Stat sau persoană? Comunicarea la nivel înalt, între protocol și social media

Ceremoniile protocolare care marchează întîlnirile la nivel înalt reprezintă oportunități de imagine, atît pentru participanți, cît și pentru presă și pentru publicul larg. Ele se viralizează pe social media, internauții comentînd despre ce a făcut un lider sau altul. Totuși, în astfel de evenimente este vorba despre ce fac liderii sau miza este mai mare? 

La nivel diplomatic, protocolul joacă un rol esențial de comunicare și de relaționare. El definește modul în care comunică și se tratează statele unele pe altele. Așa cum politețea guvernează relațiile civilizate și exprimă respectul dintre persoane, protocolul guvernează relațiile civilizate și exprimă respectul dintre state.

Un ceremonial complicat are o simbolistică bogată și transmite mesaje. Cînd un șef de stat îl primește pe omologul său într-un mod ceremonios, el îi arată importanța pe care o dă relației bilaterale, respectul pe care îl are pentru statul respectiv și ce reprezintă propria sa țară. Reciproca este valabilă: cînd un șef de stat merge într-o vizită oficială, îndeplinirea protocolului arată că este primit cum se cuvine, că este onorat de primire, că respectă țara gazdă. Un șef de stat nu se reprezintă pe sine însuși într-o ceremonie protocolară, ci își reprezintă statul pe care îl conduce și, odată cu el, pe cetățenii săi. Este o reprezentare simbolică. Exercitarea puterii politice a avut întotdeauna o componentă simbolică, care, de-a lungul veacurilor, a evoluat, fără să dispară.

Și totuși, lucrurile nu sînt mereu clare și predictibile. Pe 13 iunie 2018, președintele american Donald Trump a fost primit de Regina Elisabeta la Palatul Windsor, în cadrul unei vizite de lucru controversate în Marea Britanie. Regina Elisabeta l-a onorat pe președintele SUA cu inspecția gărzilor și cu ceaiul de la ora 5. Presa a transmis în direct ceremonialul. Așa s-a aflat că: Regina Elisabeta l-a așteptat pe Donald Trump 12 minute în soare; Trump nu a știut cum să se poziționeze în timpul inspecției Gărzilor; Trump a mers 6 secunde cu spatele la Regină; Trump s-a deplasat de parcă „se plimba pe terenul său de golf“; haina sa a fost descheiată la toți nasturii; nici el și nici soția lui nu au făcut reverență.

Trei săptămîni mai tîrziu, la un miting în SUA, președintele Trump a negat că ar fi întîrziat. A spus că ar fi ajuns cu 15 minute mai devreme și că el ar fi stat după Regina Elisabeta. Pe partea cealaltă a oceanului, la Palatul Buckingham a fost liniște. Regina Elisabeta marcase deja așteptarea uitîndu-se la ceas, gest comentat de presă. Suverana britanică nu face declarații politice, dar transmite adesea mesaje în mod simbolic, prin gesturi, ținută sau bijuterii.

Raportarea la protocol, în timpul acestei întîlniri, a corespuns modului în care cei doi șefi de stat se manifestă. Regina Elisabeta este un monarh constituțional, care asumă limitele puterii politice și își joacă rolul conform regulilor. Donald Trump este un președinte ales democratic, dar care se reprezintă pe sine deasupra legilor și a instituțiilor. Puterea Reginei Elisabeta este simbolică și așa și-o exercită. Donald Trump vrea să-și simtă puterea, să nu aibă limite; își subordonează instituțiile, prin numirea unor persoane obediente în funcție, și recurge la populism și demagogie, mobilizînd el personal poporul împotriva unor ținte, prin intermediul social media și al unui discurs simbolic specific: insulte, incitare, emoții negative. În acel ceremonial, avem așadar un șef de stat care și-a reprezentat statul – Regina Elisabeta – și un șef de stat care s-a reprezentat pe sine, personal, ca expresie a statului – Donald Trump.

Firește, personalitatea unui lider politic își poate pune amprenta pe modul în care se desfășoară protocolul. Experiența și înțelegerea rolului pe care îl joacă, a contextului politic contribuie la felul în care liderul se manifestă în timpul unei ceremonii. Michelle Obama povestește, în cartea sa Becoming, cum Regina Elisabeta a invitat-o să stea lîngă ea în mașină, contrar regulilor, iar suverana britanică a intuit dificultatea și, dintr o replică politicoasă, a anulat protocolul. La summit-ul NATO din 2009, cînd se aniversau 60 de ani de la înființarea alianței, iar Franța voia să anunțe că revine în rîndurile ei, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a amenințat cu boicotarea ceremoniilor dacă nu era lăsat să stea la masa principală, la dreapta secretarului general, cîtă vreme camerele TV erau în sală, deși nu acesta era protocolul. Președintele Turciei a creat în 2015 o gardă de protocol formată din 16 luptători îmbrăcați în costumele celor 16 imperii turcice, pentru a-și poziționa istoric regimul dictatorial.

Uneori, relația personală specială dintre doi șefi de stat a fost comunicată și prin ceremonii protocolare. Alteori, părțile au găsit diverse tertipuri pentru a masca faptul că la nivel personal era o problemă între lideri. Sau, indiferent la protocol, un lider poate să-i pună într-o situație de inferioritate pe cei cu care se întîlnește, precum Donald Trump cu strîngerile de mînă.

Care este limita pînă la care persoana și imaginea liderului pot să se afirme la nivel înalt? Pentru a evita situațiile jenante și conflictele, soluția ar fi să respecte bunul-simț și rolul canalelor de comunicare. Dacă protocolul diplomatic creează un limbaj comun în comunicarea dintre state, chiar dacă ele sînt reprezentate de oameni cu personalități și agende diferite, presa și social media reprezintă canale de comunicare cu opinia publică. Dacă sînt cetățeni din statul propriu, avem de-a face cu comunicare politică și instituțională; dacă sînt cetățeni din alte state, este vorba de diplomație publică și diplomație digitală.

În epoca demagogiei virale, ar fi așadar sănătos ca politicienii să creeze un conținut de comunicare pentru presă și social media fără să sacrifice protocolul, pentru că un conflict între state se repară mai greu decît se șterge o postare. Iar dacă nu o fac, cetățenii să îi sancționeze. 

Oana Marinescu a fost director general pentru diplomație publică în cadrul MAE (2008-2010) și purtător de cuvînt al Guvernului (2005-2007). În prezent este consultant în comunicare strategică la propria companie de comunicare, OMA Vision.