Taxare pînă la moarte (şi dincolo de ea)

Se spune că de moarte şi de Fisc nu scapă nimeni. Această vorbă din bătrîni ar trebui amendată, adaptată, rescrisă. Căci vremurile s-au schimbat. În curînd, francezii or să spună, pe limba lor, fireşte: „De Fisc nu scapi nici mort.“

Criza economică mondială a făcut nişte găuri imense în bugetele statelor. Franţa nu a fost nici ea ferită de criză. Problema e veche. Statul providenţă, apoi statul social au funcţionat bine cîteva decenii la rînd. Oamenii – să le spunem „plătitori de taxe“? – s-au obişnuit cu binele. Din taxele lor s-au construit spitale bine dotate, şcoli performante, instituţii durabile, infrastructură; s-au antrenat militari şi s-a dotat armata; s-a finanţat o reţea vastă de centre şi burse culturale; s-au oferit servicii sociale de calitate; s-au dat pensii îndestulătoare. Pînă cînd toate acestea au început să devină prea scumpe. Statul nu-şi mai poate permite să plătească totul din banii încasaţi de la populaţie. Serviciile au rămas, în mare, cam aceleaşi, doar că acum se fac pe datorie. Banii tuturor francezilor în viaţă n-ar putea acoperi paguba. (Şi Franţa nu e un caz excepţional, nici măcar unul rar, în Europa.)

Cum să păstrezi această vastă „ofertă de servicii“ limitînd pagubele şi încercînd să reduci deficitul? Iată întrebarea care probabil îl preocupă cel mai tare pe preşedintele socialist François Hollande. Franţa avea deja, încă dinaintea venirii lui la putere, o fiscalitate relativ greoaie. Impozitul progresiv (adică în funcţie de venit) părea, pînă la un punct, o soluţie convenabilă. Căci doar cei bogaţi sînt „pedepsiţi“ cu impozite mari. Mulţi dintre ei au plecat, încetul cu încetul, din Franţa, găsind rezidenţă fiscală în ţări mult mai blînde cu averile lor. Pentru a-i descuraja pe oamenii înstăriţi să-şi stabilească rezidenţa fiscală în altă ţară, guvernul de la Paris a hotărît să introducă o nouă taxă, o aşa-numită „taxă de ieşire“ (exit tax), aplicabilă tuturor celor care vor să renunţe la comerţul cu Fiscul francez. Practic, Fiscul intervine pentru ultima dată, percepînd 19% din valoarea sumelor transferate odată cu schimbarea rezidenţei. Nimica toată, dacă ne gîndim că impozitul ajunge pînă la 75% pentru averile care depăşesc un milion de euro. Cum măsura a intrat în vigoare la jumătatea anului 2011, încă nu se ştie cu precizie ce efecte a produs. Deocamdată, rezultatele sînt dezamăgitoare.

Pe principiul acestei „taxe de ieşire“ se bazează şi noul impozit pe care vrea să-l introducă ministrul economiei. Doar că sistemul se extinde asupra persoanelor decedate. De fapt, Pierre Moscovici susţine că moartea e o formă de sustragere de la plata taxelor – şi că trebuie tratată ca atare. Principiul acestei iniţiative a stîrnit indignare în rîndul conducătorilor socialişti. Însă pragmatismul pare că învinge. Principala reticenţă a lui François Hollande este că această taxă îi va lovi pe toţi francezii, spre deosebire de măsurile precedente, care vizau doar categorii specifice de populaţie (din afara bazinului său electoral). Faptul că preşedintele a promis, în timpul unui recent discurs televizat despre starea naţiunii, să nu introducă noi impozite, nu îl împiedică să susţină această nouă măsură. Strategii săi au şi găsit o explicaţie plauzibilă. Moartea fizică, în termeni legali, e o formă de încetare a statutului de cetăţean. Final exit tax este, deci, doar prelungirea – firească, nu-i aşa? – a unei măsuri fiscale deja existente.

Se pare că guvernul de la Paris a găsit înţelegere pentru această iniţiativă, chiar şi la nivel comunitar. Angela Merkel s-ar fi numărat printre principalii opozanţi ai sistemului, însă consilierii au convins-o, pînă la urmă, că e mult mai bine dacă datoria Franţei ar fi plătită de francezi morţi decît de germanii în viaţă. Banca Centrală Europeană urmăreşte iniţiativa cu un raportor propriu. Dacă va avea succes, ar putea fi aplicată şi în alte zone aflate în dificultate. Legea va fi adoptată, cel mai probabil, în luna august.

Dar ce înseamnă, mai exact, această taxă? Cum va fi aplicată? O primă formulă e creşterea TVA la serviciile funerare. De pildă, TVA-ul de 38,7% pentru un sicriu. A doua formulă: o „executare“ a 50% din conturile persoanei defuncte. În fine, o a treia formulă constă din aplicarea unei taxe forfetare de 450 de euro pentru eliberarea certificatului de deces.

Această taxă finală de ieşire, suprapusă peste o fiscalitate ridicată în domeniul succesiunilor, ar putea constitui cea mai solidă şi poate cea mai productivă bază de impozitare din Franţa. Pentru că – nu-i aşa? – de Fisc nu scapi nici mort. Evaziunea nu se pedepseşte. Pentru că evaziunea e imposibilă.

P.S. Aviz celor amatori să se mute definitiv în paradis (fiscal sau de alt fel): nu se ştie cu precizie cînd anume va fi introdusă această taxă. Este foarte posibil ca legea să fie supusă votului într-o sesiune specială, în luna august, pentru a minimiza efectele unor scandaluri de presă. Dacă va fi adoptată, atunci taxa va putea fi aplicată cel mai devreme pe la jumătatea anului 2014.