Un fel de nostalgie
Dacă n-aş fi locuit o lună la Berlin, probabil că n-aş fi ales niciodată o temă ca aceasta. Şi nu mi-aş fi propus să aflu ce anume păstrăm, reciclăm, recontextualizăm din ziua de ieri. Altfel spus, din istoria mai mult sau mai puţin recentă. Şi, mai ales, cum anume o facem.
Credeţi-mă, experienţa de a descoperi un oraş care se recreează în fiecare moment e fascinantă. Nu credeam că se poate. Veneam din Est, din Bucureşti. Văzusem de aproape toate cicatricile lăsate de comunism în jurul nostru. Nu puteam fi uşor impresionată. Cu toate astea, am descoperit că dacă reuşeşti să-ţi asumi şi bunele, şi relele unei poveşti, poţi merge mai departe. Şi lucrurile urîte în sine, stigmatizate istoric, pot deveni cool într-un fel simpatic şi creativ. Nu trebuie să dărîmi şi să construieşti standardizat totul. Nu putem trăi numai din obiecte făcute în serie.
Recunoaşteţi, ne-am vinde un organ pentru un gram de unicitate. Pentru că nu vrem să mai vedem şi la alţii ce avem noi. Şi e valabil cînd vine vorba de haine, bijuterii, mobilă, spaţii de cafenele şi baruri, opere de artă.
Printre experienţele mele berlineze se numără o lectură într-o fostă fabrică de bere, transformată într-un modern şi spaţios Centru cultural. O petrecere într-un fel de depozit dezafectat, la care am ajuns într-o seară. În încăperea principală trona o masă imensă cu scaune multe. Atmosfera burgheză a unei sufragerii fusese mutată acolo, şi o mulţime de oameni îşi luau un bol cu supă din încăperea alăturată şi ceva de băut de la bar, apoi socializau. Lumina era în aşa fel pusă în acel spaţiu că masa – acoperită cu o pînză albă, impecabilă, pe care fuseseră puse lampadare – părea că pluteşte pe deasupra pereţilor scorojiţi şi a fumului de ţigară. Cred că doar eu eram – din toată adunarea aceea – puţin intrigată, toţi ceilalţi se purtau firesc, ca peştii în apă.
Tîrgurile de vechituri, „Flohmarkt“-urile, unde totul pare de vînzare, sînt şi ele o instituţie la Berlin. Artişti şi oameni obişnuiţi le bat în căutarea lucrurilor pe care le pot repune în circulaţie. Le poartă şi îşi decorează casele, le integrează în vieţile lor actuale.
Şi parcă şi la noi se simte uşor-uşor un curent retro: tîrguri vintage, clădiri vechi cărora li se dă şansa la o nouă viaţă, artişti care reiau obiecte/imagini vechi pentru a-şi spune istoriile noi, vinilurile pe care începem să le ştergem de praf, imagini ale trecutului pe care unii regizori mizează din ce în ce mai tare în cinema, clişeele trecutului care funcţionează atunci cînd vine vorba despre prezentul care trebuie ambalat frumos dacă vrem să-l vindem. Trecutul şi viitorul se întîmplă azi.