Supercalifragilistic

Fie că fugim de lumea reală, fie că vrem să îmbunătățim realitatea, imaginația e instrumentul cu care putem schimba lumea într-o clipă, cu ochii închiși sau cu ochii larg deschiși. Acum, sigur, depinde și pe mîna cui intră. Adaptările cinematografice din ultimii zece ani ale unor romane sau nuvele scrise de J.R.R. Tolkien, C.S. Lewis sau J.K. Rowling au acaparat mare parte din atenția pentru fantasy și destul de greu privim înapoi către filme care au inovat narativ și cinematografic în acest gen.
Tindem să credem că tinerii sau copiii care știu pe de rost trilogia Stăpînul inelelor sau tot ce mișcă legat de Harry Potter nu mai au răbdare să vadă filme realizate fără efecte speciale de ultimă generație. Nimic mai fals. La atelierele de educație cinematografică pe care le țin, le-am arătat copiilor fragmente din Le voyage dans la lune, realizat de Georges Méliès, de care unii auziseră grație lui Scorsese și al său Hugo. Filmul magicianului francez Méliès a stîrnit curiozitate și interes la mai bine de un secol de cînd a fost creat, colorat manual și cu trucaje pe care le privim cu duioșie.
Așadar, din cutia cu minuni sau cu maimuțe, după caz, am să scot cîteva personaje și povești cam uitate în ultima vreme, deși e vorba printre ele și de filme care au făcut istorie, grație unor personaje iconice.

Magie, vrăjitorie și cîțiva iepuri

Povestea lui L. Frank Baum, scrisă în 1900, nu va mai putea fi închipuită cu un succes cel puțin egal cu cel al filmului din 1939, regizat de Victor Fleming. Pe lîngă cele trei personaje care se alătură lui Dorothy pe drumul pavat cu cărămizi galbene către Oz, există cîteva momente magice de cinema, precum atacul maimuțelor zburătoare, trimise de vrăjitoarea cea rea pentru a-i răpi pe cei patru, sau întîlnirea cu Oz, un gigantic cap fără corp, în fața căruia cei patru curajoși își spun dorințele.
Oz aparține unei lumi închipuite de mintea unei fetițe ce visează, o închipuire ce se decuplează de realitate, dar care păstrează efectele onirice odată ce visul a luat sfîrșit. Cîți dintre noi nu au visat să străbată o lume paralelă, chiar așa plină de obstacole înfricoșătoare? Sîntem mulți, dar cred că și mai mulți au visat cel puțin o data la una dintre cele mai năzdrăvane „zîne urbane” care să ne facă viața de copil și mai ușoară, aşa, cu a spoonful of sugar. Cea mai adorată bonă din istoria bonelor, Mary Poppins ne-a aruncat în reverii inocente, în care putem sări nestingheriți din realitate în lumea splendidă a desenelor cu cretă de pe asfalt, în care oameni și personaje animate conviețuiesc în ritm de dans și muzici alese.
Alice din Țara Minunilor este personajul care a fost vizitat de multe ori de cineaști și a fost sursă de inspirație pentru alte povești care se petrec în universuri paralele. Odată intrată în vizuina Iepurelul Alb, Alice are întîlniri importante cu Pălărierul Nebun sau Regina de Cupă, presărate cu discursuri abracadabrante, se mărește și se micșorează, grație sau din cauza unor licori și prăjiturele, în funcție de consecințe. Una dintre cele mai puțin vizionate variante, din 1915, film alb-negru și mut, la nivel vizual este o bijuterie tocmai datorită eforturilor creative, cu mijloace primitive, dacă e să facem comparație cu ultima adaptare, a lui Tim Burton, splendid spectacol de CGI, dar cam atît.
Nu toți iepurii au intenții bune și nici toți posesorii de iepuri au viața ușoară. Harvey este prietenul invizibil al lui Elwood, un om matur, aparent fără vreo problemă (interpretat cu grație și carisma de James Stewart), dar care își exasperează în așa hal sora, că e trimis urgent într-un sanatoriu. Numai că poveștile lui despre și cu  Harvey vor răsturna comedia. Cu siguranță, pe principiul „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, povestea lui Donnie Darko și al său iepure Frank n-ar fi fost spusă dacă Harvey n-ar fi existat.
  
In your dreams!

Vizuina Iepurelui Alb a deschis drumul către alte lumi construite pe același principiu al accidentului sau al abaterii de la drumul principal. Două animații de dată recentă sînt construite în schema în care un portal, un tunel sau un coridor duc către lumi aparent mai bune, dar care se dovedesc lumi bîntuite de creaturi malefice. Spirited Away al lui Hayao Miyazaki și Coraline al lui Henry Selick deschid lumi alternative, în care familiile celor două personaje principale sînt puse la încercare de lumea spiritelor, vrăjitoarea Yubabba și, respectiv, Cealaltă Mamă. Chihiro și Coraline sînt eroinele responsabile pentru planurile de salvarea ale propriilor familii și de întoarcerea acasă.

Imaginația literară și cea cinematografică sînt pline de exemple de construct cu un spațiu alternativ în care visele și dorințele se împlinesc, numai că totul are un preț, așa cum se întîmplă în animațiile mai sus amintite. La același capitol intră și un film uitat și subapreciat, Labyrinth, al lui Jim Henson (cel care are un întreg wonderland cinematografic, de la păpușile Muppets pînă la întunecatul The Dark Crystal), în care o tînără nu prea mai are chef să aibă grijă de fratele cel mic și rostește o dorință nevinovată: fratele să fie răpit de goblini. Și iată cum David Bowie, maestrul de ceremonii magice, intervine în destinul acestor copii, iar tînăra va trebui să străbată un întreg labirint bîntuit de creaturi îngrozitoare pînă la castelul în care nefericitul frate este prizonier.
La același capitol intră și maeștrii Terry Gilliam și Tim Burton, în această ordine, cu reverii cu cavaleri medievali, pitici și călătorii inițiatice care pornesc din dulapul cu haine și imaginația unui băiat (Time Bandits) sau din cărți și mituri celebre (Adventures of Baron Munchausen și Monty Python and the Holy Grail), pe care Gilliam le reconstruieşte ireverențios, dar cu umor și deloc în dulcele stil clasic, așa cum de pildă se întîmplă și în cazul lui Burton cu Edward Scissorhands, o răstălmăcire fabuloasă și duioasă a clasicei povești „Frumoasa și Bestia“ (pentru care există o variantă spendidă realizată de Jean Cocteau).

Ileana Bîrsan este jurnalist și cronicar de film și organizează ateliere de educație cinematografică pentru copii.