Top al sloganurilor politice

16 decembrie 2015   Tema săptămînii

Discursul politic este, pînă la urmă, un produs de marketing. De la cercetări antropologice şi psihologice la formule lingvistice, discursurile oamenilor politici sînt făurite după chipul şi asemănarea potenţialilor votanţi, pe care îi „targetezi“ precum faci cînd vrei să vinzi o cremă cosmetică pentru un anumit segment de vîrstă. Pentru 20 de ani, promovezi produsele cu extracte de fructe, pentru 30 şi peste, substanţele „active“.

În politică, foloseşti sloganurile. Am descoperit un top neoficial al sloganurilor politice vehiculate de-a lungul timpului pe dailybusiness.ro:

10. Rămîn la datorie, cu aceeaşi implicare – Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, alegerile locale din anul 2012.

9. El poate – Petre Roman, alegerile prezidenţiale din anul 2000.

8. Salvaţi România! S.O.S. Poporul Ro­mân! – Corneliu Vadim Tudor, alegerile prezidenţiale din anul 2009.

7. Vin la Primărie – Traian Băsescu, alegerile locale din anul 2000, pentru Primăria Capitalei.

6. Un preşedinte pentru liniştea noastră – Ion Iliescu, alegerile prezidenţiale din anul 1992.

5. De ce le este frică, nu scapă. Hai la re­ferendum! – Traian Băsescu, referen­dumul din anul 2009 pentru Par­lament unicameral şi reducerea nu­mărului de parlamentari la 300.

4. În­vingem împreună – Mircea Geoană, alegerile prezidenţiale din anul 2009.

3. România bunului-simţ – Crin Antonescu, alegerile prezidenţiale din anul 2009.

2. Votează schimbarea – alegerile parlamentare din anul 1996.

1. Aproape de oameni, împreună cu ei – Ion Iliescu, alegerile prezidenţiale din anul 2000.

Sursa: http://www.dailybusiness.ro/bloguri/allen-nedelcu

Mai multe