UE - km 0

La avizierul Primăriei, un anunţ cu litere proaspete, de laptop: "Cei care realizează o cotă de 500 l lapte vor primi subvenţie". Lîngă mine, ţăranul de 68 de ani (cel mai tînăr din sat, ultima generaţie rămasă acasă, căci - înţelegînd că nu mai exista nici o şansă pentru ai săi, între timp i se luase absolut tot - a făcut imposibilul să-şi scoată copiii din sat, mai departe la şcoală, la muncă...) dă neîncrezător din cap şi pleacă tîrşindu-şi gîndurile pe treptele clădirii. Pentru cei care nu au apucat acele vremuri, cînd cota se identifica cu absolut toate bunurile din bătătură, cuvîntul poate avea o semnificaţie neutru-birocratică; celui de lîngă mine însă îi răscoleşte amintiri ce pun stavilă, din start, oricărui imbold de nou. "Părinţii mei au tăiat un viţel şi pentru asta pe mama au închis-o trei luni. Nu era voie să tai, trebuia să-l predai la cotă" - Maria Ciurilă, 75 de ani. "Comunismul ne-a rupt sufletele; în ’62 s-a terminat cu totul, ne-a luat tot; tot trebuia dat la cotă. De pe locul tău, pe care-l munceai, nu luai acasă decît paie, atît, restul... la cotă" - Gh. Ciurilă, 82 de ani. Bineînţeles, nimeni nu l-a asigurat pe ţăran că acest tip de contract, încheiat acum, este respectat în spiritul şi litera legii. El ştie că de-a lungul celor 17 ani, toate promisiunile "ferme" - titlurile de proprietate, irigaţiile, pădurea - au rămas la stadiul de proiect. "Ce n-au reuşit comuniştii cu pădurea, s-o termine, desăvîrşesc acum furii ăştia" - Valeria Urdea, 82 de ani. Nimeni nu le-a explicat ţăranilor (sau n-a avut interesul să o facă) că "implementarea" reglementărilor va cere timp, nu se va face totul peste noapte, începînd fix cu 1 ianuarie. Spre sfîrşitul anului trecut, la tîrgul de vite, vacile şi bivolii s-au vîndut cu greu, pe un preţ de batjocură, de 9-10 milioane - spre comparaţie, între cele două războaie, un salariu bun era echivalent cu o pereche de boi. Cine avea boi în sat era fruntaş. Pentru că nimeni nu mai vrea să cumpere, toată lumea vinde. La centrul de colectare a laptelui din sat (un singur punct, în regim de monopol) sătenii primesc 6 lei pe litrul de lapte de vacă şi 8 lei, de bivoliţă. Dacă e secetă şi nu se face fînaţ, cu ce să hrăneşti vitele să poţi respecta contractul semnat?! "A rămas pămîntul pîrloagă. Satul e bătrîn... Noi n-avem posibilităţi să ne aliniem la standardele UE, sîntem bătrîni, nu mai putem munci, iar din pensie... Au venit unii să ne propună să arendăm pămîntul, 100 euro/ha, dar după ce nu mai eşti, pretind ca pămîntul să le rămînă lor. Altă hoţie!" - Gh. Ciurilă. Aşa că satul e pe cale să se golească şi de ultimele exemplare de vite de rasă, bune de lapte. Grecul care ţine punctul de colectare a anunţat deja că nu e dispus să investească pentru retehnologizare. Nu rentează... Cînd se va pune problema cu adevărat, va închide... Cel mai tînăr ţăran din sat e mulţumit, a procedat bine. Priveşte lung din poartă, se gîndeşte că s-ar încumeta pînă la "judeţeană", la Braşov, să mai ceară nişte informaţii despre proiecte. Se uită la ceas. Cursa de 13,00 din Părău (la 3 km) a trecut deja... Închide portiţa murmurînd împăcat: "E altă lume, altă treabă!..." sursa: satul Grid, jud. Braşov Comunicat: Cine n-a gustat încă o cană cu zară din lapte de drigană e bine să se grăbească. Nu de alta, dar pînă să ajungă în topul "brand"-ului de ţară, acest deliciu gastronomic s-ar putea să dispară... Şi e păcat.