Totul

12 ianuarie 2007   Tema săptămînii

Cred că cel mai inteligent titlu dat vreodată în literatura română contemporană a fost Totul , al lui Mircea Cărtărescu, în 1985. În primul rînd, e un intertext politic: clişeul cuvîntărilor lui Ceauşescu. Dar mai important este că "totul" numeşte cu precizie idealul de exhaustivitate al modernităţii: obiectul Dorinţei şi supralicitarea fantasmată a negativităţii pe care se fundamentează - dacă pot spune astfel, şi pot - modernitatea. Atîta vreme cît numeşte, totul nu există. Adică rămîne "totul", pe altarul căruia se jertfesc acum-uri parţiale, acolo-uri strîmte, un "este" meschin de care n-ai nici un chef. Totul înseamnă nu numai capul de acuzare al lui Heidegger pe lista lui Levinas - în fond, asta e o răfuială în registru filozofic cu un destin -, dar o formă terminologică infinită care digeră rapid adevărul, eternitatea, transcendenţa în toate determinările ei, posibilul şi, definitoriu pentru modernitate, terţul inclus în toate ipostazele lui. Mall-ul este unul dintre instrumentele capitaliste inventate pentru a nu pierde din vedere totul. Despre asimilarea transcendenţei prin simulare a vorbit suficient Baudrillard. La urma urmei, el era unul dintre mulţii intelectuali francezi rămaşi cu buza umflată după mai 1968 şi a reuşit să se defuleze foarte eficace. Despre posibil ar fi putut vorbi fenomenologii germani, dacă n-ar fi dispreţuit spaţiul urban. Dar aici lucrurile se pot tranşa printr-o ierarhie: mall-ul e un avoir-l

Mai multe