Toleranţa faţă de intoleranţă

20 octombrie 2005   Tema săptămînii

Nu s-a abordat încă îndeajuns uimitoarea capacitate a terorismului global de a deveni principala ameninţare planînd asupra lumii libere în debutul acestui mileniu. Iată de ce mi-a dat ghes inima să-i fiu recunoscător dlui Cazacu pentru ocazia pe care mi-o oferă replica sa la articolul meu apărut în numărul 80 al Dilemei vechi; căci involuntar sau nu, domnia sa avansează cîteva din cele mai bătătorite clişee ale defetismului (vezi Dilema veche nr. 85). Revin asupra raportului dintre terorismul islamist şi dogmatismul antiamerican, convenabil mascat îndărătul vituperărilor anti-Bush, care continuă să marcheze zone întinse ale Europei. Prima căramidă plasată la temelia proiectului unui iluzoriu împăciuitorism cu alde Bin Laden şi ai săi, amintind fatal de München '38, e minimalizarea pericolului pe care îl reprezintă războiul neconvenţional al extremiştilor islamici împotriva Occidentului, într-o lume globalizată, informaţională şi nucleară. Echivalarea efectelor actelor de violenţă teroristă cu "înţeparea unui elefant de către un ţînţar", ilustrează perfect această tendinţă care, între altele, omite superior exterminarea mamuţilor de către organisme mai mici chiar decît musca ţeţe. În realitate virusul terorist e mortal dacă nu se iau la timp măsurile profilactice şi terapeutice necesare. Tocmai această omisiune i-a permis Al-Qaedei să se bucure de asasinarea de către 19 "ţînţari" a 3.000 de "elefanţi" americani. Grăitoare pentru disculparea defetiştilor e sugestia potrivit căreia terorismul ar fi un soi de calamitate naturală. Sau aserţiunea subiacentă, conform căreia terorismul nu ar depinde de "teama, admiraţia sau indiferenţa populaţiei". Or, el seamănă în primul rînd teama în sînul populaţiei (ce altceva e teroarea?!). Şi face totul pentru a i se ancora crimele în conştiinţa maselor. Sau n-o fi aşa!? Mai-marii Al-Qaeda - Hamas, Hezbollah - folosesc Internet-ul, Al Jazeera, ziarul New York Times, posturile TV CNN şi BBC, prezentîndu-şi sistematic "faptele de arme" şi decapitările. "Dezinteresaţi" cum sînt de efectul lor asupra opiniei publice, teroriştii au vizat şi obţinut după atentatele de la Madrid schimbarea de guvern din Spania şi retragerea trupelor spaniole şi filipineze din Irak, beneficiind din plin de mediatizări amplificatoare ale groazei şi panicii. Defetismul minimalizator al pericolului, alarmist sau negaţionist, îşi aduce din plin contribuţia la demolarea voinţei de autoapărare a creştinilor, evreilor şi musulmanilor, agresaţi de terorism, şi la descurajarea tuturor de a lua poziţie faţă de fanatismul islamist. Lipsa unei reacţii optime la crima teroristă e diversionist sau inconştient compensată de alarma exacerbată în faţa măsurilor strict necesare de protejare a organismului democratic. Se manifestă plenar îngrijorarea faţă de soarta drepturilor omului în societăţile deschise, ori de cîte ori se impun demersuri preventive. Preocuparea e legitimă. Unul din scopurile majore ale teroriştilor care, profitînd de tehnica de vîrf contemporană, încearcă să catapulteze lumea liberă prin bombe în comuna primitivă, spre a o "izbăvi" apoi prin edificarea Ummei, a califatului mondial, e acela de a împinge societăţile deschise să reacţioneze panicard la cruzimea, arbitrariul şi aleatoriul crimelor, prin restrîngerea drepturilor civice. În consecinţă, ele ar semăna tot mai mult sistemelor închise din care provin islamiştii şi modului în care, cu ei la putere, s-ar organiza statul teocratic mondial. E nevoie de atenţie maximă şi precizie chirurgicală, în luarea măsurilor de apărare a lumii libere, pentru ca ea să rămînă liberă. Soluţii există. A dovedit-o Germania, care i-a venit de hac cu persistenţă, dar şi cu fermitate, "Facţiunii Armatei Roşii". Le-a găsit Marea Britanie, care a biruit la fel IRA şi ia acum măsuri pentru înfrîngerea pe teritoriul său a terorismului islamist. Că pericolul nu e fatal ori un sac fără fund au demonstrat şi Israelul, şi Statele Unite, care au reuşit să înlăture în mare măsură terorismul intern. În plus, eforturile lor comune au generat o mişcare de eliberare care a început să schimbe faţa Orientului, din Libia şi pînă în Liban, din Afganistan şi pînă în Egipt. Sinuciderea ministrului de Interne sirian ar putea semnaliza şi începutul unor modificări de amploare la Damasc. În fine, masa de terorişti sinucigaşi s-a concentrat în Irak. Să ne imaginăm ce s-ar întîmpla dacă legiunile de "martiri" reuşesc să pună în aplicare ordinul recent emis de Al-Qaeda, de a se răspîndi pretutindeni! O temă predilectă a cercurilor antiamericane din vestul Europei e ideea năstruşnică potrivit căreia războiul din Irak ar fi generat terorismul. Ca şi cum Bin Laden şi Zarkawi ar fi fost "uşi de biserică" înaintea declanşării campaniei. Mai trebuie amintit că primul atac asupra turnurilor gemene din NY a avut loc în 1993? Că înaintea înlăturării talibanilor şi a lui Saddam a avut loc bombardarea ambasadelor din Kenya şi Tanzania, soldate cu sute de morţi? Ni se sugerează că, dacă teroriştii colcăie în Irak, acest lucru s-ar datora Americii şi nu unor tiranii arabe sau islamice care, între punerea pe picioare a două fabrici de rachete şi a trei uzine de arme bacteriologice sau chimice, promovează în veselie infiltrarea sistematică a extremiştilor în spaţiul irakian. Să fie oare chiar atît de greu de înţeles că nu războiul din Irak a produs terorism, ci invers, combinaţia virtuală dintre Saddam, terorism şi arme de distrugere în masă (de felul celor nord-coreene ori, poate, în curînd, iraniene) a provocat, după schimbarea de paradigmă din 11 septembrie, mutarea războiului de apărare a lumii libere în spaţiul dintre Eufrat şi Tigru? O monstruoasă diversiune împotriva intelectualilor - de pildă români - ataşaţi ofensivei antiteroriste, este încercarea de a le atribui poziţia unei strîmbe educaţii dobîndite în anii comunismului, care le-ar fi creat o propensiune către extremism. Dimpotrivă! Opţiunea proamericană asumată după ce Jacques Chirac a insultat estul Europei, cerîndu-i imperial să tacă din gură în discuţia privind Irakul, e rezultatul lucidităţii extrase din experienţa amară adunată decenii de-a rîndul, în urma pasivităţii şi defetismului "liberal" din apus. Găsind perpetuu justificări progresiste crimelor totalitare comuniste sau, mai nou, islamiste, acelaşi tip de gîndire vindea, în 1938, Cehoslovacia, în iluzia "salvării păcii în timpul nostru", graţie unei prezumtive ostoiri a poftelor naziste. Întemeiate pe afirmarea renascentist-iluministă a demnităţii vieţii, a libertăţii individuale şi a deschiderii faţă de celălalt, societăţile apusene au dificultăţi în articularea unui răspuns solidar şi ca atare adecvat provocării ideologice a fanatismului islamist, tocmai pentru că discursul postmodern a eliminat din bagajul occidental aderenţa la valoarea universală a rădăcinilor sale iudeo-creştine. Dimpreună cu relativizarea ameninţării teroriste, dispreţul faţă de orice altă gîndire decît cea atee ori agnostică, dublat de idiosincrasia faţă de componenta religioasă a civilizaţiei occidentale, departe de a reprezenta o poziţie "de centru", constituie, în fapt, ridicări la fileu a mingilor necesare viitoarelor lovituri mortale date de extremişti. Bonn, 14 octombrie 2005

Mai multe