„Un copil frumos”

„Truman: Mi-ai promis şampanie, mai ştii? Marilyn: Ştiu, dar n-am nici un ban. T: Tot timpul întîrzii şi niciodată n-ai nici un ban. Suferi cumva de iluzia c-ai fi regina Elisabeta? (...) M (încruntîndu-se): Ce treabă are pizda aia cu chestia asta? T: Nici Regina Elisabeta nu umblă niciodată cu bani la ea. N-are voie. Banul nu trebuie să mînjească mînuşiţele regeşti. E o lege sau aşa ceva. M: Bine-ar fi să dea o lege din asta şi pentru mine. T: Tu ţine-o tot aşa şi poate or să dea. M: Păi, aoleo. Ea cum face ca să plătească? Cum ar fi atunci cînd merge la cumpărături. T: Doamna ei de companie se ţine după ea cu un sac plin de lovele. M: Ştii ce? Pun pariu că i se dau toate gratis. În schimbul favorurilor. T: Foarte posibil. Nu m-ar surprinde deloc. Furnizorul Maiestăţii Sale. Cîini Corgi. Iarbă. Prezervative. M: Ce să facă ea cu prezervativele? T: Nu ea, prostuţo. Nerodul ăla care merge la doi paşi în urma ei. Prinţul Philip. M: A, ăla. Mda. E drăguţ. După cum arată, pare să aibă o sculă frumuşică. Ţi-am povestit vreodată cum l-am văzut pe Errol Flynn scoţîndu-şi scula la înaintare şi cîntînd cu ea la pian? Ei, mă rog, asta a fost acum o sută de ani, abia ajunsesem manechin şi m-am dus la petrecerea asta ratată şi era şi Errol Flynn acolo, mîndru de el nevoie mare, şi şi-a scos scula şi a cîntat cu ea la pian. A bătut în clape. A cîntat «You are my sunshine» (...) T: Că era mîndru de scula lui pot să ţi-o confirm. Am petrecut odată împreună o seară intimă. Dacă înţelegi unde bat. M: Asta-i o invenţie. Încerci să mă păcăleşti. T: Pe cuvîntul meu de onoare. (...) S-a întîmplat pe cînd aveam 18 ani. Era în timpul războiului. Eram la o petrecere mare (...) M: Şi ce notă i-ai da? De la unu la zece. T: Sincer, dacă n-ar fi fost Errol Flynn, nu cred c-aş fi ţinut minte. M: Nu-i cine ştie ce poveste. Nu face cît a mea – nici pe departe. (...) Şi nu e ca şi cum mi-ai fi spus noutăţi. Întotdeauna am ştiut că Errol lupta pe două fronturi. Nu, va trebui să vii cu ceva mai tare. Hai s-auzim care-a fost cea mai grozavă experienţă a ta? (...) T: Eu zic să răspunzi tu prima la întrebare. M (rozîndu-şi unghia şi gîndindu-se serios): Păi, am cunoscut un bărbat, e cumva rudă cu Gary Cooper (...) T: Poţi să te opreşti aici, ştiu totul despre el. E tatăl vitreg al lui Rocky Cooper. Cic-ar fi senzaţional. M: Chiar e. Bine, deşteptule. E rîndul tău. T: Las-o baltă. Nu trebuie să-ţi spun nici pe dracu’. Pentru că ştiu cine e minunea ta mascată: Arthur Miller. (Şi-a lăsat mai jos ochelarii cu lentile negre. Doamne, dacă privirile ar putea ucide, oau!) Am ghicit imediat ce-ai zis că e scriitor. M (bîlbîindu-se): Dar cum? Adică nimeni... Adică aproape nimeni... T: Acum pe puţin trei ani, (...) [un jurnalist de la Herald Tribune] mi-a spus că te distrezi cu Arthur Miller. Că ai făcut o pasiune pentru el. Am fost prea gentleman ca să ţi-o spun pînă acum. M: Gentleman! Nenorocitule. (Bîlbîindu-se iar, dar cu ochelarii cu lentile negre la locul lor.) Nu pricepi. Asta s-a întîmplat demult. Dar acum e ceva nou. E total diferit şi... T: Doar să nu uiţi să mă inviţi la nuntă. M: Dacă scoţi vreo vorbă despre asta, te omor. Pun să ţi se facă felu’. Ştiu vreo cîţiva tipi care s-ar bucura să-mi facă serviciul ăsta. T: Nu mă îndoiesc de asta nici o clipă. (...) (Ne-am continuat drumul cu taxiul spre South Street şi vederea unui feribot ancorat acolo, cu Brooklynul profilîndu-se peste apă şi pescăruşii albi planînd şi dănţuind pe fundalul unui orizont marin spuzit de nori subţiri, ca de lînă, delicaţi ca dantela – tabloul ăsta i-a alinat repede sufletul. [Am coborît din taxi] (...) (Stătea rezemată de un stîlp de ancorare. Văzută din profil: Galateea scrutînd orizonturi necucerite. Briza îi înfoia părul, iar capul ei se întorcea spre mine cu o uşurinţă eterică, parcă împins de-o adiere.) T: Deci cînd dăm de mîncare la păsări? M: Mai ţii minte, am zis că dacă te-ar întreba cineva la un moment dat cum sînt eu, cum e Marilyn Monroe de fapt – ei bine, ce i-ai răspunde? (Tonul ei era jucăuş, zeflemitor, dar totodată serios – voia un răspuns sincer.) Pun pariu c-ai spune că sînt o gîscă. Un fel de banana split. T: Bineînţeles. Dar aş mai spune şi... (Lumina pălea. Părea să pălească şi ea odată cu lumina, să devină una cu cerul şi norii, să se retragă dincolo de ei. Am vrut să ridic vocea astfel încît să acopăr ţipetele pescăruşilor şi s-o chem înapoi: Marilyn! Marilyn, de ce-a trebuit să se sfîrşească totul aşa? De ce dracu’ trebuie să fie viaţa atît de mizerabilă?) Aş spune... M: Nu te aud. T: Aş spune că eşti un copil frumos.“  

(fragmente din Muzică pentru cameleoni de Truman Capote, traducere de Iulia Gorzo, Polirom, 2009)