Un bilanț economic al primului deceniu

29 decembrie 2010   Tema săptămînii

În 2008 aveam unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din lume şi, totuşi, eram una dintre economiile cele mai nepregătite pentru a face faţă crizei economice. Nu putem înţelege şi corecta situaţia economică prezentă, fără a acorda o atenţie punctuală cauzelor sale reale. E vorba de inacţiunea şi de excesele din ultimii ani. 

Nu mai e o noutate pentru nimeni: creşterea economică din ultimul deceniu a fost însoţită de dezechilibre macroeconomice severe, care au culminat cu datorii bugetare record în anii 2008-2010, de probleme structurale nerezolvate şi perpetuu amînate. Să vă dau un exemplu concret. Cel mai grav derapaj a fost generat în anul 2008 de o triplă greşeală de gestiune macroeconomică: diminuarea contribuţiilor pentru asigurări sociale fără a îmbunătăţi gradul de colectare, concomitent cu creşterea punctului de pensie, ceea ce a culminat cu creşterea datoriilor fondului public de pensii. Ea a fost agravată brutal de scăderea forţei de muncă activă, în plină criză economică. 

Igienizarea economică şi corecţia acestor dezechilibre cere timp, realism, curaj şi multă responsabilitate. Ieşirea din recesiune s-a dovedit înceată, din pricina spaţiului fiscal redus pentru impulsionarea economiei. Economia a continuat să se contracte în anul 2010 cu 1,9%, dar mizăm pe revenirea PIB cu 1,5% în 2011 şi cu 3,9% în 2012. Pentru prima dată după 1989, rata şomajului a crescut constant timp de 21 de luni consecutiv, între 1 iulie 2008 şi 31 martie 2010. Dar am continuat să ne poziţionăm sub nivelul mediei europene. În prezent, tendinţa s-a inversat. Începînd cu luna aprilie 2010, numărul total al şomerilor a scăzut constant, de la 8,4%, la cca 7% la sfîrşitul acestui an. Şomajul în rîndul tinerilor rămîne totuşi la cote ridicate. În prezent, unul din cinci tineri nu îşi găseşte un loc de muncă, deşi şi-ar dori unul. Mitul că pensionarii sînt cei mai săraci în România este spulberat. În schimb, discrepanţele se accentuează între cei înstăriţi şi cei cu situaţie financiară precară, indiferent de vîrstă sau de clasa socială. 

Economia privată a fost efervescentă, dar administratorii publici i-au venit de hac. Creşterea economică din anii 2000-2008 a fost gestionată de guverne risipitoare, care au lăsat în urmă o naţiune prea puţin reformată, o economie prea puţin flexibilă pentru a se putea adapta la noile riscuri. Păcatele şi inocenţa administraţiei publice stau pe un sistem de privilegii. Lipsa de transparenţă, ineficienţa guvernamentală, slaba calitate a politicilor publice şi absenţa unor politici de resurse umane motivante – toate opun rezistenţă la curăţarea şi simplificarea sistemului public. 

Corecţia bugetară a unui deficit de -8,3% în 2009, la -6,8% în 2010, pentru a putea ţinti -4,4% în 2011, astfel încît să putem atinge pragul de -3% în anul 2012 este dificilă legislativ, dureroasă social şi politic. În pofida lor, în 2010 a avut loc cea mai importantă redimensionare a aparatului administrativ central, din 2000 încoace. Acordul de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană a permis menţinerea unui curs de echilibru stabil, fără de care mulţi români creditaţi în valută ar fi fost într-o mare încurcătură. Finanţarea unui deficit fiscal mare conduce la creşterea rapidă a datoriei publice, cca 35% din PIB în 2010, mult sub media europeană de 74% din PIB. Moneda naţională s-a stabilizat, cu variaţii între 4,1 şi 4,3 lei/euro. Inflaţia a fost ţinută sub control, în jur de 8%, chiar sub presiunea creşterii TVA la 24%. Iar cota unică de 16% a fost menţinută ca principală supapă economică în favoarea muncii şi a investiţiilor. Era probată ineficienţa cotei progresive în colectarea de venituri bugetare suplimentare înainte de anul 2005. 

Derapajele economice majore au fost evitate cu ajutorul unor măsuri de austeritate extrem de nepopulare, cu costul diminuării salariilor, al asistenţei sociale, al îngheţării pensiilor ş.a.m.d. Orice politică populistă ar fi avut consecinţe dramatice pe termen lung. 

Cum am crescut cînd am crescut? 

Creşterea economică a avut o structură deficitară şi nesustenabilă, fapt demonstrat de expansiunea pieţei bunurilor de larg consum şi a pieţei imobiliare, bazată în cea mai mare parte pe importuri şi pe datorii. Altfel spus, în loc să alocăm resursele spre investiţii care să ne aducă, la rîndul lor, venituri suplimentare, noi am consumat mult mai mult decît producem. Am acumulat datorii şi ne-am supracreditat. Construcţiile, comerţul şi producţia industrială nu au fost urmate de aceeaşi dezvoltare a sectorului de servicii, care dă de fapt dimensiunea structurală a performanţei economice. Sectorul construcţiilor şi-a dublat ponderea în PIB de la 5% în anul 2000, la aproape 11% în 2008. Ulterior, trendul se inversează, ponderea sa scade cu peste două puncte procentuale, iar industria le preia depăşind 25% din PIB, în anul 2010. 

Terţializarea economiei este foarte lentă. Într-un deceniu, ponderea sectorului serviciilor a crescut de la 48% la abia 49% din PIB. Ponderea sectorului agricol scade de la 10,8%, în anul 2000 în structura PIB-ului, la 7,8%, în 2006. Ultimii ani relevă însă o anumită constanţă a procesului de modernizare şi compatibilizare a structurii economiei româneşti cu cea din ţările UE: ponderea agriculturii se menţine sub 7%, deşi producţia agricolă nu a fost afectată foarte mult de criză (6,5% în anul 2010). 

Ghidată de dorinţa alinierii la standardele minimale europene pentru a adera la Uniune, România a grăbit saltul peste etapele de dezvoltare. Decalajele la produsul intern brut mediu pe cap de locuitor dintre România şi statele membre au scăzut. Drept urmare, dacă în anul 2000 PIB/loc. reprezenta doar 26% din media europeană, în anul 2007 se situa la 42%, ca în anul 2009 să fie de 46% – luînd în calcul şi puterea de cumpărare. Intrarea României în UE rămîne cea mai importantă realizare a poporului român din ultimii 20 de ani. Sîntem într-o piaţă unică în care circulă liber produsele, serviciile, capitalul şi forţa de muncă. Românii au beneficiat din plin, în acest deceniu, de noile libertăţi şi privilegii. Pentru a ne moderniza economic şi social, sîntem sprijiniţi financiar cu cca 32,2 miliarde euro. 

Ne merge mai bine! Copiii noştri au şanse mai mari la viaţă. Nu la orice fel de viaţă, ci la o viaţă mai lungă, mai educată şi mai sănătoasă. Mortalitatea infantilă, raportată la 1000 de naşteri, s-a redus cu aproape jumătate între 2000 şi 2009. Rata de şcolarizare în ciclul primar de studii a ajuns la 95%. În acest deceniu, numărul locuinţelor cu acces la apă potabilă a crescut de patru ori. Sărăcia absolută a scăzut între 2001 şi 2009 cu 85,7%, ajungînd la 4,4% în anul 2009. Suprafaţa împădurită a crescut cu 110 mii hectare din 2000 în 2009. Ţinta strategică a României a fost stabilită cu precizie: atingerea unui standard de viaţă european, adică venituri şi condiţii de viaţă pentru oameni, similare celor din ţările europene dezvoltate, cu o infrastructură modernă, cu un sistem performant de educaţie şi sănătate şi cu un mediu de afaceri care încurajează şi recompensează spiritul antreprenorial. Din păcate, nu la fel de precis a venit răspunsul la întrebarea cum? Deşi era evident: prin muncă, investiţii şi responsabilitate în desenarea politicilor publice. 

Sîntem ţara extremelor! Nu avem autostrăzi, dar am performat în producţia auto, tehnologia informaţiei şi în energie. Investiţiile, exporturile şi angajările au fost masive în aceste zone economice. În 2009 România se situa pe locul 3 în lume, privind cea mai mare creştere a producţiei auto, după China şi Taiwan. În anul 2010 am construit cu 70% mai multe maşini decît în 2005 şi cu 350% mai multe decît în 2000. Crearea de locuri de muncă, de centre de cercetare şi lansări de produse hard şi soft, de gadgeturi a marcat IT-ul autohton pe tot parcursul ultimului deceniu. În această industrie sînt angajaţi cca 90 de mii de români, din care vreo 16 mii sînt programatori. În 2010 s-au lansat telefoanele inteligente – smartphone, tabletele iPad, dar şi televiziunile 3D. Disponibile în România la scurt timp după lansarea mondială, ele au fost foarte bine primite de consumatorii români. Succesul lor i-a determinat şi pe români să realizeze aparate similare, însă la preţuri mult mai mici. De pildă, Visual Fan a creat primul smartphone românesc care costă 519 lei. Odată cu creşterea popularităţii cititorilor de cărţi electronice, Televoice lansează, la sfîrşitul acestui an, primul cititor de cărţi electronice creat în piaţa locală. Veştile bune din domeniul energetic sînt aduse de vînt. Investiţiile în sectorul energiei eoliene propulsează România pentru prima dată în clasamentul Ernst& Young al celor mai atractive 30 de ţări pentru investitorii în energie verde, clasîndu-ne pe locul 22. De pildă, cehii de la CEZ dezvoltă în judeţul Constanţa cel mai mare parc eolian pe uscat, cu o investiţie de 1,1 miliarde de euro. România şi-a fixat obiective ambiţioase: 33% din consumul total de energie să provină din surse regenerabile. Cu tranzacţii cumulate de 650 de milioane de euro în ultimii trei ani pe piaţa producţiei de energie regenerabile, România conduce în topul ţărilor din regiunea Europei Central-Estice şi Sud-Estice, potrivit unui studiu Deal Watch. 

Principalele lecţii ale deceniului

1) Economiştii s-au dovedit nişte încurcă-lume în acest deceniu. Semnalele lor nu au fost percepute de către decidenţii politici decît atunci cînd aceştia au intrat în plină coliziune cu efectele crizei economice. 

2) Vremea sobrietăţii bugetare a sosit. În vremuri de creştere economică, trebuie să economisim pentru vremuri mai dificile. 

3) Ajustările substanţiale pe partea de cheltuieli publice curente sînt inevitabile în România. 

4) Seismele financiare şi economice lovesc cel mai puternic în statele încercate de populism şi de incultură economică. Aşteptările populaţiei nu pot fi onorate cu promisiuni otrăvite. 

5) Lucrurile se vor schimba în bine într-o economie mai cumpătată şi mai creativă.

Andreea Paul (Vass) este consilier de stat al prim-ministrului Emil Boc.

Mai multe