Turist în artă. Caut ghid

Dacă arta este o călătorie - după cum o asemăna filosoful american Elbert Hubbard - consumatorului îi revine, automat, statutul de turist, iar criticului - cel de călăuză. Cine şi de ce îşi tocmeşte ghid? Cum îţi alegi ghidul? Cine se încrede în propriile instincte şi abilităţi de explorator şi cine se lasă pe mîinile călăuzelor? "Consider necesară critica literară." Primul răspuns a venit prompt dintr-o ceainărie bucureşteană (la ora la care ceaiul primeşte încă o reducere de 20%), de la o doamnă cu un poncho viu colorat. "Nu neapărat pentru descifrarea unor simboluri - am totuşi pretenţia că măcar atît reuşesc şi eu de una singură, dar pentru că nu-mi permit să citesc tot ce apare... şi aici nu vorbesc numai de buzunar. Timpul este cel care nu îmi permite să alerg eu să descopăr valoarea. Pentru asta spun că trebuie să existe criticul. Cînd îmi cumpăr o carte, o aleg în primul rînd după faimă." (Într-adevăr, o domnişoară vînzătoare din Romană îmi schiţase mai de mult şi dintr-o singură propoziţie, importanţa criticului, spunîndu-mi că "se caută mai ales cărţile la care se face publicitate".) Dar dacă alegi cartea după faimă, cum alegi faima? În cuvîntul cui te încrezi? Un alt "turist" într-ale artei împarte "ghizii" în două categorii: Inumanii "pe care trebuie să îi asculţi cu dicţionarul lîngă tine", cei care se pot referi şi la un basm de Creangă ca fiind "ceva exhaustiv şi meta-mai-ştiu-eu-cum...", şi Umanii, cei care "vor într-adevăr să ofere nişte informaţii despre carte sau spectacol şi nu să-şi impună neapărat cultul propriei personalităţi". Cine sînt însă, concret, "umanii" şi "inumanii"? Întorcîndu-mă la ceainărie, dau doar de răspunsuri evazive. Cronicile se citesc, se folosesc ideile şi teoriile, nu se cunosc însă şi numele proprii, cei care le semnează, nu se cunoaşte şi nu se urmăreşte o anumită semnătură. O doamnă profesoară universitară şi o doamnă bibliotecară, amîndouă "călătoare" împătimite, se încred, de fiecare dată, în alte călăuze. Ale căror nume, îmi spun încurcate, "momentan", le scapă. Cel mult îmi pot spune ziarele în care citesc cronicile. Dar atît. "...Citesc, în general, părerile cuiva despre o carte sau un spectacol de teatru. Îmi place să mă uit şi pe la emisiunile de la televizor în care se comentează diferite manifestări culturale. Ca să ştiu în ce direcţie merg. Recunosc, pînă la urmă aleg cartea sau spectacolul despre care se vorbeşte cel mai mult. Cît despre încrederea în gusturile şi în indicaţiile unui critic... Accept părerile cuiva avizat doar ca direcţie, dar nu neapărat mi le şi însuşesc." "...Cred că un critic bun trebuie să fixeze doar nişte puncte de reper. Nu trebuie să vină, să te ia de guler şi să te zgîlţîie, impunîndu-ţi ce să înţelegi. Şi în nici un caz să nu te facă să te simţi ca unul care, de fapt, n-a înţeles nimic. El trebuie doar să semnaleze anumite puncte, pe care un neavizat le-ar putea scăpa." Bineînţeles, în căutarea trăsăturilor "ghidului" perfect, am dat şi peste "turişti" cu un simţ propriu de orientare mult prea dezvoltat pentru a mai tocmi călăuză. De pildă, un student la Filosofie în primul an îmi spune destul de violent că dacă "un critic literar laudă o lucrare, mai mult ca sigur, o voi ocoli. Mă feresc şi de bestseller-uri şi de cărţile prea lăudate. Cum mi se întîmplă acum cu Dan Brown. Toţi amicii mei l-au citit şi mi-l recomandă..." Un alt tînăr, care lucrează în mediul bancar, îmi răspunde întrebării "vă încredeţi în critici?" prin întrebarea "care este utilitatea criticilor?". După care îmi spune că este o fire uşor influenţabilă şi tocmai de aceea încearcă să ocolească critica înainte de spectacol. "Dacă, înainte să văd un spectacol sau să citesc o carte, aud comentarii despre..., mă duc acolo cu o părere deja formată. Mai de mult o prietenă m-a tîrît la Colivia cu nebune, la Teatrul de Comedie. Îmi spusese că citise numai cronici bune... Am tot încercat, pe parcursul celor trei ore de spectacol, să mă conving că văd o piesă spumoasă şi de bună calitate. La finele piesei eram deja epuizat şi frustrat. Nu reuşisem decît să mă enervez că nu am înţeles nici spuma, nici calitatea..." În acelaşi ton, într-un mic anticariat de la Universitate, o domnişoară "înnebunită" după Heinrich Böll căuta cu înverşunare, printre mormane de cărţi vechi, încă un roman de acelaşi autor... "citesc dacă simt că mă interesează subiectul... nu ştiu cum îmi dau seama, e ceva care ţine - cred - de instinct... un titlu, un autor... ceva să mă inspire... o regie sau actorii... indiferent dacă este un comentariu favorabil sau nefavorabil eu citesc cartea sau mă duc la spectacol". Tînăra îmi spune cu mîndrie cum l-a descoperit, "de una singură", pe Böll: "Iniţial m-a atras titlul unei cărţi - Poză de grup cu doamne - şi, fără să ştiu nimic despre el, m-am apucat să-i citesc toate cărţile. De abia după aia m-am apucat să citesc despre el... aşa am aflat că este, de fapt, un scriitor cunoscut... pe care l-au descoperit şi alţii înaintea mea şi că a primit şi premiul Nobel pentru literatură..." Una peste alta, fie că serviciile le sînt solicitate la începutul ori la finele călătoriei, chiar dacă numele le sînt "momentan" scăpate şi chiar dacă au parte şi de cei care le refuză "din principiu" şi "cu totul" serviciile, "ghizii" călătoriilor în artă sînt totuşi căutaţi.