Un inventator ca Leonardo da Vinci şi o actriţă
Prima dată, eu am vrut să mă fac Corina Chiriac – m-a ţinut destul de mult. Apoi, am vrut doar „scriitoreasă“, multă vreme, pînă cînd am dat la ASE. Copiii mei au idei mult mai complicate şi le schimbă de la an la an, în funcţie de ultimele preferinţe în materie de filme, cărţi, hobby-uri, jocuri. I-am provocat la o discuţie, și asta e cea mai recentă variantă.
Anton (5 ani şi zece luni): Eu cînd o să fiu mare, vreau să mă fac inventator ca Leonardo da Vinci. Îmi place de el pentru că a fost la fel ca mine, adică a inventat lucruri. Eu pur şi simplu pot să inventez lucruri pentru că am atîta imaginaţie! Prima dată am inventat „rotirea de controlare a scaunului“ (n.m.: pentru asta a folosit un scaun de birou rotativ şi două cordoane de la halatele de baie). E foarte folositor cînd stai la laptop.
Şi ce o să mai inventezi?
Anton: Păi, o să inventez un costum de zbor cu aripi de liliac adevărat. (îmi explică prin semne cum va realiza această invenție, operațiunea implică o donație forțată de aripi din partea unui liliac)
Aha, şi doar inventator vrei să fii?
Anton: Nu, o să mai fiu şi poliţist, detectiv şi alpinist. E o treabă bună să fii poliţist, că prinzi hoţii! Dar alpinist o să fie doar un hobby. Că nu ai salariu dacă eşti alpinist.
Şi e important să ai salariu, să cîştigi bani?
Anton: Da, păi, eu vreau să cîştig bani de cînd sînt copil. Aşa că o să fac un film şi o carte: Cum să înveţi să dormi sau Aventură în Ţara Cărţilor. O să vînd CD-ul în carte şi o să coste 504.000 lei. Dar pentru cei mai buni prieteni va fi o reducere.
Dar tu, Clara, ce vrei să te faci cînd o să fii mare?
Clara (aproape 11 ani): Nu ştiu, cred că actriţă. Sau ceva care să aibă legătură cu teatrul sau filmul. Dar, mă rog, ştiu că nu se plăteşte foarte bine.
Depinde, dacă eşti star la Hollywood…
Clara: Da, păi, eu acolo vreau să ajung.
Mai ştii ce voiai să te faci cînd erai mai mică?
Clara: Cel mai mult am vrut să mă fac căţel. Apoi am vrut să mă fac paleontolog, că-mi plăceau dinozaurii. Acum nu mă mai interesează aşa de mult. Acum îmi plac filmele lui Miyazaki…
Vrei să ai un job la care să cîştigi mulţi bani?
Clara: Cred că da. Poate o să lucrez în publicitate, ca să am bani să merg în vacanţe în străinătate.
Şi actriţă nu te mai faci?
Clara: Ba da… Nu ştiu, mami, iar începi cu întrebările astea? Vrei să scrii ceva despre noi?
Între timp, am filmat deja primul cadru al filmului Aventură în Ţara Cărţilor (eu sînt director-de-imagine-cu-telefonul; Anton, care a venit cu ideea, a insistat să fie şi regizor, şi actor-vedetă; Clara s-a mulţumit cu poziţia de scenograf/coordonator de efecte speciale, însă dă din umbră indicaţii regizorale). Avem deja un teaser pe YouTube, iar business plan-ul e pus la punct: preţuri exorbitante pentru publicul larg, reduceri pentru prieteni, pachet special carte – film pentru colegii de la grădiniţă. Mulți dintre ei s-au arătat interesați. Sîntem în perioada de pre-sale, deci grăbiţi-vă!
Adina Rosetti este jurnalistă și scriitoare. Cea mai recentă carte pentru copii: De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?, Editura Curtea Veche, 2016.