri în context, iar bijuteriile stau la locul lor, în cutie. La ieşire, ai „certificatul de moarte“ (aşa se numea atunci!) pe o pînză neagră, „Cînd o fi la moartea mea“ se aude încet pe fundal, imagini de la înmormîntarea la care au venit zeci de mii de oameni sînt proiectate lent într-o ramă pe perete, iar lîngă e o mică fîntînă, simbol al izvorului pe care l-a dorit prin testament.
Aşa mi-aş fi imaginat un Muzeu „Maria Tănase“, un spaţiu interactiv, multimedia, cu imaginea vie a artistei, de stare şi de atmosferă, care să te trimită acolo, în lumea ei fascinantă. Materialul există, doar că, din păcate, el zace într-un depozit al Muzeului Olteniei din Craiova şi este scos de acolo din cînd în cînd, la festivalul folcloric ce-i poartă numele sau pentru expoziţii temporare. O expoziţie permanentă nu este momentan posibilă din cauza spaţiului şi a banilor, deşi planuri pentru acest lucru există de mult timp.
Dorinţa Mariei Tănase a fost ca, după moarte, o parte dintre obiectele personale să ajungă la Muzeul de Artă din Craiova. Maria Tănase a fost apropiată de Craiova, a cîntat o perioadă la restaurantul Minerva, a avut prieteni aici şi a făcut foarte multe cercetări folclorice în zona Olteniei, aici şi-a găsit inspiraţia – ne spune profesorul Ion Bălosu, directorul secţiei de etnografie din cadrul muzeului.
Specialiştii care s-au ocupat atunci de aducerea colecţiei, printre care şi Toma Rădulescu, povestesc că, de fapt, aici ar fi trebuit să fie lucruri mai multe şi mai importante, că respectarea dorinţei ei s-a făcut mai degrabă formal şi că nu s-a donat tot ceea ce se convenise.
Colecţia a fost obţinută printr-o prietenă a Mariei Tănase – aflăm de la Ştefan Enache, director al secţiei de etnografie în acea perioadă, şi i-a aparţinut lui Clery Sachelarie, soţul artistei. Conţine documente legate de viaţa ei, testamentul, atestate de artist, paşaportul, tichete de călătorie, scrisori primite, foarte multe decupaje din ziarele vremii, dar şi piese tridimensionale, ca rochii de scenă, pălării, o statuetă, o masă, vaze de flori sau bijuterii.
În anii ’70, s-a pus chiar problema unui muzeu al muzicii populare în Craiova, cu două componente principale: o expoziţie de instrumente tradiţionale şi una a colecţiei Maria Tănase. Acest proiect a fost îngropat la propriu şi la figurat de cutremurul din ’77 (clădirea unde ar fi trebuit înfiinţat a fost grav avariată şi ulterior demolată) şi ideea nu s-a concretizat. Piesele sînt doar parţial digitalizate, aşa că momentan nu avem acces nici la o arhivă online unde să le putem vedea.
Mi s-a părut trist să văd obiectele personale ale Mariei Tănase într-o cutie de carton, într-un depozit. Din păcate, cu multe dintre ele nu se ştie ce sînt, e nevoie de o muncă minuţioasă de cercetare a cuiva specializat în muzica şi viaţa artistei, care să pună fiecare document sau fotografie în context, să îl plaseze în timp, să îi afle povestea şi să îi analizeze importanţa.
Pe lîngă documente importante, cum ar fi certificatele de naştere, căsătorie, deces, testamentul, diplome sau carnete de economii, am găsit acolo fotografii din copilărie şi tinereţe ale Mariei Tănase, de la şcoală, instantanee cu artista în concert sau pur şi simplu spontană, rîzînd printre prieteni, cu familia, cu nepoţelul ei, acasă, pieptănîndu-şi părul. Ba chiar există un roman scris de nu se ştie cine pentru ea sau scrisori oficiale, cum ar fi una către ministrul Culturii, căruia îi cerea permisiunea de „a beneficia de unele oferte de angajamente sporadice ce mi se fac de unele orchestre de muzică populară din ţară, care au nevoie de aportul meu artistic.“
O pălărie de paie de vacanţă şi una de scenă (recondiţionate) stau într-un dulap, alături de cîteva rochii de scenă, un aranjament cu pene, o vază – probabil chinezească –, unde îşi punea florile primite de la admiratori, o geantă cu lucrătură fină şi alte mici obiecte ce amintesc de o femeie frumoasă, elegantă şi foarte iubită.
Alături de altele, aflate în arhive la Bucureşti sau în colecţii personale, ar putea reconstrui atmosfera acelor ani şi ar putea spune povestea fermecătoare a unei mari artiste, şi muzeul pe care mi-l imaginam la început, viu, dinamic, multimedia, cum sînt multe expoziţii europene dedicate personalităţilor, ar readuce-o simbolic pe Maria Tănase printre noi. Iar cutia cu documente şi cele cîteva obiecte personale s-ar putea transforma într-o experienţă.
Cristina Foarfă este editor la bookaholic.ro.