Succesul în cultură
Succesul artistului plastic român este variabil şi circumstanţial. Pentru fauna activisto-metafizică, însetată de o simbolistică amplă, de cosmogonii soft şi de sentimente gata digerate, paradigma artistului de succes este Sabin Bălaşa. Candoarea pedofilă, sublimată estetic în aluviuni de azur, păpuşi de vată şi cai de gips, pe care un binecunoscut amant de profesie a investit-o, într-un cuantum de cca 800.000 USD, comandîndu-i lui Bălaşa realizarea unei stanze în vila personală, sau comanda Universităţii ieşene, înaintată aceluiaşi pentru decorarea unui spaţiu propriu, confirmă, indubitabil, succesul. Numai că nici amantul tomnatic, cu o mult mai consistentă dotare economică decît culturală, nici comanditarul ieşean, predispus la trăiri paşoptiste şi zguduit de sentimente depresive, nu reprezintă nimic dincolo de propriul lor cerc de prieteni. Aşadar, succesul lui Sabin Bălaşa cade! Atunci ar trebui să căutăm artistul de succes în spaţiul public mai larg, acolo unde îi găsim, de pildă, pe Sorin Ilfoveanu şi pe Ştefan Câlţia. Cu vînzări bune şi ritmice, a căror medie se situează, undeva, la 3.000-4.000 de euro, cu o carieră artistică şi universitară solidă, cu o prezenţă mediatică perfect articulată şi cu un bogat exerciţiu mondeno-ezoteric, ei sînt tocmai potriviţi pentru a fi luaţi ca repere ale succesului. Numai că succesul lor se opreşte, o dată, la graniţele ţării, şi, în al doilea rînd, la graniţele propriilor sisteme de circulaţie şi de promovare, chiar dacă ele se extind şi dincolo de frontierele naţionale. Aşadar, şi succesul lui Ilfoveanu şi al lui Câlţia cade! Poate că, făcînd un pas înainte, ar fi de căutat artistul de succes în incinta Casei Poporului, acolo unde Muzeul Naţional de Artă Contemporană se lăfăie, de unul singur, ca un motan castrat. Dar aici nu găsim decît fantasmele pubere ale DJ-ilor de cartier, spaţii goale şi dorinţa obscură, dar nu mai puţin irepresibilă, de a-l încorona etern pe Adrian de Vito, fost Copilul Minune. Plasat precar, între maneaua de Rahova, discoteca de Glina şi autismul www, mnac-cul iese şi el din calcul şi, implicit, din realitate. În aceste condiţii, nu-mi rămîne decît să construiesc portretul robot al artistului de succes pe faciesul cultural pe care mi-l oferă tipul Dan Perjovschi. Mobil, inteligent, cu vervă artistică şi civică, globalist fără să-şi piardă consistenţa şi legat de spaţiul artistic românesc fără să se înece în sevele cearşafurilor neschimbate de pe vremea cumanilor, perfect echilibrat pe traseul dintre concept şi obiect, curtat de curatori celebri şi primit în marile muzee, sceptic şi utopic în aceeaşi măsură, finanţat din cu totul alte surse decît cele bugetare, el este purtătorul singuratic al unui succes care nu este nici financiar, nici clientelar şi nici propagandistic, ci al unui succes pur şi simplu artistic, intelectual şi etic.