Tot înainte!
- argument -
Vă supun atenţiei următoarea argumentaţie: toţi creştinii cred în Dumnezeu; toţi musulmanii cred în Dumnezeu; rezultă că toţi creştinii sînt musulmani. O recunoaşteţi? E una dintre tehnicile de manipulare prin care, în zilele noastre, sîntem adesea bombardaţi mediatic. Exemplul de falsă logică de mai sus este dat de Aaron Delwiche, specialist în propagandă şi profesor la Trinity University din Texas, autor al unui site intitulat Propaganda. A creat acest site, amintind că, în anii ’30, în America funcţiona un Institut de Analiză a Propagandei. Adică, americanii au simţit încă de atunci, din 1937, (chiar dacă propaganda e probabil la fel de veche ca şi societatea umană) nevoia să studieze acest domeniu în mod sistematic, să explice şi să demonteze tehnicile de propagandă. Era o perioadă în care acest fenomen, dirijat de un Goebbels sau un Jdanov, avea să ducă direct la crimă.
După experienţele totalitariste ale secolului al XX-lea, termenul a căpătat o conotaţie negativă şi cu greu ar recunoaşte cineva astăzi că se ocupă cu propaganda politică. Cu toate acestea, unii observă că, pe măsură ce lumea începe să uite cum era şi cum se făcea propaganda în regimul totalitar, tehnicile ei par a fi tot mai mult reluate; că începem să fim din nou asaltaţi de acest fenomen; că presa românească e pe cale să redevină un simplu instrument al intereselor politice, chiar dacă acestea nu mai sînt ale unui singur partid; că rigizii crainici care apăreau la televizor lăudînd realizările comunismului s-ar fi multiplicat astăzi în nişte băieţi sprinţari şi moderni care, în esenţă, fac însă acelaşi lucru: mănîncă dezinvolt şi cu poftă exact ceea ce înaintaşii lor mîncau într-un mod mai impus şi mai impersonal.
Alţii consideră că, de fapt, odată cu diluarea ideologiilor partidelor, propaganda s-ar fi transformat în simplă minciună – pentru că nu poţi face propagandă atîta vreme cît sistemele de valori pe care partidele vor să le promoveze sînt incoerente. Dar e oare cazul să reabilităm ideea de propagandă şi e posibil să o folosim în scopuri benefice?
Însă chiar dacă astăzi nu e vorba de o propagandă clasică, ci doar de o serie de manipulări, minciuni, omisiuni, dezinformări şi intoxicări, toate făcute din anumite interese politice, religioase, comerciale, civice sau interlope, mijloacele prin care ele sînt servite publicului s-au multiplicat. Prin multele televiziuni, radiouri, ziare, site-uri şi reţele sociale, prin telefon sau prin abordare directă, sîntem supuşi zilnic unui atac informaţional interesat. E o cale pe care se merge înainte, cu tot mai puţine scrupule. Nu mai e un singur canal TV sau un singur difuzor în perete şi nici o singură sursă de propagandă. Pe vremuri se spunea că „minţi ca o gazetă comunistă“. Astăzi descoperim că marea minciună comunistă, care venea dintr-o singură direcţie, s-a spart într-o mulţime de minciuni mai mici care ne înconjoară. Cum ne apărăm?