Un castel pentru un monstru
În 1983, în Republica Socialistă România a fost construit un castel pentru un monstru. Monstrul nu a locuit niciodată acolo. De fapt, monstrul nu a existat, iar castelul a fost între timp închis.
Paragraful de mai sus, oricît de surprinzător, este perfect logic și corect din punct de vedere istoric. Monstrul era o creație literară, desigur Dracula, contele vampir din romanul publicat în 1897 de scriitorul irlandez Bram Stoker (1847-1912). Castelul era un hotel construit în Pasul Bîrgăului, în satul Piatra Fîntînele, cu turn, curte interioară și etaje strîmbe.
Pare că lumea de astăzi a fost „dezvrăjită”, deși anumite programe de televiziune îi caută încă pe Sasquatch sau Yeti prin păduri și munți. Totuși, în zilele noastre, monștrii și-au pierdut capetele multiple care scuipau foc, trupurile de șarpe cu gheare de leu sau vocile ce imitau cîntece duioase, ademenitoare și mortale. Cei mai mulți au căpătat o înfățișare perfect umană, iar unii au chiar maniere aristocratice și cunoștințe alese, dar toți și-au păstrat neatinse comportamentele ilegale, imorale, lipsite de empatie, diabolice. Unii au devenit dictatori, alții au rămas la expediente.
Bram Stoker a creat un astfel de monstru aristocrat. Dracula nu a fost un roman care să deschidă un gen literar nou. L-au precedat Vampirul de J.W. Polidori (1819) sau Carmilla de Sheridan Le Fanu (1879), pentru a da doar două exemple. L-au precedat rapoarte ale medicilor militari austrieci sau relatări ale călătorilor străini care asistau sau aflau de cazuri de vampiri sau strigoi în satele din Europa de Est și de Sud-Est prin care se întîmpla să treacă.
Spre deosebire de alte scrieri literare sau oficiale, cartea lui Bram Stoker a fost tradusă în cîteva zeci de limbi și ecranizată în cîteva variante remarcabile. Mitul „Dracula” a devenit obiect de studiu pentru literați, istorici, geografi. Monografiile, volumele colective de studii, conferințe și periodicele științifice dedicate temei Dracula acoperă orice domeniu, inclusiv studiile despre filme, cultura populară, turismul cultural sau de masă, subculturile vampirice actuale și, nu în ultimul rînd, studiile de gen. La originile unui asemenea proces academic a stat succesul comercial fulminant, ce nu dă nici astăzi semne de oprire.
Intriga pare simplă: un conte vampir încearcă să se mute din Transilvania în Anglia. De acolo este nu doar gonit, ci urmărit pînă la castelul său și pentru a fi ucis. Altfel spus, ființa supranaturală, venită din Munții Carpați (în secolul al XIX-lea) aproape necunoscuți alpiniștilor și turiștilor obișnuiți, fermecătoare și crudă, era o amenințare pentru civilizația occidentală. Toate cunoștințele contelui vampir despre Londra și Marea Britanie erau doar o fațadă pentru intenții malefice. Prin urmare, monstrul trebuia învins înainte de a fi fost el capabil să infesteze iremediabil o lume (aparent) bine ordonată. (Probabil fără legătură cu Dracula, unul dintre cele mai cunoscute postere folosite de propaganda britanică în Primul Război Mondial arăta un umanoid acoperit cu păr, capabil să poarte o bîtă și o cască germană și de a silui o tînără pură.)
Notele de lucru ale lui Bram Stoker, cunoscute de la începutul anilor 1970, au fost în cele din urmă publicate integral în 2008. Acestea demonstrează clar faptul că scriitorul irlandez s-a documentat masiv, citind istorie, geografie, lucrări de folclor, relatări de călătorie și chiar mersul trenurilor. Textul lui Bram Stoker îngloba atît de multe elemente reale – fapte și denumiri istorice și geografice, descrieri de peisaj sau de gastronomie – încît pentru mulți cititori nu a mai contat faptul că scriitorul le transformase, prin transpunerea în contexte inadvertente, în ficțiune.
Ceea ce deosebește cazul Dracula de alte scrieri cu monștri a fost încercarea de a da personajului literar o identitate reală. Vlad Țepeș este astăzi un erou atît de venerat al istoriei românești, încît politicieni de carieră și protestatari împotriva deciziilor acestora îl folosesc deopotrivă în spațiul public. Încercările de a-i separa pe cei doi Dracula (istoric și fictiv) dau roade în spațiul academic, nu însă și printre mulți dintre cititorii și cinefilii care își regăsesc proiecțiile pozitive sau negative ale propriei imaginații în povestea monstrului aristocrat. Și este firesc să fie așa: este de ajuns să ne gîndim la Jules Verne.
Și totuși: ce rost avea să fie construit un hotel-castel în România anilor 1970-1980?
Răspunsul este o combinație între cultura populară occidentală și precaritatea financiară a unui regim politic din multe puncte de vedere monstruos. Nu este aici locul de a discuta relele și bunele deceniilor în care România a construit în zadar socialismul. Dar numai contextul epocii poate furniza răspunsul la întrebarea de mai sus. Vizitele turiștilor occidentali au fost permise din nou după 1955. Ghizii români ai acestora s-au confruntat cu întrebări la care nu puteau răspunde. Numele Dracula nu le spunea nimic, un castel pe drumul dintre Bistrița și Vatra Dornei (spre mînăstirile din Bucovina) nu exista. Treptat, romanul lui Bram Stoker le-a devenit cunoscut prin intermediul turiștilor, mulți veniți special pentru contele vampir. Un hotel-castel răspundea imaginației occidentale și, în același timp, aducea devize unui regim politic românesc, întemeiat pe politici contradictorii. Necunoscut în țară, Dracula garanta sosirea turiștilor din Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.
Nemurirea (fizică) pare a fi rămas ultima mare frontieră a omenirii, iar vampirul care străbate secole fără să se plictisească este o întrupare a unui asemenea vis. Dar vampirul rămîne un monstru – iar monstrul, chiar dacă are castelul său, nu este niciodată „acasă”. El vine mereu din afară, pentru a silui o lume ordonată, sau rămîne „pe dinafară” pentru a nu perturba o lume ce trebuie controlată. În felul său, mitul Dracula vorbește despre acei monștri care sînt, de fapt, oameni obișnuiți.
Bogdan Popa este doctor în istorie și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
Foto: captură YouTube