Totul se plătește

După faptă și răsplată! Așa se zice. Și cine sîntem noi să contrazicem înțelepciunea populară? Pentru că făptuim, indiferent dacă bine sau rău, sîntem corespunzător răsplătiți. Aici sau dincolo, pe drept sau pe nedrept, dar faptele noastre produc consecințe asupra nouă înșine. Iar de plătit, plătim pentru/prin simplul fapt că trăim. Indiferent dacă făptuim ceva sau nu, indiferent dacă ceea ce făptuim e bun sau rău, plătim. 

E un preț pentru toate! Da, așa este. Americanii spun că de moarte și de impozite nu scapă nici un om. Dar nici de plata multor altor lucruri în viață nu scapă nimeni. Plătim cu bani, de pildă. Și asta se întîmplă în cele mai fericite cazuri. La tinerețe, te bucuri dacă obții ceva gratis, chiar dacă pierzi timp cu asta. La maturitate, timpul e mai prețios, nici răbdare nu mai ai, așa că mai degrabă ai plăti. Însă cel mai supărător lucru pe care-l pricepi cu anii este tocmai acesta – că toate au un preț. În bani, în timp, în nervi. Nimic nu e gratis. Realiștii americani au spus-o de mult: „Nu există dejun pe gratis!”. Se spune că în tradiția barurilor din zona mai rurală americană se găsea oferta unui dejun pe gratis pentru o băutură comandată. La dejun se servea mîncare sărată, așa că omul cumpăra încă o băutură și încă una în timp ce mînca dejunul gratuit. În final, barul ieșea cîștigat. Și clientul, veți spune, căci ieșea nu doar băut, ci și sătul. Așa e, numai că „plătea” mîncarea gratuită cu băutura cumpărată, al cărei preț era calculat anume. Un economist american de dată mai recentă spunea că pentru a obține ceva ce ne place trebuie, cel mai adesea, să cedăm altceva ce ne place și avem deja. Așa merge lumea. Totul se plătește și, cel mai adesea, plata se simte. 

Dar atunci cum mai rămîne cu gratuitatea? Cum rămîne cu iertarea de datorie? Toată lumea este îndemnată să dăruiască, toți înțelepții lumii ne spun cît de nobil e actul gratuit, cît de bună e generozitatea. Dacă gestul gratuit e imposibil, căci totul se plătește, atunci de ce ni se mai spun toate acestea?  De ce sîntem împinși să donăm și să nu ne uităm la costul donației? Poate pentru că ceea ce dobîndim ca răsplată trece cu mult de ceea ce dăm, „în plată”...

Dosarul pe care îl aveți în față încearcă să împrejmuiască tema în chip dilematic, din mai multe unghiuri. Am invitat economiști să ne explice de ce nu e în regulă să plătească alții (generațiile viitoare) datoriile (deficitele) pe care le acumulăm noi. Răspunsul pare simplu, dar veți vedea că nu este. Am invitat, bineînțeles, un specialist în fiscalitate să ne explice de ce sistemul nostru de taxe și impozite este exasperant. Altele nu sînt tot așa? Juriști, eticieni, teologi, psihologi aduc și ei perspective felurite asupra chestiunii. Sper să vă facă să reflectați la dumneavoastră înșivă, ca (răs)plătitori și ca (răs)plătiți, căci din punctul de vedere al acestui Dosar, asta sîntem toți. Și dacă, la final, găsiți că nu este nimic interesant în acest Dosar, de plătit va plăti redactorul coordonator. Adică (Sever Voinescu)