Statul îi răsplătea pe artiştii care-i slujeau interesele <p>- interviu cu Gabriel DIMISIANU -
Din punctul acesta de vedere, al susţinerii materiale de către stat a instituţiilor cu profil cultural, era mai bine. Aş comite o ipocrizie, nerecunoscînd. Să nu se creadă totuşi că era paradisul. Partidul comunist şi-a tot modificat, de altfel, după împrejurări, politica culturală. La început, în "deceniul obsedant", a fost generoasă, cu scopuri stimulative inechivoce. Statul democrat-popular îi răsplătea bine pe cei care-i slujeau interesele. Dar numai pe aceştia. O poezie, o nuvelă, un articol, o compoziţie muzicală, o pictură cu tematica zilei îi umpleau de bani pe autorii lor, spre a nu mai vorbi de o carte publicată, de o piesă de teatru jucată, de un scenariu de film acceptat. Să mai spun că redacţiile revistelor, editurile, teatrele dispuneau de scheme cu mult personal, în general bine şi foarte bine remunerat. Această situaţie "bună" a durat cam pînă la începutul anilor â70, după care, treptat, susţinerea de către stat a culturii şi-a diminuat procentele. Criza în care a intrat sistemul, în ultimul deceniu ceauşist, a fost resimţită şi în plan cultural, trecîndu-se şi aici la regimul aşa-zis de economii, la reducerea tirajelor, a stipendiilor, a onorariilor şi chiar la reduceri de personal. La publicaţiile Uniunii Scriitorilor a fost aplicată formula jumătăţilor de normă, înghesuindu-se pe cîte un post cîte doi redactori, pentru a nu fi lăsaţi chiar cu totul fără slujbă. Erau şi un semn, aceste măsuri, al nemulţumirii partidului comunist faţă de situaţia din cultură, faţă de felul în care fuseseră întîmpinate, în mediile culturale, Tezele din iulie, faţă de tot ceea ce PCR considera că este insubordonare şi chiar deviere de la linia ideologică oficială. De altfel, în 1977, Ceauşescu avea să spună fără ocol că nu va mai plăti decît ceea ce îi convine ideologic. La o întrunire a conducătorilor de partid declarase ritos: "Trebuie să înţelegem că trebuie să conducem şi să solicităm să ni se facă anumite lucruri pentru care plătim. În rest, ei pot să facă ce vor..." (v. stenograma şedinţei CPEx publicată în România literară, nr. 47/2008). Acestea erau, aşadar, "costurile" culturii susţinute de statul communist...<.i> Da, "costurile" culturii susţinute de statul comunist se văd din cele de mai sus. Cumpărătorul unic îţi cumpăra numai produsele care îi conveneau. În epocile scurte de liberalizare, gama era mai largă, după care apăreau restricţii. Chestiunea se pune azi altfel, desigur, cînd există mai mulţi cumpărători. Depinzi totuşi, ca producător de bunuri culturale, de puterea de cumpărare a acestora, de priceperea sau chiar de capriciile lor. a consemnat Marius CHIVU