Un erou al istoriei recente

20 aprilie 2006   Tema săptămînii

Dacă îmi amintesc eu bine, pe la începutul anilor '90, un antropolog român, pe care îl regăsiţi astăzi în paginile acestei reviste, ne povestea despre un mic studiu, un soi de sondaj, care căutase să identifice figura publică cea mai reprezentativă pentru România. Apăruseră în top, precum într-un hit din perioada respectivă a trupei Sarmalele Reci, Traian şi Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn, Cuza, Mihai Viteazul şi alţi conducători din mitologia noastră, Nadia, Hagi şi Ilie Năstase. Peste aceştia, însă, plutea figura inconfundabilă a eroului acestui grupaj din Dilema veche. Bulă era cel care, precum preşedintele Iliescu la momentul respectiv, îşi depăşise în popularitate toţi contracandidaţii. Nu îmi amintesc detalii legate de populaţia studiului. Mă aştept însă să fi fost mai degrabă orăşeni, dacă nu cumva chiar studenţi. Detaliul este însă puţin semnificativ. Importantă este popularitatea personajului imaginar la momentul respectiv, popularitate care îl făcea ca pentru destul de mulţi să fie nici mai mult, nici mai puţin decît prototipul românului şi al românismului. În acel moment, Bulă avea o întreagă istorie în spate şi juca în general rolul unui haiduc vesel, care îi trăgea pe toţi la răspundere, lansa ironii la adresa moravurilor şi falsităţilor unei societăţi a dublei morale. Mă refer evident la societatea comunistă, mediul în care Bulă a cunoscut deplina afirmare, în care celebritatea sa l-a impus drept un adevărat erou naţional. Era o societate în care una se spunea oficial, alta era realitatea. Era o societate în care, exagerînd puţin, mai întîi raportai ce ai făcut şi abia apoi făceai. În care toţi spuneau că albul este negru, convenţia fiind să înţeleagă contrariul. Bulă avea libertatea de a fi altfel, de a spune lucrurilor pe nume - ce e drept, nu mereu foarte direct, ci în acel stil dezvoltat în comunism, al cititului printre rînduri. Pretextul libertăţilor sale era aparenta prostie. Bulă pur şi simplu nu pricepea lucruri simple, şi atunci, ignorînd convenţiile sociale ale dublei morale, putea da glas, într-un mod amuzant, frustrărilor încătuşate în stupiditatea societăţii totalitare. Fiind prost, Bulă îşi putea permite să fie ironic, să vorbească despre lucruri nerecunoscute oficial. Ceauşescu, moravurile sexuale, sărăcia, lipsa de raţionalitate a organizării sociale. El nu pricepea cum stau lucrurile, nu înţelegea sensurile ascunse ale conversaţiei zilnice, astfel încît interpreta cuvintele în sensul lor propriu, generînd în naivitatea sa situaţii comice. Comicul în sine era însă unul care ţinea de subtilităţile diferenţei dintre limbajul oficial şi cheia de lectură reală. Dincolo de comportament, Bulă era o metaforă în sine. Numele său ascunde un cuvînt cunoscut de toţi, însă inexistent oficial, nerecunoscut - spre exemplu - de DEX. Comportamentul său, adesea absurd, este similar numelui: absurditatea deriva din nerecunoaşterea oficială a unor realităţi evidente. Celebritatea lui Bulă era una cvasi-generală. Naivitatea lui şi faptul că îşi permitea să ignore tabuurile unei societăţi puternic controlate se transformau treptat în charismă, în condiţiile în care putem discuta despre charisma unui personaj imaginar. Bancurile cu Bulă erau pretutindeni, dominînd spaţiul privat, dar şi pe cel public. Îmi amintesc că autobuzele pururi aglomerate erau un mediu propice în care să mai afli, din cînd în cînd, un banc cu Bulă. Cîte un zîmbet înflorea pe buzele unuia dintre călători, ochii îi străluceau şi urma anunţul către cunoscutul întîlnit în autobuz: "Ştii bancul cu Bulă şi cu...". Destui vecini deveneau brusc atenţi, iar peripeţiile Svejk-ului român făceau ca înghesuiala şi mirosul de transpiraţie să devină un pic mai suportabile. Nu am informaţii exacte, însă nu cred că Bulă este un produs exclusiv. L-am pomenit mai sus pe eroul lui Hasek. Comportamentul acestuia, tipul de umor promovat, îmi par a fi destul de apropiate. Bulă, ca şi Svejk, devin celebri în societăţi închistate, marcate de traume culturale, generate de totalitarism, război, ocupaţie străină. Astfel de personaje strîng în ele toată sfidarea oamenilor către nedreptatea unor sisteme coercitive, dînd glas ironic unor frustrări netolerate de morala oficială. Probabil Bulă există sau a existat pretutindeni într-o formă sau alta. Duritatea sistemului comunist l-a făcut însă la noi un personaj de legendă. Am discutat pînă aici despre Bulă la modul trecut. Comunismul a fost perioada sa de glorie. Bulă a supravieţuit însă comunismului, fiind încă prezent printre noi. Totuşi, el şi-a redus aria de influenţă şi probabil va continua să îşi piardă treptat poziţia de top din lumea bancurilor. O investigaţie rapidă a cîtorva site-uri româneşti de divertisment on-line mă face să cred că, în linii mari, cam unul din zece bancuri, postate în paginile respective, îl are ca erou pe Bulă. Cel puţin aparent, el este unul dintre personajele importante în bancurile despre lumea şcolii, în cele care ironizează armata, precum şi în cele cu tentă sexuală. Toate cele trei zone sînt marcate în mod cert de conservatorism, de interdicţii ale libertăţii de exprimare. Pe de altă parte, prezenţa lui Bulă în bancurile politice e relativ modestă. Iar bancurile politice în sine sînt destul de rare. Presa s-a substituit aici lui Bulă, luîndu-i locul, fără a face însă apel la amestecul de genialitate şi candidă naivitate, ci spunînd lucrurilor direct, pe nume. Bulă a devenit astfel oarecum desuet, într-o zonă în care libertatea de expresie, exceptînd unele excese ale unor vremelnici premieri sau preşedinţi, este un bun cîştigat. Nu mă pot opri însă să nu notez o impresie pe care mi-am format-o mai demult. Unii realizatori de talk-show-uri, la debuturile lor, la mijlocul anilor '90, au părut a adopta un model ce combina naivitatea cu inteligenţa, şi conducînd în final la a trage la răspundere, perfect legitim pentru auditoriu. Mai exact, mimau neştiinţa, punînd întrebări aparent inocente, aşteptau răspunsul uneori prefăcut al interlocutorului, iar apoi îl trăgeau la răspundere. Mie îmi pare a fi un model similar cu cel al lui Bulă. Mă întreb cum e mai bine: cu sau fără Bulă? El e alături de cînd mă ştiu, reprezentînd pentru generaţia mea unul dintre elementele de continuitate. A fost un agent al loisir-ului, pe cînd nu existau prea multe alternative de petrecere a timpului liber. A fost glasul revoltat ce putea vorbi, pe cînd a gîndi era în bună măsură un lucru interzis. Nostalgic vorbind, sîntem ataşaţi de el. Pe de altă parte însă, tare mi-ar plăcea să rămînă doar o amintire, sau un individ marginal, desfiinţînd numărul limitat de tabuuri încă existente, contribuind astfel la progres.

Mai multe