„Tabietul înseamnă să preiei controlul asupra vieţii tale“ – interviu cu Zenobia NICULIŢĂ
Cum ați defini, din punct de vedere psihologic, tabietul?
Tabietul este, în primul rînd, un obicei, dar nu unul pe care îl facem automat, fără să depunem efort motivațional sau intelectual, ci unul care ne îngrijește, care ne face bine. Așa cum te aranjezi și ai grijă de corpul tău, așa ai nevoie să ai grijă și de mintea ta, cu niște tabieturi. Bineînțeles, unele sînt mai sănătoase decît altele, dar cred că un aspect esențial al tabietului este acela de răsfăț menit să te aducă într-o stare psihică bună. Să te calmeze, să te ajute să faci față lumii mai bine. Cu alte cuvinte: „nu trebuie să mă confrunt acum cu toate problemele lumii, dar cît timp îmi fac tabietul, îmi adun resursele și voi fi pregătit să încep“. Ideea de tabiet este, în esență, una de îngrijire.
Dar poate deveni o dependență? Care ar fi diferența dintre a avea un tabiet și a fi dependent de un obicei?
Tabietul este un mecanism benefic, cît timp nu devine un mijloc de evitare. Tabieturile pe care le avem, de exemplu, dimineața, cînd bem cafeaua, se referă la o relaxare determinată de un anumit timp, jumătatea de oră pe care ți-o aloci ca să îți reîncarci bateriile. Însă țigara pe care o fumezi înainte de o ședință, ca să nu fii nevoit să faci conversație cu șeful, poate deveni un mijloc de a evita situațiile cu care trebuie să ne confruntăm. Cînd nu te poți concentra dacă nu ți-ai îndeplinit ritualul, nu mai vorbim despre tabiet, ci despre dependență.
Cred că aici este deosebirea esențială. Orice formă de adicție are la bază un comportament de evitare. Evit să mă confrunt cu mine, cu temerile mele, cu demonii mei. Ca să nu mai simt toate aceste lucruri îngrozitoare, toate emoțiile copleșitoare, am un comportament care mă scoate din starea respectivă și mă amorțește. Asta face orice drog (în sensul general al cuvîntului) care pe moment ne suspendă disconfortul unor emoții neplăcute și ne ajută să evităm ceva cu care avem nevoie să ne confruntăm la momentul respectiv. De aceea adicțiile pot fi și comportamente de amînare, pe cînd tabietul își are locul lui, e delimitat în timp și e un comportament de îngrijire, de încărcare cu energie.
Zenobia Niculiţă
Cu toate acestea, tabietul nu implică și o doză de dependență? Nu simțim o frustrare cînd ne sînt stricate tabieturile?
Cînd tabietul îmi e atît de înrădăcinat în rutina zilnică încît nu pot ieși din casă, nu pot gîndi dacă nu este îndeplinit cum trebuie, putem vorbi deja despre obsesie și comportament compulsiv – de acea categorie de comportamente prin care eu verific și controlez ca toate lucrurile care s-ar putea întîmpla prost să nu se în-tîmple, iar dacă se întîmplă – dacă nu mi am băut cafeaua de dimineață, de exemplu –, toată lumea se prăbușește în jurul meu. Cînd ajung în această situație, cînd nu mai pot funcționa dacă nu mi-am făcut tabietul, deja vorbim despre un comportament obsesiv.
Tabietul are și o latură de rutină. Deci cît de importantă este rutina în viața noastră?
Pentru copii rutina înseamnă siguranță. Cînd lucrurile se întîmplă într-un mod predictibil, așa cum ne-am propus și cum ni s-a promis, atunci simțim că lumea asta mare și înfricoșătoare are totuși o ordine. Chiar dacă totul pare haotic, există acei piloni, elemente care se repetă cu periodicitate și de care mă pot agăța ca să mă simt în siguranță. Pe de altă parte, nici căderea într-o rutină totală nu este bună. Toți avem nevoie de creativitate și de spontaneitate, de schimbări care să ne facă să descoperim lucruri noi, interesante. Cele două nevoi trebuie să fie în echilibru. Același lucru este valabil și pentru adulți. Cîteva elemente de rutină pe zi, care să te ajute să îți faci o ordine și să pornești la drum, sînt extrem de benefice.
Cititul ziarului era un tabiet. A fost înlocuit astăzi de scroll-ul pe ecranul telefonului sau al tabletei… mai putem vorbi despre un tabiet cînd, la cafea, stăm cu ochii pe ecran?
Relația omului cu tehnologia in-for-ma-ției este încă nouă, istoric vorbind. Are doar cîteva decenii. Cred că încă ne poziționăm față de acest fenomen, iar ca societate, în ansamblu sîntem încă la stadiul de copil cu o jucărie nouă, de care nu se mai satură. Probabil că la un moment dat vom intra în niște ritmuri în care ne vom delimita mental noi atitudini. Deocamdată, în relația cu ecranul, cu tehnologia, nu aș include aceste comportamente în rîndul tabieturilor pentru că a fi online te scoate din tine, nu îți permite să fii tu în pace cu tine însuți, ci te conectează la altceva. Devine, practic, un mijloc care te ajută să îți eviți emoțiile. Poate fi o dependență, dar ideea de bază e că atunci cînd ești online nu prea mai controlezi ce ți se întîmplă, fluxul de informații te controlează pe tine și mintea ta. Este ca diferența dintre a citi o carte și a urmări un film sau a te uita la TV. Deși ambele sînt activități care presupun efort intelectual, cînd citești o carte depui efort cognitiv focalizat și mintea ta creează imagini, pe cînd atunci cînd privești un film, imaginile îți sînt transmise, atenția voluntară e dezactivată, mintea nu mai focalizează, ci e captivată și dusă departe. E mai ușor, mai atractiv, dar nu mai vorbim despre același tip de proces cognitiv.
Credeți că ne dezvoltăm tabieturile de mici?
Învațăm, în mare parte, prin imitare. Dacă familia are tabieturile sale, cu siguranță și copiilor le vor fi dragi acestea, o mare parte din viață, pentru că le inspiră atmosfera de acasă, de siguranță. Cum beam ceaiul de seară cu mama și ne certam pe cîte lingurițe de zahăr să punem în el, sau partida de șah pe care o jucam cu bunicul, lucrurile astea fac parte din povestea personală de viață și pot fi tabieturi care leagă generații. În timp, însă, copilul își face și micile sale tabieturi, care la vîrsta aceea țin mai degrabă de joc.
Îți poți feri copilul de tehnologie?
Spre deosebire de noi, care folosim tehnologia ca pe un soi de proteză adusă conștiinței noastre la vîrsta adultă, copiii noștri s-au născut în această lume a ecranului, face parte din felul cum percep ei spațiul și cum înțeleg relațiile interumane. Poți lupta să îți ții copilul departe de tehnologie, dar probabil că, pe termen lung, rezultatul va fi ca atunci cînd îl ții departe de ciocolată. Pentru o vreme pare să fie convins, dar cînd îl scapi într-o cofetărie, rade tot. Miza mare este să reușești să îl înveți cum să stăpînească această unealtă care devine parte integrantă din societate, transformînd radical relațiile interumane, felul în care percepem timpul și spațiul. Ceea ce ne dorim cu toții este să creștem viitori adulți adaptați, care să facă față viitorului. Habar n-avem cum va arăta lumea copiilor noștri peste zeci de ani, dar cu siguranță va conține elemente masive de tehnologie, deci poate că nu trebuie să îi ținem departe, ci să îi învățăm cum să folosească inteligent tehnologia. Există inițiative care îmi plac foarte mult, de genul cursurilor de cetățenie digitală pentru copii. S-au înființat asociații de profesori și părinți care promovează conceptul de cyber-citizenship și predau lecții pentru copii, dar și pentru adulți, despre cum să te comporți responsabil în spațiul virtual. Cred că acest tip de inițiative se vor dovedi, pe termen lung, productive și eficiente.
Ca un soi de concluzie, credeți că azi, în secolul vitezei, mai avem timp de tabieturi?
Cred că ne facem timp pentru lucrurile importante. Din păcate, de multe ori lăsăm ca lucrurile care par urgente să dicteze programul vieții noastre. Or, tabietul este tocmai o modalitate de a prelua controlul asupra timpului. Îmi rezerv o porțiune din zi care este doar pentru mine și pentru liniștea mea mentală. De multe ori ne agităm prea mult și operăm în virtutea convingerii, mai mult sau mai puțin conștientizate, că sîntem valoroși doar dacă ne îndeplinim job-ul, dacă obținem performanțe. Dar tabietul presupune conștientizarea faptului că merităm să ne răsfățăm măcar zece minute zilnic. El se instalează în viețile noastre atunci cînd înțelegem că funcționăm mai bine dacă sîntem relaxați și curățăm lucrurile care ne aglomerează.
a consemnat Stela GIURGEANU