Sub munți

Există o grămadă de motive din pricina cărora o ființă umană poate fi tristă. De la dat afară din serviciu pînă la a-i fi murit cîinele sau fiindcă a pierdut Dinamo. Indiferent de cauză, tristețea arată cam la fel.

Îmi amintesc însă figura unui om, de meserie ministru, devastată sub asaltul unui val de melancolie inclasabilă. Privea crestele înzăpezite ale Alpilor scînteind în soare, sprijinindu-și falca în palmă și strivind chiștocul în scrumiera vîrfuită. Un abur de lacrimă plutea pe ochii săi de bătrîn zeu al găinilor, pradă amurgului în plină zi. Părea să vadă ceva ce pentru restul lumii rămînea invizibil, undeva, la granița dintre înainte și sus.

Rana sufletească i se citea pe chip, așijderea resemnarea în fața unui destin nemilos și nedrept. Un român înjunghiat pe la spate de frații lui.

A oftat și a rostit din rărunchi, clătinînd ușor capul, fără să se uite la mine: „Nu mi-a dat și mie măcar un badigard, unu’, că nu ceream șapte…“

Între alte vipuri ale lumii, la Forumul Economic de la Davos, venise și Yasser Arafat. Am relatat într-o corespondență cum, în ciuda gărzilor în civil din jurul lui, am reușit să ajung atît de aproape de liderul Al Fatah încît aș fi putut să-l omor și dîndu-i cu o măciucă în cap. Cred că adevăratul său bodyguard, cel care îl ajutase să ajungă pînă la o vîrstă înaintată, era însuși Allah.

Așa că l-am întrebat – off the record, nu era un interviu: „Credeți că dorește cineva să vă omoare, domnule ministru?“

Și-a aprins următoarea țigară din șirul nesfîrșit al fiecărei zile. Cred că fuma și în somn, cu gesturi de somnambul.

„Nu. Cine să mă omoare pe mine? Eu aș vrea să-i omor, pe niște unii care nu sînt în stare să priceapă cum merge economia, dar să dea ordine știu, ca să ducă țara de rîpă.“

Dînsul era, la bază, învățător și filatelist pasionat. Partidul îi incredințase conducerea Ministerului Dezvoltării.

„Dar, atunci, de ce doriți să vi se dea gardă de corp?“

Trăgea din țigară ca un înecat.

„Pentru că asta înseamnă că statul e conștient de valoarea mea. Că am o misiune importantă și că sînt de neînlocuit. Dacă aș avea badigard, aș fi băgat în seamă, nu vezi că nu mă întreabă nimeni nimic în afară de tine?…“

Așa era, pînă și sîrbul pe lîngă care încercase să se dea în speranța că știe românește se îndepărtase zîmbind.

„Ar putea fi un motiv și faptul că nu sînteți foarte fluent într-o limbă internațională?“

Senchiu, no problem, jiomapel și niet erau cunoștințele, esențializate, de engleză, franceză și rusă pe care le declara în CV.

„Nu, domnule, de ce? Ceaușescu nu vorbea nici o limbă străină și îl știau toți de frică, de la Nixon la Brejnev. Am translator, să vorbești pe limba ăluilalt e semn de slăbiciune.“

„Nu e, de fapt, un fel de trădare de țară, domnule ministru?“

„Ba da, ziaristule, bine zici. Îți înșeli limba, îți vinzi țara! O să le spun asta și la Partid.“

Se mai luminase la față.

„Bine, dar, mă gîndesc, nu puteați să vă angajați un bodyguard privat, de la o firmă? Cît poate să coste?“

„Noo, păi ce să fac cu el? Badigarzi din ăștia au toți șmecherii și hoții. Toți au mașini de ’jde mii de euro, se duc cu elicopteru’ la cîrciumă, au vile cît castelu’ și bătăuși care să-i păzească. Eu nu sînt nici hoț, nici șmecher, eu sînt ministrul Dezvoltării în Guvernul României, mie să-mi dai sepepist de la stat, că muncesc șaișpe ore pe zi și de ce am eu în cap atîr­nă soarta țării!“

Ultimele cuvinte aproape le strigase.

„Dar sînteți credincios, ortodox, nu?“

M-a privit lung.

„Sigur că sînt. Mă duc la biserică, cu nevastă-mea, de cîte ori am timp, citesc seara din Biblie, am duhovnic, mă spovedesc…“

„Aveți păcate?“

„Cu gîndul, fiule, păcătuiesc mult cu gîndul.“

„Sînteți credincios, deci știți că ați primit prin botez un înger păzitor, care să vă apere de rele. Nu e mai tare îngerul păzitor decît sepepistul?“

Chelnerul îmbrăcat ca un lord ne-a întrebat dacă mai dorim ceva și s-a retras discret. Se așternea umbra peste munții fermecați de deasupra Davosului.

„Îngerul păzitor, dragule, îți este dat ca să te apere mai degrabă de tine. Necuratul nu-ți poate face rău decît dacă îl lași. Îngerul îți păzește mai întîi sufletul, ca să nu alunece, nu trupul. Dacă tu împiedici îngerul să ajungă la tine, el nu te poate ajuta. Dacă ochiul sufletului îți este închis și urechea astupată, nu vei auzi strigătul de primejdie al îngerului și nici nu vei vedea semnele pe care ți le pune în cale.

Sepepistul poate să te ia în brațe și să te trîntească la pămînt ca să te scape. Îngerul păzitor e fratele tău întru Domnul, nu e sepepist.“

Vreo zece secunde, am păstrat tăcerea.

„N-ați fi vrut să fiți mai degrabă ministrul Cultelor? Și al Culturii, bineînțeles…“

„Nu, că asta-i ușor. Cu economia-i greu. Să faci la oameni locuri de muncă, autostrăzi, să aibă putere de cumpărare mare, să-și ia case, aici, în țara lor, să facă copii, nu să plece prin străinătăți. Dacă nivelul de trai e bun, să vezi cum răsare și cultura.“

„Dar credința? Depinde și ea de situația economico-financiară?“

„Cum să nu? Cînd are omul bani, atunci e mulțumit, are un preaplin sufletesc, se duce duminica la slujbă, face donație la Biserică; îi dă lui Hristos ce e al lui Hristos. Dar din dar se face Raiul…“

„Credința în Dumnezeu nu trebuie să fie necondiționată, nu trebuie să continui să crezi și atunci cînd îți merge rău, sau poate tocmai atunci mai cu tărie?“

„Ba da, dragule, dar asta nu e pentru orișicine.“

„Știți, în Olanda, de pildă, unde nivelul de trai este mult peste al nostru, au închis aproape toate bisericile sau le-au făcut magazine și muzee, că nu se mai ducea lumea…“

„Aia e o țară stăpînită de Diavolul. Acolo se împreunează bărbați cu bărbați și femei cu femei, nu se mai fac copii, se vînd drogurile la liber. Cînd pune ochii Nenumitul pe un popor, nu se lasă pînă nu-l ticăloșește de tot…“

„Și pe noi nu poate să ne ia dracul?“

„Nu, nu poate ca să ne ia, că aici e Grădina Maicii Domnului. Asupra României stau îngeri de pază, de asta noi ne păstrăm credința noastră ortodoxă, facem Catedrala Mîntuirii Neamului. Crezi că Ceaușescu a căzut că așa au vrut americanii și rușii la Malta? Nu, copile, a pierit de Nașterea Domnului, pentru că s-a atins de biserici!“

Seara tîrziu, am mai trimis la ziar o corespondență despre Elveția ca sanatoriu și teren de golf șprițat cu zăpadă. 

Cristian Tudor Popescu este jurnalist și scriitor.