Trenuri observate de aproape

Legenda spune că, demult, primul tren care şi-a făcut apariţia pe marele ecran a provocat haos şi panică printre spectatori. Trenul venea înspre ei şi parcă-parcă era gata să iasă din ecran. Asta spune legenda. Cert e că istoria trenurilor în cinema a început tocmai cu istoria cinema-ului, odată cu fraţii Lumière. În mai puţin de un minut, L’arrivée d’un train en gare de La Ciotat prezintă forfota specifică unei gări, în anul 1895. Exact un secol mai tîrziu, pentru segmentul său din Lumière et compagnie, Patrice Leconte ne aduce din nou în gara La Ciotat. Fixată în acelaşi unghi, camera sa nu mai surprinde însă nici un fel de forfotă, ci doar trecerea unui TGV.

Un cinema fără trenuri e greu de imaginat. Deşi abandonate din ce în ce mai des în favoarea maşinii sau a avionului, trenurile au avut destul timp să-şi creeze un statut aparte – adevărate elemente dramatice sau chiar personaje, cadrul perfect pentru urmăriri pline de suspans, pentru despărţiri dureroase sau (re)găsirea iubirii, pentru o trecere prin istorie, pentru explorarea unor noi geografii sau a unor teme sociale.

● Viaţa într-o gară. Timpul se scurge calm şi lent în mica gară provincială din Ostre sledované vlaky/Trenuri bine păzite (regizor Jirí Menzel, 1966). Tînărul Miloˇs Hrma, viitor impiegat de mişcare, e singurul grăbit. Grăbit să devină „bărbat“. Aici, războiul abia se simte. E doar în trecere pe căile ferate. În mod neaşteptat, Miloˇs – simţindu-se probabil mai încrezător datorită unui recent succes sexual – devine erou în lupta antinazistă. Mai puţin tragic – în schimb, melodramatic cît încape – se desfăşoară lucrurile în gara rusească pentru doi, în Vokzal dlya dvoikh/Gară pentru doi (regizor Eldar Riazanov, 1982).

● Trenuri oprite. Miloˇs Hrma nu e nici primul, nici ultimul care a încercat să oprească un tren. În hipnoticul Europa (regizor Lars von Trier, 1991), Leopold Kessler – tînăr american de origine germană – e angajat la compania feroviară Zentropa, într-o Germanie abia ieşită din război, o ţară în care fantomele nazismului îşi fac simţită prezenţa, punînd la încercare idealismul lui Kessler. Acţiunile lui nu-i aparţin în totalitate, fiind constant manipulate. Indiferent dacă va opri sau nu trenul, cineva tot va muri. Kessler e astfel forţat să aleagă de partea cui este. Tot despre două forţe opozante e vorba şi în The General (regizor Clyde Bruckman, 1926), unde trenul devine prizonier în lupta dintre Sud şi Nord, în timp ce Shanghai Express-ul (regizor Josef von Sternberg, 1932) cade şi el victimă unui război civil, fiind oprit de rebelii chinezi. Dar cine are nevoie de bombe sau de oameni înarmaţi, cînd un tren cu soldaţi americani poate fi oprit à la roumaine, doar cu puţină birocraţie, ca în California Dreamin’ (Nesfîrşit; regizor Cristian Nemescu, 2007)?

● Destinaţie: Iadul pe pămînt. Fie că e vorba de deportări reale (Shoah, regizor Claude Lanzmann, 1985) sau înscenate/imaginate (Train de vie, regizor Radu Mihăileanu, 1998), istoria trenurilor nu poate fi separată, de fapt, de istorie. În Schindler’s List (regizor Steven Spielberg, 1993), trenurile naziste reprezintă condamnarea la moarte (lentă) a multora, dar şi salvarea altor cîţiva. În mai destinsul Night Train to Munich (regizor Carol Reed, 1940), Anna Bomasch e pe punctul de a ajunge din nou într-un lagăr, însă e salvată de un agent secret britanic. Atît spaţiul strîmt, cît şi viteza trenului codifică dificultatea şi urgenţa situaţiei.

● Destinaţie: Iubire. Anna Karenina şi Vronski, Laura şi Alec (Brief Encounter, regizor David Lean, 1945), Vera şi Platon (Gară pentru doi), Jesse şi Céline (Before Sunrise, regizor Richard Linklater, 1995) – trenurile şi gările creează noduri, legături amoroase, însă tot ele le pot desface la fel de uşor. Un tren o desparte pe Geneviève de Guy (Les parapluies de Cherbourg, regizor Jacques Demy, 1964), iar un altul îl scoate pe Stefan din viaţa Lisei (Letter from an Unknown Woman, regizor Max Ophüls, 1948).

● Misterioase sînt căile ferate. Ce ar fi filmele lui Hitchcock fără trenuri? Cum ar scăpa Richard Hannay (The 39 Steps, 1935), respectiv Roger O. Thornhill (North by Northwest, 1959) de poliţişti? Unde s-ar putea întîlni doi străini pentru a pune la cale crima perfectă (Strangers on a Train, 1951)? Şi unde altundeva ar putea dispărea Miss Froy (The Lady Vanishes, 1938)? Trenul-mister par excellence rămîne Orient Express-ul, cu o crimă demnă de geniul lui Poirot.

● Pentru o viaţă mai bună. Pentru imigranţii ilegali, drumul din America Latină înspre Statele Unite e unul lung şi presărat cu riscuri. O modalitate de transport e, bineînţeles, şi trenul. Mai exact: deasupra unui marfar, cunoscut sub numele de „La Bestia”. Cary Fukunaga pune în perspectivă riscurile unei asemenea călătorii în Sin Nombre (2009). În documentarul Last Train Home (r. Lixin Fan, 2009), tot cu migraţia muncitorilor avem de-a face, însă de data asta rămînem între graniţele aceleiaşi ţări. În fiecare an, China se confruntă cu o migraţie în masă. Muncitorii din oraşe se întorc acasă de Anului Nou, iar haosul, lupta pentru un bilet de tren şi emoţiile date la maximum sînt de nedescris – şi doar de văzut.

● Trenuri magice. Din Kiseki (regizor Hirokazu Koreeda, 2011) aflăm că trenurile pot funcţiona şi pe post de stele căzătoare. Koichi are 12 ani, şi cel mai mult îşi doreşte ca familia lui să fie din nou împreună. Acesta speră că noul Shinkansen care trece prin oraş îi va îndeplini dorinţa. Nimic nu întrece însă magia şi misterul din filmul anime Ginga-tetsudo no yoru, Noaptea lui Kenji Miyazawa în Expresul Galactic, regizor Gisaburo Sugii, 1985). O călătorie cu trenul prin Calea Lactee îl ia prin surprindere pe protagonist, are o destinaţie incertă şi capătă chiar proporţii metafizice. „Ce e adevărata fericire?“, ne întreabă acest anime. Oare ar putea o călătorie cu trenul să găsească răspunsul?

Anamaria Dobinciuc este blogger. Trenurile vor fi în continuare observate îndeaproape în gara www.cinefiladjectiv.tumblr.com