Toponimii

Locuiesc de doisprezece ani pe strada Căpitan G. Încă de cînd m-am mutat, am încercat în zadar să aflu cine este cel a cărui memorie o împrospătez de cîte ori îmi declin adresa. Faptul că a fost un căpitan mă face să bănuiesc că îşi datorează imortalitatea unor eroice fapte de arme. Cînd? Cum? Ce fel de căpitan a fost? De cavalerie? De artilerie? De geniu? De intendenţă? De securitate? Mă opresc, puţin enervat. Cred că aş avea dreptul, în calitate de cetăţean, să mi se spună, atunci cînd mă mut pe o stradă, de ce se cheamă aşa. Poate nu-mi convine.

Cu ani în urmă, am stat în Drumul Taberei, pe Compozitorilor. Nu ştiu să fi stat vreun scriitor de note prin zonă, dar îmi plăcea numele (l-am văzut odată pe Moculescu prin zonă, dar se pare că avea o rudă îndepărtată pe-acolo). Mai ales că unii mă priveau invidioşi: „Aaa, te-ai mutat în Floreasca?“. A venit Revoluţia, cineva s-a gîndit că numele nu e reprezentativ, şi i-au zis Ion Mihalache. Mi-a plăcut, ţărăniştii mi-erau simpatici, am trecut uşor peste neplăcerile schimbării buletinului.

Lucrurile s-au complicat cînd în fruntea Primăriei a venit un ţărănist – Ciorbea. Probabil că şi-au zis – cum, dom’le, ditai fondatorul de partid, erou în Războiul de Reîntregire, ministru de atîtea ori, şi doar o stradă la capătul oraşului, care se şi înfundă în cimitirul Ghencea? L-au mutat pe Mihalache pe fostul bulevard 1 Mai (cică pe acolo ieşea el din Bucureşti cînd se ducea la nu ştiu ce moşie, spre Tîrgovişte). Da, dar 1 Mai este în continuare sărbătoare naţională (deşi cu iz socialist), n-o putem şterge din nomenclator. Aşa că i-au zis străzii mele 1 Mai, să fie toată lumea împăcată. Ca să nu ne enervăm prea tare că iar trebuie să ne schimbăm buletinele, au ridicat-o, cu ocazia asta, la rang de bulevard. N-am apucat să mă bucur de a avea apartament cu vedere la bulevard, căci m-am mutat curînd de acolo.

Constantin Dobrogeanu-Gherea a avut şi el o soartă ciudată. Bustul său de pe C.A. Rosetti a fost distrus în 1990; acum e refăcut. Numele autorului Neoiobăgiei îl purta o stradă din Băneasa, între un ţărănist şi-un comunist, adică între străzile Ion Ionescu de la Brad şi Teohari Georgescu (cum de s-a păstrat numele deviaţionistului de dreapta în nomenclatorul comunist e greu de explicat). Aici, edilii au fost radicali. Teohari Georgescu a dispărut, iar Dobrogeanu-Gherea a fost mutat în locul lui, mai spre Gîrlei. Socialistul este acum despărţit de ţărănist, cum era şi firesc, de – aţi ghicit – Someşul Rece.

La intrarea în cartierul Drumul Taberei există o intersecţie cunoscută de tot omul drept „Răzoare“, după numele uneia dintre străzile din preajmă. Cam rurală denumire, dar cu semnificaţii privind vechea geografie a oraşului (pînă prin anii ’50, acesta se termina pe aici). Acum se numeşte Piaţa Danny Huwé, după numele ziaristului belgian care şi-a găsit sfîrşitul în acea zonă în zilele complicate din decembrie 1989. Dacă întrebaţi o sută de oameni care o străbat zilnic, toţi îţi vor răspunde „Răzoare“, deşi au trecut cincisprezece ani de la schimbarea denumirii.

Petrache Poenaru n-a inventat caloriferul, ci stiloul. După unele surse, a fost primul român care a călătorit cu trenul („douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sînt trase deodată de o singură maşină cu aburi“). Motiv ce a părut suficient pentru a-i fi legat numele de o staţie de metrou. Staţia se numea Semănătoarea. Orice bucureştean cunoştea amplasarea, în acea zonă de pe malul Dîmboviţei, a unei mari fabrici de maşini agricole. Acum, fabrica e mult mai puţin întinsă, dar în spaţiul respectiv s-a construit un complex de clădiri de birouri, care poartă numele de Sema Parc, tocmai din respect pentru memoria colectivă. Nici una din firmele găzduite acolo nu produce stilouri.  

Avea „Semănătoarea“ o rezonanţă comunistă? Ce să mai vorbim atunci de Stalingrad, bulevard (şi staţie de metrou) din Paris? Au vrut edilii să facă o meritată reverenţă prodigiosului savant? De ce nu s-au gîndit să-i amplaseze un bust într-unul din multele cartiere apărute în epoca ceauşistă, aproape complet lipsite de monumente? De exemplu, în Drumul Taberei, cartier în care nu există nici un monument, în afara unui ceas care de obicei nu merge? După care, în zona în care cetăţenii se vor fi obişnuit deja cu denumirea, n-ar fi fost nimic rău ca una din staţiile liniei de metrou care tocmai se construieşte să o preia – în felul ăsta, nimeni nu ar fi avut dubii.

Una peste alta, să se schimbe, primesc, dar să rămînă cum a fost. 

Mircea Kivu este sociolog.

desen de Dan Perjovschi