Ţigani sau romi?

29 iunie 2006   Tema săptămînii

Una dintre regulile democraţiei impune tolerarea diferenţelor şi respectul faţă de cei de altă etnie, religie sau orientare sexuală. Ca un corolar al acestei reguli se impune folosirea unui limbaj corect şi lipsit de peiorative cu privire la respectivele minorităţi. În general, prejudecăţile faţă de cei care aparţin unor grupuri minoritare se transpun şi în limbaj, iar folosirea unor termeni inadecvaţi indică existenţa unor atitudini defavorabile. După 1989, din dorinţa de a fi politically correct, am început să fabricăm o serie de termeni. Nu mai spunem homosexual, spunem gay pentru că sună mai bine. Nu mai zicem ţigani, ci romi pentru că aşa ne cere legea. Dincolo de aceste etichete apar cîteva întrebări: îşi asumă grupurile respective o nouă identitate şi se simt mai puţin discriminate? Odată cu folosirea unor nume noi, am devenit oare mai toleranţi noi, ca naţiune? Ţiganii sînt un grup etnic care a avut de-a lungul istoriei un statut de subordonare. Pînă în secolul al XIX-lea cei mai mulţi dintre romii de pe teritoriul actual al României au fost robi aparţinînd boierilor, mînăstirilor sau statului. Desfiinţarea robiei nu a însemnat punerea membrilor acestei etnii într-o poziţie de egalitate cu majoritatea. În ciuda eforturilor de integrare în societate şi de egalizare, făcute în diferite perioade ale istoriei, romii continuă să fie un grup etnic dezavantajat, cu resurse puţine, expus în multe situaţii discriminării şi prejudecăţilor. Ţinînd cont de acest context, după 1990 a apărut ideea că eticheta de ţigan este jignitoare, făcînd trimitere la status-ul de inferioritate pe care etnia l-a avut de-a lungul timpului. Ideea de schimbare a numelui se înscrie într-un demers mai amplu, de redefinire a identităţii etnice şi de integrare în societate nu prin asimilare, ci prin acceptarea diferenţelor. Eforturile făcute de societate, în ansamblul ei, şi de unii lideri romi sînt lăudabile. Astfel, problemele ţiganilor au fost recunoscute şi au devenit prioritate pe agenda publică, au fost elaborate şi implementate programe destinate rezolvării acestor probleme. Rezultatele concrete ale politicilor au început deja să se vadă, dacă ar fi să ne referim, de exemplu, la creşterea participării şcolare a copiilor romi. Dincolo de cifre, rămîne întrebarea: schimbarea etichetei de ţigani în cea de romi a fost de ajutor? Şi-au construit membrii acestei etnii o nouă identitate care îi eliberează de statutul de inferioritate? Răspunsul la întrebările anterioare este dificil de dat, însă un lucru este cert, schimbarea numelui nu presupune şi schimbarea identităţii. Identitatea se construieşte şi se asumă. Se construieşte prin contactul direct cu cei diferiţi şi prin educaţie. Dincolo de numele pe care le folosim la adresa acestei etnii, ceea ce contează este atitudinea generală şi comportamentul majorităţii faţă de minoritari. Degeaba li se spune romi, dacă sînt discriminaţi la angajare în virtutea faptului că au pielea mai pigmentată, iar la şcoală copiii vor fi plasaţi în bănci separate. Identitatea de grup cu status inferior se păstrează în ciuda oricărei etichete pe care o punem. Ceea ce contează este în primul rînd comportamentul tolerant al majorităţii în interacţiunea cotidiană. Privind lucrurile din altă perspectivă, romii ca etnie reprezintă un grup destul de eterogen. Romi sînt şi cei cu fuste şi basmale colorate, care continuă să aibă un stil de viaţă tradiţional şi seminomad, însă tot romi sînt şi lăutarii din fanfara 10 Prăjini. Ţigani sînt cei care trăiesc în sărăcie extremă lîngă gropile de gunoi ale marilor oraşe, tot ţigani sînt şi cei care locuiesc în palatele cu turnuleţe construite în ultimii 10-15 ani. Între aceste grupuri sînt diferenţe de cultură şi stil de viaţă foarte mari şi cu greu poţi întrezări nişte caracteristici care să îi apropie, dincolo de culoarea pielii. Nici limba nu poate fi un criteriu în definirea lor ca un grup etnic, pentru că mulţi dintre ei nu mai vorbesc limba romi, de mai multe generaţii. Între aceştia unii se consideră a fi ţigani, alţii a fi romi, iar alţii a fi români. Este dreptul lor să se identifice cum doresc şi nimeni nu-i poate forţa, într-o societate democratică, să-şi asume o altă identitate. În ciuda faptului că am introdus termenul de romi pentru a elibera numele etniei de conotaţii negative, pentru unii dintre membrii grupului etnic cuvîntul rom trimite la un status de inferioritate. Într-o discuţie avută pe teren cu un membru al etniei din judeţul Sibiu acesta afirma Eu nu sînt rom, eu sînt ţigan! Romi sînt ăia cu fuste, care umblă cu căruţa, noi sîntem oameni aşezaţi, sîntem ţigani! Pentru acest om, eticheta de rom este una peiorativă. A-i spune că este rom înseamnă să îl incluzi în categoria seminomazilor şi să-i atribui un statut de inferioritate, adică să-i provoci un rău de care încercai să-l scapi. Cauzele confuziei terminologice sînt multiple. Pe de o parte, eticheta de romi este una inventată şi nu una asumată de larga majoritate a etniei sau a societăţii. Din experienţa de teren avută în studii dedicate etniei, cei care se autoidentifică se consideră mai degrabă ţigani şi nu romi. Identitatea de romi şi-a însuşit-o mai degrabă elita etniei, care înţelege raţiunile pentru care este "mai corect" să spui rom şi nu ţigan. Pentru restul, noua denumire poate fi peiorativă. Pe de altă parte, oricît de politically correct poate să pară termenul rom pentru cei de la Bucureşti, o parte a membrilor etniei nu se mai consideră a fi nici romi, nici ţigani. Este vorba mai ales de cei care au un status social şi economic mai ridicat, locuiesc în zone rezidenţiale mixte, alături de români sau maghiari, şi care încercă să rupă legăturile cu minoritatea căreia îi aparţin. Însă şi autoidentificare este ceva destul de fluid şi care depinde de multe ori de context. În multe astfel de cazuri, oamenii se declară la recensămînt ca aparţinînd majorităţii, însă într-o discuţie particulară, după ce le cîştigi încrederea, îţi spun: la noi, la ţigani... Şi, din nou, mult mai rar auzi: la noi, la romi... Schimbînd din nou perspectiva, ar trebui să ne întrebăm dacă gradul de toleranţă a crescut de cînd se foloseşte termenul de rom. Şi acesta este un răspuns dificil. Este cert că majoritatea a devenit mai tolerantă faţă de romi, în ultimii 15 ani, cel puţin aşa indică studiile de sociologie. Dacă în 1993, 70% dintre români nu doreau să aibă vecini ţigani, în 2005 doar 47% afirmau acelaşi lucru. Este un semn că lucrurile merg spre bine, că societatea românească se însănătoşeşte, devine mai tolerantă şi mai deschisă la diferenţe. Este un exerciţiu colectiv, pe care l-am făcut cu toţii, indiferent că sîntem ţigani, romi sau români. Este greu de spus în ce măsură această schimbare se datorează adoptării unei noi etichete pentru minoritatea etnică. "De vină" sînt mai degrabă transformărilor generale produse în societatea românească în ultimii ani, însă important este că sîntem pe drumul cel bun. Ţigan sau rom, cum este mai corect? În unele cazuri stăm de vorbă cu ţigani, iar în altele cu romi. Cel mai bine este să-i lăsăm să se autodefinească şi să utilizăm eticheta pe care o folosesc ei înşişi. Societatea nu devine mai bună prin utilizarea unui cuvînt, însă se schimbă în bine dacă cel diferit este acceptat şi dacă i se dă dreptul să-şi afirme propria identitate.

Mai multe