Turnul de fildeș
În turnul de fildeș e bine. E liniște. Ai cărți și discuri cu muzică. Ai micile tale hobby-uri. În turnul de fildeș ți-ai creat propria imaginea a Paradisului. Un refugiu zen, unde ai timp, unde nu faci riduri, unde poți trăi departe de nebunia lumii dezlănțuite de afară și unde n-ai de ce să te legi la cap cu problemele cetății. Preferi să zbori ușor pe deasupra.
Mai apoi însă, se întîmplă ceva care îți dă peste cap toată mica lume zen în care trăiești de ani buni. Rămîi fără job. Ai fost înlocuit de o pilă a directorului. Ești însă un om talentat, capabil, cu experiență, e aproape imposibil să nu-ți găsești rapid altceva. Și începi să cauți. Trec zile, săptămîni. CV-ul tău impresionant pare că în România nu contează nici cît o ceapă degerată, dacă nu cunoști pe cineva care să cunoască pe cineva. Găsești totuși ceva. Mai prost plătit, mai mult de lucru. Dar dacă ține pînă la pensie… Te înfioară însă un gînd, o conexiune cu frînturile de discuții despre politică la care ai asistat în mod pasiv. Statul va mai putea asigura pensie? Începi să te informezi, să cauți, să faci punte cu realitatea. Îți dai seama că lucrurile merg prost în țara asta, chiar foarte prost. Începi să fii atent la oamenii din jurul tău pe stradă. Vezi și simți agresivitate, vezi mizerie. În plus, deasupra apartamentului, tocmai s-au mutat niște vecini gălăgioși. Administratorul ridică din umeri: și ce vreți să fac eu? Colac peste pupăză, în ultima vreme, te simți din ce în ce mai rău. Ajungi la spital. Aștepți ore întregi să fii primit la consultație. Te internează cîteva zile. Dai cu nasul de suferința umană. De nepăsare. De indolență. Înveți să dai șpagă. Te încearcă un sentiment necunoscut pînă atunci: revolta. O revoltă surdă care se urcă din stomac în tîmple. Cînd ieși din spital, în drum spre casă, treci pe lîngă o demonstrație. Simți că revolta ta se conectează la anumite niveluri cu revolta celor din jur. Și intri în vorbă cu ei. Brusc, ieși din turnul tău de fildeș. Înțelegi că nu trăiești într-o societate care să-ți permită să stai pe margine. Începi să ieși la mitinguri regulat.
Lucrurile se schimbă însă, din nou, brusc. Găsești un alt job. Mai fain ca primul. Ai bani și timp, din nou. Ești, din nou, apreciat. Vecinii gălăgioși au plecat. Zenul revine în colțul tău de paradis. Îți reiei rutina dulce. Îți îngrijești din nou lumea lăuntrică. Apoi, într-o seară, cînd îți faci o cafea fierbinte și abia aștepți să te bagi în pat cu o carte nouă, pe sub fereastră trece o coloană de manifestanți. „Ieșiți din casă, dacă vă pasă!“ Și te întrebi, privind cartea și cafeaua: să ies?
Ilustraţie de Ion BARBU