Un discurs rușinos al Bisericii

25 decembrie 2018   Tema săptămînii

Domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al Bisericii Ortodoxe Române, părea, pînă mai ieri, mai curînd o figură benefică pentru instituția în numele căreia vorbea: cultivat, cu un limbaj ceva mai vioi și mai expresiv decît cel al „colegilor de serviciu“, cu mesaje dezmorțite, departe de clișeele livrate îndeobște în mesajele pastorale. Pînă mai ieri, zic, fiindcă, de curînd, a reușit performanța ca, din două declarații și trei idei arbitrare, să se alăture celor care fac triste deservicii Bisericii.

Iată ce a declarat domnul Bănescu. Despre orele de educație sexuală: „Biserica Ortodoxă Română este de acord, la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viaţă sexuală prea timpuriu şi dezordonată. (…) Copilul are nevoie de Educaţie cu majusculă, şi nu de educaţie sexuală intensivă. Nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali“. Despre mamele minore: „Nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absenţa educaţiei sexuale în şcoală. (…) „Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon şcolar, plecarea părinţilor în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe Internet, în mediul rural, şi nu în ultimul rînd, apartenenţa la o anumită etnie unde, după cum ştim, viaţa sexuală se începe mult mai devreme“. (sursa: Mediafax)

Tocmai pentru că domnul Bănescu pare un cîștig pentru instituție, ar fi de evidențiat cîteva semne ale unor poziționări cel puțin pripite.

● Biserica Ortodoxă Română nu este îndreptățită să își dea sau nu acordul pe un program laic de educație. Biserica poate să sugereze, să își expună opinia, să sfătuiască. Atît.

● Eu cred că domnul Bănescu nu a citit nici Kama Sutra, nici un manual de educație sexuală. Și nici statisticile privind bolile cu transmitere sexuală, sarcinile nedorite, copiii abandonați prin maternități, fetele care devin mame la 12 ani etc. Dacă ar fi făcut-o, ar fi aflat că orele de educație sexuală nu au ca scop principal atingerea performanței în gimnastica sexuală, că celebrul text sanscrit conține texte nu numai despre tehnici erotice, ci și despre iubire, căsătorie, explorare emoțională etc. Ar mai fi aflat și că statisticile sînt „negre“ fiindcă educația lipsește, iar comunitățile nu știu să prevină violența și nu pot apăra potențialele victime ale abuzurilor.

● Nu și-a propus nimeni să îi învețe pe adolescenți arta amorului, din simplul motiv că nu acest tip de necunoaștere este cauza pentru care, de exemplu, minorele rămîn însărcinate. Nu vorbește nimeni despre educație sexuală „intensivă“ (!). Ci măcar de una minimală. Adecvată vîrstei și preocupărilor celor vizați.

● Cazuri „punctuale“, spune purtătorul de cuvînt al Patriarhiei. Adică ici-colo. Statisticile spun altceva: în 2015, 9200 de mame aveau vîrsta cuprinsă între 10 și 17 ani, dintre care peste 600 au născut pînă să împlinească 14 ani (sursa: Organizația Salvați Copiii, România).

● Printre cauzele enumerate de domnul Bănescu pentru fenomenul „mamelor minore“ este și lipsa de acces la „informare virtuală“. Mai exact, la ce fel de informații se gîndește? La cele de cultură generală? Nu le vor folosi la nimic ca să îi apere de abuzatori. La cele de pe site-urile Patriarhiei? Mă gîndesc că de acele site-uri ar avea nevoie mai mult adulții care trebuie să protejeze copiii. La cele despre educația pentru sănătate, educația sexuală? Păi, decît să lăsăm acest subiect atît de important la voia Internetului, care e un adevărat labirint, nu e mai bine să plătim profesori, medici de specialitate care să o facă direct, individualizat, cu grijă pentru vîrsta și nevoile celor care îi ascultă?

● Apartenența la „o anumită etnie“ (cam necreștinesc! – n.m., M.I.) nu le aduce minorilor o genă în plus (sau în minus), responsabilă cu discernămîntul și cu capacitatea de a se apăra în fața abuzatorilor. Și nici nu legitimizează un act sexual cu un copil de 10 ani.

În fine, multe „scăpări“ în vorbele Bisericii. E păcat. (Da, orele de educație sexuală nu vor rezolva definitiv și prompt problemele enumerate mai sus. Iar pentru ca aceste ore să aibă un rol eficient, vom avea nevoie de profesori cu adevărat calificați.) Evident, instituția are de apărat valorile proprii. Dar nu o poate face aruncînd în lume discursuri cel puțin neglijente. 

articol apărut în Dilema veche, nr. 742, 10-16 mai 2018

Mai multe