Tripla moştenire a Europei

Cum se explică scepticismul care pare să-i fi cuprins pe europeni? – se întreabă Tzvetan Todorov într-o conferinţă despre viitorul european. Unul dintre motive este faptul că din acest proiect al Uniunii Europene lipseşte ingredientul „identitar“. 

(...) Multe voci şi-au exprimat deja decepţia că oamenii politici europeni sînt îngrijoraţi de eliminarea frontierelor, cu toate consecinţele care decurg de aici, sau în legătură cu diverse reglementări birocratice, pierzînd, în schimb, din vedere, proiectul european în sine. Se pune acum problema dacă acţiunea politică a Uniunii n-ar putea primi un impuls suplimentar din promovarea şi consolidarea identităţii culturale, cultura devenind, astfel, al treilea pilon al construcţiei europene, alături de economie şi de instituţiile politico-juridice. Se speră că astfel va putea fi găsit şi un suflet, o dimensiune spirituală şi afectivă, elemente care, altminteri, ne lipsesc. E o misiune considerată la îndemînă, de vreme ce, după cum s-a văzut, în Europa e mai uşor să ajungi la un consens pe o temă legată de marile monumente decît în privinţa unor decizii economice ori administrative. Pot să înţeleg motivele unui asemenea apel: sentimentul unei identităţi comune ar da mai multă forţă proiectului european. Folosind limbajul din secolul al XVIII-lea, am putea spune că o idee politică devine mai eficientă dacă e susţinută nu doar de interese comune, ci şi de pasiuni împărtăşite. Or, pasiunile nu apar decît dacă ne simţim atinşi la propria noastră identitate. Pentru a ajunge la o solidaritate europeană trebuie să ne simţim părtaşi la o identitate comună. Şi, ca să ajungem la ea, trebuie mai întîi să precizăm conţinutul acestei identităţi. Încercările de a explicita dimensiunea spirituală şi culturală a Europei nu au lipsit, în trecut. Ne amintim de dezbaterea care a precedat proiectul unei Constituţii a UE, mai exact, de întrebarea dacă ar trebui sau nu ca în actul fundamental să se menţioneze „rădăcinile creştine ale Europei“. Dar asemenea încercări au existat deja cu multă vreme în urmă.

Astfel, în zilele de după încheierea Primului Război Mondial, poetul şi eseistul Paul Valéry a exprimat o idee care avea să cunoască o oarecare faimă. Numesc europeni, spunea Paul Valéry, popoarele care în cursul istoriei lor au avut trei mari influenţe, acelea care ar putea simboliza numele Romei, al Ierusalimului şi al Atenei. De la Roma vine Imperiul, cu statul organizat, cu dreptul şi instituţiile, cu statutul cetăţeanului. De la Ierusalim, mai precis, de la creştinism, europenii au moştenit morala subiectivă, examenul de conştiinţă, justiţia universală. În fine, Atena le-a transmis gustul cunoaşterii, argumentaţia raţională, idealul armoniei, ideea că omul e măsura tuturor lucrurilor. Oricine poate revendica această triplă moştenire, conchide Valéry, poate fi considerat un european. 

(februarie 2014)