Trecutul, burtică şi cheile

(Dar e plin de resurse. Like! Unlike!)

Se ţine bine la vîrsta lui. Merge! Hrănit de neştiinţă, amnezie, plăcut-dulceag. Uite, exemple, cărţile de istorie şi literatură română, Lipscanii şi vintigiul. Puţini citesc, mulţi habar n-au şi nici nu-i interesează, număraţi vor să nu ştie mai mult decît i-ar indispune. 

Cărţile

Plictiseală mare să deschizi o carte de literatură română clasică, de istorie a românilor. Predare didactică şi prăfuită în şcoală. Texte recomandate datate, lipsă de timp pentru a descifra limba regională, veche. Examen. Cantemir, Budai-Deleanu, cronicarii de necitit. Eminescu romantic, adică, uşor, lasă-l în „nebunia“ lui. Cine citeşte, bă, Camil Petrescu? Burebista tot cel mai viteaz. Mihai Viteazu tot unificatorul. Oh, dar ce ne place să ne lăudăm cu ei. Unii. Să-i cităm din ce-am pescuit prin şcoală. Tot unii. Tineri sub 25 de ani, habar n-au de citate. Dă Eminescu de mîncare? Te duce în Spania Mihai Viteazu? Nu, nu, nu. Literatura & istoria cîh. Sînt „de nişă“. Doar în copilărie şi liceu. Bune de copilărit? Urticarie. 

Lipscanii

Băuta în Lipscani e obligatorie. E mişto zona. Nu-mi pasă ce-i cu ea. Dar dacă nu s-ar bea în Lipscani, nimeni n-ar renova casele, nici dracu’ n-ar băga canalizare şi asfalt. Bei pînă pici jos, pînă nu mai poţi. Cul, tuşesc dacă nu beau în Lipscani. Nu contează cît costă salata cu fire de somon, contează să fiu văzut. Mă îmbăt la crîşme cu nume ce amintesc de vechi, dar care nimănui nu-i clintesc vreo amintire. Pereţii sînt tapetaţi cu poze dintr-un oraş al unei lumi ce nu mai există. Şi n-a existat vreodată cu adevărat. Dabăl idealizare. Ce-mi pasă? Figuraţie pentru un loc unde sînt vedetă, unde trăncănesc, rîd de mă dor bojocii. Bere la 4 lei, la kil, la tonă, bag şi-o şaorma pe sub nas şi gata, mi-am făcut borhotul. Rinocerii de burtă de bere. Case renovate doar la parter. Decoruri inspiratoare. Un cutremur gata să pună totul la pămînt. Adio, mamă!

Vintigiul

Dulceţar al vremurilor de azi, lipsite de inspiraţiune. Obiecte. Alegi ce-i simpatic, ce-au făcut gloria altor vremi. Tinereţe cu multă bătrîneţe, viaţă de după moarte. Obiecte din vremea obiectelor făcute din material de durată, acum inundînd vremurile fast forward. Încercînd să încetinească timpul, istoria. Dînd aură de toamnă „colecţionarilor“, celor ce fac cadouri. Mîngîiere. Un magnet cu Monroe, un afiş Coca-Cola, oh, dragă ce dulce e sticluţa de parfum, ce bine se potriveşte la IKEA proaspătă turma de elefănţei minioni, bubuline. Nevoia de a fi special. Cadou.

Feisbuc – groapa comună

Urticarie. Adio, mamă! Cadou. Obligaţie. Sociabilitate. Tandreţe. Puse pe calea muririi: feisbuc. Trăieşti? Trăncăneşti clipa. Ai timp de trăit? Clipe poleite cu naţionalism-cultură, cu drinc şi cu sentiment. Totul din vîrful buzelor. Din adîncul sufletului. Dar o lume în afara ta. Tangibilă, nu lăuntrică. Dependent de literatură şi istorie, nu! De băutură şi vintij, oh, da. Păi, cum altfel. Dependent, dar nu de tine însuţi. Faţă de tine, spaimă. Să rămîi singur? Taci, soro, eşti nebună. Arde, bibicule, arde instantaneu. Vrei să iasă vreo revoluţie? Ce să fac io c-o revoluţie? Trecutul? Trecut cum n-a visat el să fie. N-a fost să fie. Prezent? Sufocant. N-am timp. Tu ştii cît mă aleargă imbecilu’ ăla? Fuge fastfood. Viitorul? Azi pe tot. Îl înghiţi, te-nghite. Dă like. Ai frienzi de n-ai timp de-un prieten. Aifonul de azi nu mai e bun, expirat, ai văzut ce-a scos Samsung? Laic, laic, laic. Trecutul de azi de la îngroapă nu se-ntoarce. Eu zic să-l îngropăm cu fundu’n sus. Să nu-l tot întoarcem, să-l deranjăm cînd vrem să-l pupăm în fund.

Foto: M. Grecea