Trafic de... nesimţire
În data de 1 noiembrie 2006, la 38 de ani, am reuşit să devin posesorul carnetului de conducere. Dar asta este altă poveste. Acum am să spun doar atît: una dintre cauzele traficului este şi modul greşit în care funcţionează această "instituţie" a carnetului de conducere, patronată de autorităţile statului. O gîndire retrogradă, rămasă mult în urma dezvoltării industriei auto, un sistem de examinare defectuos care îţi dă (sau nu) un permis de conducere în urma unui examen aproape irelevant. Examenul de conducere poate cel mult să ateste că ştii cît de cît să stăpîneşti o maşină şi că ai învăţat teoretic legile rutiere. El nu este deloc o garanţie că şoferul ştie să conducă în trafic. Există aici o fracturare între mai multe realităţi care se bat de cele mai multe ori cap în cap: şcoala de şoferi, codul rutier, examenul (faimoasele chestionare şi proba practică) şi, în final, adevăratul trafic cotidian. Şi dacă adăugăm "lejeritatea" cu care se obţin certificatele medicale (mai ales cel psihologic), avem a complete deadly formula. Mediul în care un cetăţean încearcă să-şi ia carnetul de conducere este unul extrem de agresiv. Şi, unde este agresivitate, nu poate exista politeţe. Proaspătul posesor al unui carnet de conducere ştie bine cruda realitate din trafic, experimentată ca pieton sau ca pasager pe "locul mortului". Vede la televizor "măcelul din trafic" şi cum oraşul "paralizează" la prima ploaie. Nimeni nu-i spune că în trafic nu trebuie să fie ca la război: "trage primul, ca să supravieţuieşti" sau "descurcă-te călcînd pe cadavre, ca să-ţi aperi pielea". Astfel, noile generaţii de şoferi intră la joc cu o mentalitate care perpetuează şi cronicizează agresivitatea deja existentă. Pe de altă parte, şoferul vine de acasă cu bogatul bagaj al mentalităţii sale toxice - egoism inconştient, neglijenţă, aroganţă, şmecherie - şi cu credinţa că numai nesimţirea agresivităţii îl poate face să se descurce abil în trafic. El se crede un cetăţean "superior", dacă are carnet de conducere, şi conduce cu ideea că are de traversat o junglă. Nu gîndeşte pe termen lung, ci se adaptează continuu situaţiilor create de cei ca el. El se descurcă cu orice preţ, fără să ţină cont că asta nu-i aduce nici un cîştig, în mod real: "fiecare pentru sine" înseamnă "toţi împotriva tuturor", în final. Conduc deja de o lună. Prima concluzie pe care o am este că şoferii se împart în două categorii majoritare: cei care nu-şi fac dinainte corect planul drumului şi cei pe care nu-i interesează asta. Toată lumea "se bagă" peste toată lumea, cu nervozitate şi agresivitate - un joc psihologic în care cîştigă cel mai şmecher. Concret: dacă punctul final al unei destinaţii presupune alegerea unei succesiuni de benzi, ar trebui păstrată banda logic destinată acestui parcurs. Aproape nimeni nu face asta. Toţi se bagă pe altă bandă, dacă au văzut un spaţiu liber, indiferent pe ce bandă. Apoi, te trezeşti cu ei în coastă că-ţi dau semnal ca să revină pe banda lor. Sau că-ţi "taie faţa". Iar în intersecţie trebuie să stai după cei care vor s-o cotească, pentru că şi-au preselectat banda greşit. Ei savurează imbecila satisfacţie de moment că "s-au descurcat", că au rezolvat ceva, că "i-au făcut pe fraierii care stau la coadă", că au avansat. În mod real, ei cîştigă cîţiva metri şi cîteva secunde, pe care mai apoi le vor pierde înzecit, pentru că majoritatea face aşa şi se iscă o încurcătură generală. Astfel, fluiditatea traficului este fracturată de zeci de mii de ori pe zi. Oricît de multe pasaje, pasarele, poduri, centuri late şi benzi de circulaţie ar avea oraşul, problema traficului nu se va rezolva niciodată, dacă oamenii nu-şi vor schimba mentalitatea şi proastele obiceiuri. Oricum, numărul în continuă creştere al maşinilor va depăşi mereu capacitatea drumurilor. Timpul nu se cîştigă luat cu japca, furat sau "mînărit" în detrimentul altora, ci prin planificare, logică, pragmatism şi (bun)-simţ al realităţii. Dacă vrei să fii respectat, trebuie să-i respecţi şi tu pe ceilalţi - şi, mai ales, pe tine însuţi. Traficul rutier este spaţiul în care se vede cel mai grav şi monstruos lipsa de solidaritate, de respect, de bunăvoinţă şi toleranţă a românilor faţă de ei înşişi. Politeţea nu este deloc numai respectarea seacă, rece, mecanică a unor convenţii sociale, doar "pentru că aşa trebuie". În practică, foarte mulţi confundă politeţea cu ignorarea totală a celuilalt şi/sau cu indiferenţa. Dar în trafic, lucrurile sînt cu atît mai halucinante cu cît lipsa politeţii rutiere poate însemna moartea sau mutilarea. Cu toate acestea, rămîn deseori uimit de inconştienţa unor şoferi - oameni care parcă pur şi simplu nu au simţul conservării. Politeţea ar fi starea lucidă de prevenire a nervozităţii şi neglijenţei care ne face să o luăm razna la volan şi în viaţă. Un design al comportamentului. Naţia şoferilor este una extrem de agresivă, de stresată şi de nervoasă. Ea funcţionează pe principiul "forţării traficului". Toată societatea este aşa, deocamdată. Claxonatul - în afara situaţiilor de excepţie în care devine un absolut necesar semnal de avertizare - este, în limbajul rutier, o înjurătură. Apoi, pentru o anumită categorie de oameni, maşina (şi modul de a o conduce) a devenit un soi de instrument de compensare a frustrărilor şi complexelor. O armă în lupta cu jungla socială, o declaraţie de război, o agresivitate implicită. Cu cît maşinile lor sînt mai mari şi/sau mai scumpe, cu atît comportamentul lor la volan este mai nesimţit. Or, una dintre caracteristicile politeţii este egalul tratament pentru toţi oamenii. Un gentleman adevărat va fi la fel de politicos şi cu femeia de serviciu, şi cu colega de birou, şi cu şeful. Deja s-a creat o lege nescrisă: cei cu maşini mici se feresc din calea marilor SUV-uri, pentru că, în cazul unei coliziuni, SUV-ul nu prea păţeşte mare lucru. Este extinderea vechiului "respect" faţă de camioane, dube, autobuze şi tractoare. O altă idee greşită - care compromite necesara politeţe rutieră - este aceea cu "plăcerea şofatului". Traficul urban nu este despre plăcere, ci despre o utilitate. La fast-food nu savurezi artă culinară! Astfel, şoferii noştri trebuie cu orice preţ "să-şi arate muşchii" la ore de vîrf, pe artere intens circulate. Eu cred că adevărata plăcere a condusului se exersează doar pe drumurile lungi, în afara oraşelor, la concursurile de automobilism sau în cazul turismului auto - şi absolut obligatoriu însoţită de politeţe. Visez la un oraş împînzit cu camere digitale care să ofere probe pentru amenzi grase aplicate şoferilor nepoliticoşi.