Totul s-a terminat cu happy-end, iată în sfîrșit o veste bună

21 decembrie 2020   Tema săptămînii

28 martie: Radka, prietena mea din Legnica și traducătoarea mea în polonă, mi-a povestit ieri o întîmplare adevărată, pe care o știe de la prietena ei Eva din Varșovia, pe care Eva o știe de la fiica ei Marga, care are 18 ani și ia ore de saxofon la ora actuală, din cauza pandemiei, prin Skype, cu un profesor norvegian de muzică stabilit de cinci ani în Polonia, care locuiește la Varșovia, în același apartament cu un unchi bătrîn din Trondheim, suferind de demență senilă. Alaltăieri dimineața, în timpul lecției online de saxofon, Marga a văzut tot timpul în spatele profului norvegian de saxofon, care se găsea la el acasă, un instalator tatuat pe gît, în salopetă albastră, care, la un moment dat, în timp ce repara caloriferul de lîngă fereastră, și-a rănit grav arătătorul mîinii drepte cu burghiul, drept care proful norvegian de saxofon a trebuit să întrerupă imediat ora de saxofon cu Marga și să ducă instalatorul rănit la spital cu mașina. Scurt timp după ieșirea celor doi pe ușă, Marga a văzut pe Skype, webcam-ul funcționa în continuare, cum unchiul dement a ieșit într-un halat vechi, gri, tîrșîindu-și papucii din camera sa din spatele apartamentului și s-a dus să deschidă ușa de la intrare, căci tocmai sunase poștașul, care a intrat cu un plic uriaș în mînă, pe care i l-a înmînat unchiului, întrebîndu-l unde-i este nepotul, drept care unchiul dement i-a povestit postașului, uitîndu-se îngrozit în jur și tremurînd din tot corpul, că nepotul său, proful de saxofon norvegian, tocmai a omorît cu burghiul un instalator, în timp ce acesta repara caloriferul, învelind apoi cadavrul într-un cearșaf pentru a-l căra pe ascuns în portbagajul mașinii. Acum îl îngroapă precis în pădure, uite acolo burghiul și sîngele, a adăugat unchiul arătînd cu mîna tremurîndă spre calorifer, drept care poștașul complet șocat și-a luat imediat mobilul și a sunat disperat la poliție, așa că după un sfert de oră, cînd s-a întors proful de saxofon norvegian de la spital acasă, l-au așteptat doi polițiști înarmați pînă-n dinți, cu măști anticorona, în spatele ușii și cînd proful a ajuns în mijlocul camerei, l-au somat răcnind, cu pistoalele scoase, să ridice pe loc mîinile și să nu miște, punîndu-i apoi cătușele cu mănuși de protecție și ducîndu-l spre ușa de la ieșire. Stop! a strigat brusc Marga pe Skype, nu-i el vinovatul, am văzut totul în direct! După care le-a povestit de-a fir a păr polițiștilor cum stă, de fapt, treaba, spre ușurarea profului de saxofon norvegian, mult prea șocat ca să se articuleze. Așa deci a fost rezolvat un caz grav de presupusă crimă la domiciliu cu înlăturarea pe șest a cadavrului spre infinita bucurie a unicului suspect, care s-a declarat veșnic recunoscător Margăi, care i-a povestit această întîmplare adevărată mamei ei Eva, care i-a povestit-o Radkăi, care mi-a povestit-o mie pe Facebook video. Mai trebuie să adaug că instalatorul s-a întors, după cum mi-a povestit Radka la sfîrșit, a doua zi, la așa-zisul loc al crimei, în apartamentul profului de saxofon norvegian, și cu toate că avea un pansament foarte gros în jurul arătătorului mîinii drepte, a reușit să repare caloriferul după toate regulile artei, putem deci răsufla ușurați căci totul s-a terminat cu happy-end, iată în sfîrșit o veste bună.

1 aprilie: Tot Radka mi-a relatat recent următoarea supertare întîmplare din timpurile coronei: la Katowice, în Polonia, la un cămin studențesc, locuiește un tînăr chinez care studiază la Conservator violoncelul, acest chinez violoncelist locuind cu un alt chinez în cameră, care studiază matematica. Neavînd unde să exerseze la violoncel, sălile de la Conservator rezervate acestui scop fiind la ora actuală închise, ca de altfel tot Conservatorul, studentul violoncelist chinez a început să exerseze la el în cameră, la care studentul matematician chinez, care tocmai își bătea capul cu niște ecuații de gradul trei, s-a uitat luuuuung la el spunîndu-i: Ascultă, prietene! Uite ce-i, unu cu unu fac doi, dacă nu termini cu scîrțîitul ăsta pe care-l numești muzică, vei avea probleme de ordin medical mai grave decît cele pe care ți le-ar putea cauza virusul corona – și i-a arătat pumnii. Așa că, după o privire îngrijorată asupra mușchilor studentului matematician chinez, care erau cam la fel de puternici ca ai lui Popeye Marinarul după ingurgitarea unei conserve de spanac, studentul violoncelist chinez și-a luat în mare grabă violoncelul, ducîndu-se cu el în bucătăria comună a căminului, unde însă rezonanța era atît de proastă încît studentul violoncelist chinez și-a luat din nou în mare grabă violoncelul, ducîndu-se cu el în pivnița căminului, unde însă rezonanța era atît de proastă încît studentul violoncelist chinez și-a luat în mare grabă violoncelul, ducîndu-se cu el în stradă, unde s-a pus, în sfîrșit, să exerseze, drept care în fața lui a apărut brusc un polițist polonez care, deși n-avea mușchii lui Popeye, avea dreptul de-a împărți amenzi și acest polițist i-a spus: ascultă, Cho Pin, dacă nu dispari de-aici pe loc, îți dau un picior în fund de zbori pînă-n China, dar înainte de asta îți dau amendă dublă, una pentru tine că nu te autoizolezi și una pentru violoncel pentru că face larmă, de ce dracu’ nu exersezi înainte, dacă vrei să te produci pe stradă? Și deși nu i-a înțeles vorbele pentru că nu înțelegea boabă de polonă, studentul violoncelist chinez și-a dat seama din privirea nu prea prietenoasă a polițistului polonez de extremul dramatism al situației, așa că și-a luat rapid tălpășița, renunțînd definitiv să mai exerseze, oriunde ar fi fost asta în Polonia. Așa că la următoarea lecție de violoncel pe Skype, studentul violoncelist chinez s-a prezentat complet nepregătit în fata webcam-ului, spre supărarea profesoarei poloneze de violoncel. N-ați exersat deloc, așa nu mai merge, i-a spus profesoara poloneză de violoncel studentului violoncelist chinez în polonă, n-am putut exersa deloc, așa nu mai merge, i-a spus studentul violoncelist chinez supărat profesoarei poloneze de violoncel în chineză, fără a se înțelege deloc unul pe celălalt și, văzînd asta, profesoara de violoncel poloneză a pus mîna pe telefonul ei de fabricație chineză și a sunat-o pe studenta violoncelistă poloneză numită Dunia, rugînd-o să facă pe interpreta, după care au făcut o conferință video în trei, în care Dunia a fost interpreta și așa s-au lămurit lucrurile și, între timp, studentul violoncelist chinez are voie să exerseze într-o sală a Conservatorului, în care un portar polonez care, după mustață și burtă, pare a fi berar bavarez îl lasă să intre, ca pe-un caz de excepție. Gata, happy-end, asta-i povestea, încheie Radka. Aha, zic, frumos, și care-i poanta? Poanta numărul unu e ca Dunia e fiică-mea și ea mi-a povestit totul, zice Radka, și poanta numărul doi e ca Dunia nu știe nici o boabă de chineză. Păi, atunci cum a tradus din polonă, zic, păi poanta numărul trei, zice Radka, e că studentul violoncelist chinez știe engleza, la fel ca Dunia, deși ea e poloneză. Aha, zic, frumos, eu am doi prieteni la Berlin, Fred și Clara, Fred e neamț, dar Clara e calabreză și ăștia doi învață acum chineza. De ce faceți asta, i-am întrebat, pentru că adoptăm un bebeluș chinez, să ne trăiască! Și vrem să-l înțelegem cînd începe să vorbească. Doamne, ce teatru, asta-i poanta numărul patru!

3 aprilie: În dimineața asta, am trecut printr-o situație total dificilă, la un moment dat m-am uitat cu multă atenție la ce mai e nou pe tavanul din sufragerie și cu ocazia asta mi-am vărsat cafeaua cu lapte pe tricou și pe blugi, shit happens. Am făcut un selfie și i l-am trimis lui Carmen, la ea în cameră, arăt ca dracu’, i-am scris, da, a răspuns ea, și în afară de asta ți-ai mai și pătat hainele, guten Morgen! Nici un guten Morgen, nu răspund la provocări, shit happens și basta. Cel puțin am avut, în sfîrșit, ceva de lucru după aia, m-am dus pînă la coșul de rufe să-mi depun acolo blugii pătați și tricoul, după aia am străbătut tot drumul pînă la dulapul din dormitor, de unde mi-am luat alți blugi și alt tricou. E veșnică pe lume doar schimbarea, vorba lui Shelley, care-a spus vorbele astea celebre la începutul secolului al XIX-lea, deși pe-atunci nici nu existau încă blugi, mare vizionar Shelley. După aia m-am întors frumos îmbrăcat în sufragerie, unde-am pus pe picioare un plan de zile mari pentru astăzi, am decis să nu mai trec direct din sufragerie în living, ci să fac înainte de asta un mic ocol în jurul mesei de lîngă chiuvetă, o mică excursie pe lîngă o apă curgătoare, ca să zic așa. Mi-am încălțat deci tenișii și-am pornit, am ocolit masa și după aia m-am pregătit să trec pragul spre living room. Aici, în Germania, se poate încă trece fără probleme dintr-o încăpere în alta, în cadrul aceleiași locuințe, prietenul meu Florin, care stă la Iași, îmi spune că acolo se fac pretutindeni controale, m-am trezit noaptea trecută flămînd, pe la două, îmi scrie Florin, și am vrut să mă duc la frigider, să-mi fac un sandvici, dar după aia m-am lăsat păgubaș pentru că trebuia să completez o declarație cu scopul deplasării, altfel plăteam amendă. Îl sun înnebunit la telefon, mă, tu ai visat asta, îi spun, dar el cică nu, așa-i la noi acum, cu corona, sînt peste tot, peste tot controale și amenzile sînt mai mari decît salariul. În fine, aici e ceva mai lejer, zic, eu încă mai trec din living în sufragerie fără probleme și nici acum, cînd am ieșit pe terasă, nu m-a oprit nimeni, problema e că azi aici nu se întîmplă absolut nimic, afară nu-i țipenie de om, nici un vecin căruia aș putea să-i fac cu mîna, sub terasă-i o pajiște, pe pajiște sînt pomi, dar nu-i nici o boare de vînt, pomii nu mișcă, nici o cioară, nici o coțofană care să răstoarne vreun ghiveci, nimica, ce să fac, ce să fac, ia să mă uit eu cum înfloresc florile pe terasă, narcisele, lalelele, primulele. Mă uit eu ce mă uit, dar nu se vede nimic, asta nu mi se întîmplă prima dată, florile înfloresc întotdeauna cînd nu sînt de față. Hopa, sună soneria, uite c-a venit poștașul, dar nu la mine, ci la Jessica, vecina de alături, asta doarme pînă la unșpe. O recomandată, poștașul mă întreabă prin interfon, cu accent rusesc, dacă sînt dispus să primesc eu scrisoarea pentru Jessica, da, sigur, îmi pun masca și mănușile de protecție, mă duc jos și mă-ntorc cu scrisoarea în mînă, în sfîrșit se întîmplă ceva, ia să vedem cine ce-i scrie.

7 aprilie: Alaltăieri am postat un articol esențial al unui virusolog celebru despre corona comentîndu-l și-am primit 40 de like-uri, ieri am postat o farfurie cu fasole și am primit 400 de like-uri, îmi scrie Amelia pe Messenger, foarte interesant. Pe ce se mai dau like-uri pe Facebook în afară de fasole la ora actuală? Pe pisici, pisicile merg în continuare excelent, dar și rațele, veverițele, cățeii, animalele, în general, merg foarte bine, cu excepția liliecilor și-a găinilor, pînă și cîrtițele merg, Florin a postat un text scurt despre-o cîrtiță care-i distruge grădina, cu mare succes, toți au aplaudat veseli cîrtița, ca să zic așa. Eu postez de vreo lună încoace doar texte vesele, fără fotografii, dar ieri mi-a trecut veselia, am fost cătrănit rău, am avut o dispoziție de blues à la Buddy Guy. Să fii așa izolat e cumplit, mă gîndesc, ce să fac, ce să fac, mă întreb, intru pe Internet, mă cert un pic cu Adina pe Messenger, mă enervez, mă supăr pe ea, ies din Internet, intru-n bucătărie unde beau trei cafele ca să mă liniștesc, apoi plec în parcul de vizavi să fac jogging. Mă pun pe fugit și fug și fug, dar depresia rămîne și, după vreo 20 de minute, îmi vine urgent să fac pipi, sună infantil, știu, dar asta e. În parc, nimeni la ora aia, lîngă mine o pădurice, intru în pădurice și caut un pom potrivit, hallo! aud brusc o voce ca tunetul, was machen Sie da, ce faceți acolo, tresar, în zare un tip cu binoclul, mare cît o gorilă, cu mutră de general, ce faceți acolo, zice, plecați imediat! Ăsta efectiv cu mine vorbește și mie nu-mi plac generalii, asta-mi pune capac, bum! explodez. Dumneavoastră sînteți ăla cu paza, întreb, păziți pomii sau numai frunzele, zic, el țipă în continuare, dom’le, te rog să taci, ba tu să taci, ce vrei, să sar gardu’ de la grădiniță, să mă produc acolo, zic, el răcnește ca un dement, dom’le, zic, știi ce, îți doresc să te piși pe tine cu public, unde dracu’ să mă duc? Te duci unde știi, dar nu aici, discuția se lungește la modul neelegant și total inutil, simt că explodez, dacă nu taci, vin la tine, zic, și-atunci gata cu social distance! Și uite că brusc tace și nu mai zice nimic și uite că-i bună și corona la ceva, îmi fac apoi în liniște treaba la umbra pomului și plec, mă simt minunat! Mai fug două ture, mai stau și mă uit la cer, la un moment dat ajung și-acasă, un mesaj de la Adina pe Facebook, mai ești supărat, întreabă, nu, zic, gata, am făcut pipi-n pădure și mi-a trecut.

(fragmente din cartea Aventurile unui călător naiv: între mișcare și izolare, Editura Lebăda Neagră, 2020)

Mai multe