Tot ceea ce vreau să fiu

14 septembrie 2022   Tema săptămînii

Pe ultima sută de metri înainte de deadline, m-am apucat și eu să răspund invitației de a scrie acest articol, dar poate că nu întîmplător: e prima zi a noului an școlar. Prilej de emoții, de discursuri festiviste și de urări de succes adresate copiilor care merg la școală, dar și profesorilor și părinților. O noțiune variabilă, înțeleasă de fiecare conform propriei grile de valori, de la cea de rit vechi, cantitativă (succesul egal note cît mai mari), pînă la cea de tip nou, calitativă (succesul înseamnă să fii un om bun, empatic, împlinit). Cînd primesc urarea cu „succes în noul an școlar”, ca mamă, nu știu exact ce înseamnă asta, chiar dacă sînt convinsă că a fost făcută cu cele mai bune intenții. După experiențele ultimilor doi ani, definiția succesului s-a schimbat dramatic, iar pentru mine a devenit sinonim cu liniștea, predictibilitatea, stabilitatea; mă tem însă că nu vor exista nici anul aceasta, așadar succesul s-ar putea redefini, din nou: „să ne păstrăm întregi la cap pînă la finalul anului școlar”, pentru că sănătatea mintală este o valoare deloc de disprețuit.

În ultimii patru-cinci ani, am participat la o mulțime de ateliere pentru copii, în special în proiectele De Basm (Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți), și am avut astfel ocazia să vorbesc cu ei, cu copiii și tinerii, adică cea mai frumoasă, mai fragilă și mai sinceră generație, despre balauri și prințese, despre vrăjitori și aventuri, dar și despre lucruri „serioase” sau, cum spun ei, „chestii grele”. De fiecare dată, întîlnirile astea îmi dau aripi și senzația că nu e totul pierdut, pentru că cei mai mulți copii sînt deschiși, inventivi și dornici să afle mai mult. Da, sînt foarte mulți care preiau și mesajele din jur, cu care sînt de fapt bombardați, că tot ce contează sînt banii și popularitatea pe social media, dar cu toate astea sînt extrem de receptivi la poveștile despre prietenie și curaj. S-au iscat, la fiecare întîlnire, dezbateri despre importanța acestor valori – prietenie, sinceritate, încredere și curaj – care i-au inspirat apoi să scrie și să ilustreze propriile definiții și istorii. „Părinții sînt cele mai curajoase persoane pe care le cunosc, pentru că ne protejează de fricile noastre”, a scris o fetiță. „Puterea mea secretă este curajul” – o alta. „Vreau să devin tot ceea ce vreau să fiu” a fost unul dintre cele mai frumoase răspunsuri la celebra întrebare „Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?”. Una dintre cele mai simpatice definiții ale prieteniei, dată de copiii întîlniți de echipa De Basm în atelierele prin țară: „Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt”.

Deși nu mi-am propus niciodată să scriu cărți educative (ba chiar mă încăpățînez să cred că povestea și stilul contează mai mult decît „mesajul”), de-a lungul timpului au venit către mine cîteva propuneri cu astfel de subiecte; provocarea a fost să scriu pe înțelesul copiilor despre valori importante, precum curajul și toleranța, prietenia și solidaritatea, fără a preda lecții moralizatoare, pe un ton didactic. Așa că pentru Cartea Curajului am ales zece ființe mici care nu sînt asociate de obicei cu vitejia, ba chiar dimpotrivă: gărgărițe, porumbei, veverițe, peștișori, fluturi. Copiii se miră de fiecare dată, așteptîndu-se să găsească între copertele cărții povești despre tigri, urși, lei și alte animale „fioroase”, deci „curajoase”. Dar după momentele de lectură și de pus-întrebări-împreună, poveștile lor încep să curgă, cu exemple din viața de zi cu zi – nu trebuie să fii un supererou din filme ca să fii curajos!

Cînd am început, împreună cu colegele mele Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg și Cristina Andone, proiectul Nesupusele, am vrut să spunem povești despre femei remarcabile din ultimii o sută de ani ai României, care au încercat și adesea au reușit să schimbe în bine lumea din jurul lor, să răstoarne prejudecăți, să doboare bariere, să lupte pentru drepturile și visurile lor și să exceleze în ceea ce și-au propus. Pe parcursul documentării, ne-am dat seama că această „nesupunere” (de unde și titlul celor două volume) este o valoare mai puțin (re)cunoscută, dar care poate face minuni atunci cînd drumul pare închis. Destinele celor 100 de femei pe care le-am ales, la capătul unui lung proces de documentare și selecție, sînt unite de acest fir roșu al nesupunerii, în sensul mai larg de grijă pentru aproape, implicare, coloană vertebrală, generozitate, tenacitate. Dar cum să scrii despre toate astea într-o singură pagină? Cum să transmiți atît poveste, cît și o emoție care să inspire mai departe, într-un număr limitat de semne? Am căutat ca prin fiecare text să iluminăm cîte o scenă semnificativă din viața acestor femei, un moment de cotitură, de tensiune, cînd „nesupusele” noastre sînt puse în fața unei alegeri. Iar alegerea nu e niciodată ușoară… Speranța noastră, a autoarelor, a fost ca aceste povești să-i motiveze pe copii, fete și băieți deopotrivă, dar și să fie folosite de părinți și profesori pentru a discuta teme de interes pentru cei mici.

Fac parte dintr-o generație care a crescut între două lumi: mi-am petrecut copilăria mică în comunism, recitînd versuri și cîntece patriotice, iar adolescența în sălbaticii ani ’90, în care, peste ruinele vechii ordini, a început să se reconstruiască haotic, fără alte repere și valori decît că trebuie să recuperăm cît mai repede tot ce n-am avut. Sîntem o generație un pic debusolată; mi se pare că am preluat de la părinți diverse traume transgeneraționale (nu puține!) și cu toate astea încercăm să le insuflăm mai departe copiilor noștri valorile pe care le-am descoperit singuri, cu greu și cu multă luptă interioară. N-am vorbit cu părinții noștri despre empatie, toleranță, comunicare, autenticitate, dar ne străduim să recuperăm (și, cumva, să reparăm) vorbind despre toate astea cu copiii noștri, și poate că, dacă cercul ăsta va merge mai departe, la un moment dat în istorie ar putea exista șansa unei generații mai fericite.

Adina Rosetti este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Întîiul meu cuvînt de pionier, Editura Arthur, 2021. 

Foto: wikimedia commons 

Mai multe