Totul e posibil
Mă leagă o prietenie veche de Festival, de cînd am ajuns prima dată la Cluj, în 2003. Rămîne evenimentul despre care am scris de-a lungul timpului cele mai multe texte. Am avut revelația că o să îmbătrînim numărîndu-ne edițiile de TIFF și filmele/momentele memorabile ale fiecărui an. Poate că ne recuperăm mai greu după petreceri, dar sîntem la fel de entuziaști și senzația asta e salvatoare și funcționează ca un anticearcăn performant.
Cîteva dintre TIFF-urile mele mai vechi au arătat așa:
„Iată-mă acum în postura de a scrie despre cum a fost la Cluj – și nu mă pot hotărî: din punct de vedere jurnalistic, potrivit ar fi să tratez festivalul de film ca pe un proiect reușit de management cultural și să mă feresc de tonul personal, care presupune ca în articol să intre și grădinile interioare ale clădirilor vechi din oraș, și umblatul bezmetic pe străzi, de multe ori în cerc, de la un cinematograf la altul, și discuțiile despre mîncare (locuri, prețuri, feluri) sau cazare (la camera cu cheie sau cu cartelă) pe care le puteai auzi jumătate în glumă, jumătate în serios.“ (TIFF, 2003)
„N-am ratat decît prima ediție a TIFF-ului, așa că, de patru ani încoace, la începutul lui iunie, mă pregătesc de plecarea la Cluj. Și articolele pe care le-am scris de-a lungul timpului despre festival s-ar putea să nu fie foarte diferite, pentru că, în mare, nu se întîmplă schimbări radicale de la un an la altul. Dacă nu ne gîndim că TIFF-ul crește și capătă o popularitate din ce în ce mai mare printre clujeni: săli arhipline (pînă după miezul nopții!), ca anul acesta, nu-mi aduc aminte să fi văzut pînă acum!
Programul zilnic seamănă: te trezești, bei o cafea, încerci să mănînci ceva cu lista de filme din ziua respectivă în față și, după aia, viața ta se suspendă și se mută în sala/sălile de cinema. În timpul zilei mai socializezi, mai participi la o dezbatere, te mai enervezi încercînd să mănînci ceva în oraș. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc că la Cluj timpul trece altfel și nimeni nu se grăbește, dar, cu toate astea, «imediatul» de la un restaurant mă frustrează încă îngrozitor. Am colecționat o listă impresionantă de filme pe care n-am reușit să le văd pentru că am așteptat interminabil nu știu ce salată sau un sandwich. Serile au rămas, ca-ntotdeauna, rezervate petrecerilor de tot felul.“ (TIFF, 2006)
„De fapt, asta se întîmplă la TIFF. Sîntem și nu sîntem noi. Funcționăm după o regulă de vacanță a lui «totul e posibil». Te simți în siguranţă pentru că ești între prieteni și uiți de toate obligațiile (chiar și sunatul familiei și copiilor ți se șterge din minte), nu mai știi cînd trec zilele și nici nu te mai interesează altceva decît ce film vine la rînd, ce-ai mai văzut și ce-ai ratat.“ (TIFF, 2013)
Ilustrație de Ion BARBU