Un eveniment inspirator şi o dezamăgire

Un eveniment inspirator

„Orice revenire a Hertei Müller în România mi se pare un eveniment inspirator, fiindcă autoarea reprezintă nu neapărat triumful literar, cît izbînda credinţei în literatură. În forţa ei morală. Herta Müller este un exemplu rar de curaj etic asociat curajului estetic, iar prezenţa ei în spaţiul nostru cultural este de natură să-i încurajeze pe toţi cei ce mai cred că literatura joacă un rol serios în viaţa oamenilor. Mai mult, orice revenire a Hertei Müller este în sine o provocare cît se poate de binevenită la adresa inerţiei, conformismului, leneviei mentale a unei societăţi româneşti prea dispuse să uite abjecţiile comunismului sau să se prefacă de-a dreptul că ele n-au existat.“ 

Caius Dobrescu, în Observator cultural,
1 octombrie 2010 

O dezamăgire 

„Ce enormă dezamăgire felul în care Herta Müller a răspuns la întrebările lui Gabriel Liiceanu în dialogul lor de la Ateneu! (...) Ceea ce este ciudat este că publicul nu părea să fi remarcat că nu doar scriitorii erau aruncaţi în groapa cu lei a judecăţii de apoi a colegei lor de breaslă, ci şi poporul român în întregul lui. Un mesaj nu doar răutăcios, ci şi incorect. Herta Müller îl transmisese şi cu alte ocazii, deşi nu cu audienţa din 27 septembrie. Mesajul consta în criticarea fără menajamente a comportamentului românilor în anii dictaturii comuniste şi a lipsei de atitudine civică a scriitorilor. «Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat... Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune în discuţie propriul trecut», a afirmat ritos Herta Müller. Adevărul este că oamenii din toate dictaturile «s-au aranjat» mai mult sau mai puţin. Regimurile comuniste au durat decenii şi trei sau patru generaţii au fost nevoite să caute moduri de supravieţuire. Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. (...) Şi nu mi se pare deloc onorant din partea ei să nu ştie, şi încă şi mai grav, să se prefacă a nu şti că, vorbind de memoria dictaturii, în România postdecembristă există un institut al statului care studiază trecutul comunist şi crimele lui şi că România este singura ţară din fostul lagăr estic al cărei preşedinte şi-a asumat oficial un raport care condamna regimul, declarîndu-l nu numai criminal, dar şi ilegitim.“ 

Nicolae Manolescu, în Adevărul,
2 octombrie 2010

Foto: M. Vilău