Trei mări, douăsprezece state și o inițiativă comună

3 august 2021 Tema săptămînii

„Inițiativa celor Trei Mări” (I3M) este una din cele mai noi platforme regionale de cooperare politică informală ce conectează, pe aceeași axă strategică, așa cum explicit îi spune și numele, trei mări: Baltica, Adriatica și Marea Neagră. Gîndită să fie flexibilă și ușor de adaptat realităților geopolitice în mișcare, ea se întinde din nord-estul pînă în sud-estul continentului european, aducînd împreună sub același „scut stategic” douăsprezece state ale Uniunii Europene. Principiile de bază ale I3M sînt intuitive și generoase: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

I3M a fost lansată în 2015, pe baza unei idei promovate de Polonia şi Croaţia, cu scopul de a opri înaintarea geopolitică a Moscovei spre centrul continentului european și crearea unei „axe de rezistență” Nord-Sud. Obiectivul asumat explicit al I3M este acela de a oferi susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări sus-amintite, în domenii precum energia, transporturile, telecomunicaţiile sau protecţia mediului. Adoptînd un mod de lucru informal, această inițiativă funcționează pe baza unui summit anual în care toate cele douăsprezece state membre vin cu propuneri și aleg împreună o agendă strategică, bazîndu-se de altfel și pe contribuțiilor unor actori terți, cum ar fi mai ales companiile private, societatea civilă sau alte state membre și organizații internaționale sau regionale. Pînă în prezent s-au organizat șase summit-uri în marja I3M, unde statele au fost reprezentate la nivel de președinți și unde au asumat explicit proiecte de creștere a coeziunii. Cel mai recent summit al I3M a fost organizat în iulie, anul acesta, la Sofia. Un al doilea obiectiv adiacent al Inițiativei este reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, printr-o conectare mai bună a regiunii cu precădere în domenii strategice, cruciale în următoaele decenii, cum ar fi energia, trasporturile și rețelele digitale.

De la bun început, inițiativa a stîrnit reacții contradictorii printre analiștii geopolitici. A fost văzută fie ca o încurajare suplimentară a tendințelor coezive ale UE, fie ca un format menit să divizeze, o alternativă ce ar putea slăbi coeziunea UE, duplicînd alte inițiative similare. Dincolo de criticile ce i s-au adus, I3M atrage atenția prin unicitatea sa, fiind diferită de alte formate de cooperare precum Parteneriatul Estic girat de UE în vecinătatea strategică, fiind lipsit de tradiția coezivă a Grupului de la Vișegrad sau chiar și lipsindu-i soliditatea și coerența evidentă a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) sau a Iniţiativei Central Europene (ICE). Ideea nu este desigur complet nouă. Ea chiar a fost comentată de analiști ca o „reciclare” a ideii vehiculate de mareșalul polonez Józef Pilsudski (1867-1935), care a militat pentru crearea unei federaţii de state, de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Marea Adriatică – un tampon între Germania şi Rusia, văzute ca posibile ameninţări. Mai apoi, prin 2010, specialistul american în geopolitică globală George Friedman a evocat nevoia realizării unui nou bloc geopolitic, clădit pe interese comune privind securitatea și dezvoltarea economică și socială, cu referire directă la proiectul numit Intermarium din perioada interbelică, care să aducă împreună țările dintre Baltica și Marea Neagră, ceea ce s-a materializat în 2015 în cadrul actualului format.

Cui prodest mai multă cooperare între Baltica, Adriatica și Marea Neagră?

Unul dintre motivele cele mai evidente ale constituirii acestui nou bloc de cooperare pentru dezvoltare și securitate este cel geopolitic. Inițiatorii săi, Andrzej Duda, președintele Poloniei, și Kolinda Grabar-Kitarovici, președinta Croației, au anunțat în mod oficial lansarea Inițiativei în septembrie 2015 la Adunarea Generală a ONU de la New York. Contextul geopolitic a jucat un rol esențial pentru acel moment, deoarece formatul a fost lansat la scurt timp după unda de șoc din 2014 provocată de anexarea Crimeei și de conflictul armat din estul Ucrainei. Al doilea motiv este desigur de ordin economic, conectat istoriei relativ comune a unsprezece dintre douăsprezece state membre I3M în lagărul comunist – ceea ce le-a determinat o dezvoltare economică asemănătoare și interese strategice comune. I3M are un obiectiv asumat de scădere a decalajelor economice din interiorul UE, avînd în vedere că ţările I3M totalizează 28% din suprafaţa UE şi aproximativ 22% din locuitorii UE, dar ele produc însumat doar 10% din PIB-ul comunitar. I3M și-a propus să dezvolte mai ales zone complementare altor instrumente de stimulare a cooperării economice. Desigur, putem pune o întrebare legitimă: din punct de vedere strategic, chiar mai era nevoie de încă o structură de cooperare în Europa? Deşi fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi statele baltice beneficiază, de peste 15 ani, de tutela militară a NATO, acestea continuă să fie vulnerabile în faţa unui alt instrument de putere folosit de Rusia în politica externă: şantajul energetic. Nu putem omite faptul că Ucraina, ţara de tranzit a gazelor ruseşti și aflată actualmente în conflict cu Federația Rusă, continuă să reprezinte un factor determinant în arhitectura energetică europeană, iar intenţiile Rusiei de a ocoli această ţară prin realizarea celor două mari proiecte regionale (Nord Stream II şi Turkish Stream) nu fac decît să întărească dependenţa energetică a ţărilor UE. Astfel, cel de-al treilea motiv strategic din spatele I3M este precara securitate energetică a statelor din Europa Centrală şi de Est, majoritatea acestora fiind dependente de gazul rusesc. Soluția este, astfel, realizarea de conexiuni pe axa Nord-Sud de infrastructură, energetice.

SUA mai activ, dar și UE mai recent sprijină explicit proiectul, demonstrîndu-i relevanța prin prisma propriilor lor calcule strategice. Donald Trump a participat la unul dintre primele summit-uri ale I3M, la Varșovia, în 2017. În replică, în 2018, președintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a participat la summit-ul găzduit la București. Washington-ul sprijină I3M pentru că îl vede ca pe o modalitate de a cîștiga teren într-o zonă în care Rusia și China au făcut progrese în ultimii ani. USAID (agenția guvernamentală a Statelor Unite însărcinată cu finanțarea proiectelor de dezvoltare) a decis, la sfîrșitul anului trecut, să aprobe o investiție de 300 de milioane de dolari pentru Fondul de Investiții al I3M, ceea ce înseamnă 30% din capitalul actual al acestui fond. Acești bani au fost strînși din parteneriate între cele douăsprezece state și sectorul privat. Pentru SUA, interconectarea spaţiului dintre Adriatica, Baltica şi Marea Neagră este un proiect de pragmatism comercial: obiectivul e să contracareze investițiile chineze „17+1” și Inițiativa „One Belt and One Road” în Balcanii de Vest învecinați. Mai mult, în cadrul summit-ului recent de la Sofia, atît președintele SUA, Joe Biden, cît și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, au transmis mesaje de susținere pentru I3M, punînd accentul pe sinergia necesară cu agenda strategică a UE, cu programul „Next Generation ЕU” și cu parteneriatul transatlantic.

Ce aduce I3M României?

Pînă în prezent, inițiativa a lansat mai multe proiecte de infrastructură, în special Via Carpatia, care se întinde de la Klaipeda, în Lituania, pînă la Salonic, în Grecia, conexiunea feroviară Rail Baltica, de la Varșovia via Riga, pînă la Tallinn, cu feribotul către Helsinki, sau conexiunea navigabilă Canalul Dunăre-Oder-Elba. România este în mod explicit interesată să beneficieze de proiectele acestei Inițiative atît la nivel economic (prin atragerea de investiții), cît mai ales strategic, bazîndu-se pe importanța pe care Bucureștiul o acordă dezvoltării și aprofundarii Parteneriatului Strategic cu SUA. Proiectul cel mai clar pentru România din formatul I3M și pentru care există deja potențiale finanțări este Via Carpatia, autostrada care va lega Marea Baltică de la Gdansk, în Polonia, pînă la Salonic, în Grecia, avînd o serie de brațe, iar unul dintre ele va merge spre Constanța, cel mai mare port al Mării Negre. Această autostradă va traversa Polonia, Slovacia, Ungaria, va trece Dunărea pe la Calafat și apoi va coborî prin Bulgaria pînă în Grecia, la Salonic. Trebuie subliniat că, în perspectiva aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, ruta aceasta ar fi extrem de accesibilă și fără nici un fel de opriri la granițe. După criza economică determinată de pandemia de COVID-19, România are astfel garanția unor proiecte clare de investiții sub umbrela I3M. Mai mult, proiectul de modernizare și dezvoltare a căii ferate între Gdansk (Polonia) și Constanța, finanțat de SUA, în scopuri civile și militare, a fost propus de țara noastră ca urmare a summit-ului I3M din 2018 de la București. Pentru România – o ţară aproape complet deconectată de la marile rute de transport europene –, cele două proiecte din cadrul I3M sînt cruciale.

Potenţialul unei rețele la care participă aproape jumătate dintre statele membre UE, menită să stimuleze interconectivitatea pe axa celor trei mări în domenii precum transport, energie, digital, este indubitabil foarte mare. La șase ani după lansare, un astfel de format de cooperare care să dinamizeze dezvoltarea economică a celor douăsprezece state nu poate duce decît la creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE de la nord la sud, nicidecum la divizarea sa. În ciuda unor opinii pesimiste și critice, proiectul are șanse să contribuie mai degrabă la consolidarea proiectului european, precum şi la întărirea relaţiei transatlantice decît la deteriorarea acestora. Personal, consider că impactul va trece dincolo de cele douăsprezece state membre, deoarece dezvoltarea îmbunătăţită a infrastructurii în regiunea Mării Negre poate ajuta, de asemenea, procesul de stabilizare în ţările din Balcanii de Vest şi integrarea acestora cu restul Europei.

Miruna Butnaru Troncotă este lector univ. și coordonatoarea Centrului de Studii Europene din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.