Ţapul ispăşitor şi reformele ratate

"Educaţia este şi va rămîne un domeniu prioritar al societăţii româneşti" " a declarat la finele anului trecut fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei. Ca de altfel fiecare ministru care s-a tot perindat pe la conducerea ministerului şi care s-a erijat de fiecare dată într-un soi de "connaisseur" al sistemului educaţional, un fel de "salvator" care ştie mai bine decît oricine ce îi trebuie de fapt sistemului. Aşa se face că după 20 de ani încă se spune că învăţămîntul în România are nevoie de un nou start, este bombardat cu reforme şi decade din ce în ce mai mult. Cine e de vină? Se pare că în nici un caz guvernanţii, care de fiecare dată au avut de dus o "grea moştenire", care ştiau foarte bine ce implementează şi cărora le este la îndemînă să se eschiveze din faţa unui eşec. Rămîn aşadar profesorii. Acei "trepăduşi" de la firul ierbii, blamaţi ba de miniştri, pentru "evazionism fiscal", ba de mass-media care, cum prinde un zvon de scandal, dă apă la moară opiniei publice în direcţia blamării întregii categorii. Deunăzi, chiar preşedintele ţării i-a atacat într-o conferinţă, susţinînd că o mulţime de elevi de liceu nu ştiu să scrie şi să citească corect, contracarînd de fapt problemele salariale. Pentru că aici stă nodul problemei. De aici începe reala lipsă de motivaţie, care duce în timp la scăderea calităţii şi în viitor la un colaps intelectual. Pentru că profesorii buni, cei formaţi în zeci de ani de predat la catedră, se află în prezent în pragul pensionării, iar cei tineri, pentru un salariu de mizerie şi pentru o carieră blamată, nu se prea înghesuie să îngroaşe rîndurile viitorilor grevişti. Iar grevele se ţin lanţ. Un fel de frecţie la piciorul de lemn, pentru că de la o grevă la alta, nu se rezolvă nimic, doar imaginea profesorului rămîne una derizorie: "iar fac ăştia grevă", "ăştia" fiind în final reduşi la stadiul unor şantajişti de doi bani, care, în loc să-şi rezolve revendicările, se trezesc şi cu salariul tăiat pe zilele de grevă " pe care, nu-i aşa, trebuie să le recupereze în timpul liber ", şi cu imaginea compromisă. E posibil însă ca aceşti ţapi ispăşitori să-şi ia la un moment dat tălpăşiţa, să devină pragmatici, lăsînd în urmă doar un gol imens. Nimeni nu e nevoit să intre în învăţămînt. Ce ne vom face atunci fără profesori? Pe cine vom mai blama? (S. G.)