Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!

Vă spun din capul locului, cu riscul de a vă enerva: imaginea României la Bruxelles e bunicică, atîta cît e. Sîntem o țară UE care nu creează probleme, ba dimpotrivă, le mai și rezolvă uneori, așa cum s-a întîmplat în criza grîului ucrainean.

Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.

De pildă, o problemă pe care o avem noi, românii, cu România e creșterea fulminantă a AUR și euroscepticismul și el în creștere din subsidiar. Spaima cea mare e că riscăm să devenim un fel de teocrație ortodoxă analfabetă funcțional, cu o tendință centrifugă față de Uniunea Europeană. Dar credeți că Bruxelles-ul e foarte impresionat de AUR? Problemele lui sînt altele, ca de pildă țările cu crize de personalitate, care au început să iasă de-a dreptul din țîțînii statului de drept. „Premiantul” la acest capitol este Viktor Orbán, liderul unei Ungarii infestate de un autoritarism pe care l-am putea numi modern și creativ, dacă autoritarismului i s-ar putea aplica astfel de adjective. Orbán a reușit să blocheze sancțiunile referitoare la petrol destinate Rusiei mai multe săptămîni la rînd, în vară, de exemplu, nemaivorbind de felul cum și-a subminat propriul stat de drept. Și mai e și Polonia lui Kaczynski, Duda și Morawiecki, cu ideile ei mai speciale despre mecanismele Justiției și zonele libere de LGBT. A doua e doar amenințată de constrîngerile Bruxelles-lui, dar Ungaria e destul de aproape de blocarea unor fonduri europene în valoare de 7,5 miliarde de euro, propusă de Comisia Europeană.

Credeți că AUR impresionează, într-un asemenea peisaj? Succesul AUR s-a concretizat mai ales într-un scandal perpetuu, cu o serie de busculade pe la gardul Casei Poporului și prin alte părți, fără absolut nici o legătură cu guvernarea. Și cu o scădere în sondaje. Ceea ce ar însemna că, așa, 40% analfabeți funcțional cum sîntem, euroscepticismul nostru în creștere e mult mai mic decît al celor care au votat în funcții de decizie FIDESZ-ul lui Orbán sau Partidul Lege și Justiție al lui Kaczynski.

Dar să ne uităm asemănător și la o altă problemă a noastră, a românilor: eșecul formulei de guvernare PNL-USR. Sfîrșitul ei controversat, legat de reforma în Justiție promovată de useristul Stelian Ion. A fost vorba atunci de mecanismul de numire a procurorilor. În Polonia e mult mai simplu și mai grav: judecătorii pot fi sancționați oricînd, direct, de instanțe locale, în funcție de deciziile pe care le iau în diferite cazuri, contrar principiilor europene.

E adevărat, pentru noi, cei care am vrea ca lucrurile să se schimbe cît mai mult și mai repede în România, situația e departe de a fi roză. Guvernarea PNL-PSD a venit cu așteptări sumbre. Dar PNL și PSD au azi alte interese politice decît pe vremuri. Cel mai important dintre acestea se numește PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență – altfel spus, banii mulți și ușor de cheltuit oferiți de Bruxelles prin Fondul NextGen, post-COVID. E drept, stăm prost cu absorbția, suspiciunile că banii vor fi împărțiți între clienții politici rămîn. Dar PNRR-ul guvernării PNL-USR a fost aprobat și preluat de guvernarea PNL-PSD. Banii nu au fost blocați, ci au început să intre efectiv în conturile României.

Dacă comparația cu Ungaria nu pare convingătoare, putem compara România cu altceva: tot cu România, dar cea din epoca Dragnea-Dăncilă. Și nu e vorba de rățoielile celor doi la adresa Bruxelles-ului, ci de altceva, mult mai palpabil: faimosul PNDL, moșit prin 2013 de Dragnea, care a înlocuit o vreme, în mare parte, fondurile europene. Cele două etape au însemnat cam zece miliarde de euro, alocați într-un mod foarte criticabil și criticat. S-a ajuns pînă la asfalt pus într-un singur strat, direct pe pămînt, care putea fi rupt cu mîna.

Aprobat în toamna trecută, PNRR-ul vine cu o sumă asemănătoare pentru transporturi: 7,62 miliarde de euro. Bani europeni și nu din buzunarul propriu, care au șanse să fie cheltuiți cu mai mult folos. Cam ce-ar face o țară normală la cap acum, post-COVID.

În fine, a urmat ceea ce, dacă aș fi ideolog AUR, aș putea numi o pedeapsă divină obligatorie după molimă, fiindcă Biciul lui Dumnezeu nu lovește o singură dată. Dar, am uitat, AUR e mai preocupat să se pună permanent de-a curmezișul bunului-simț, oricît de incoerent trebuie să fii ca să faci asta. În fine, v-ați dat seama, e vorba de războiul din Ucraina. Dumnezeu, cu biciul lui, sau altcineva a împins România în această criză cu două atuuri: proximitatea geografică și o formulă de guvernare puțin dispusă să calce-n străchini într-o astfel de speță. Grîul ucrainean a început să circule pe liniile ferate românești și prin barjele de pe Dunăre pînă la Constanța. În România, la știri, s-au văzut cozile de la frontieră, vagoanele bune de fiare vechi care blocau liniile ferate și ele bune de fiare vechi. Cu ochii pe cifre, Bruxelles-ul a constatat însă că Portul Constanța e cea mai mare și mai bună supapă pentru cerealele ucrainene.

Ne e clar pentru ce din România toate cele de mai sus se văd, pe drept cuvînt, altfel decît de la Bruxelles. Dar nu sînt deloc convins că sîntem un stat eșuat, în disoluție și așa mai departe, chiar dacă am ratat o mulțime de șanse – PNDL-ul lui Dragnea e doar un exemplu. Sîntem măcar avantajați de prostiile pe care le fac cei din jur. Despre Bulgaria, cealaltă repetentă a UE și eterna noastră colegă din ultima bancă, nu mai vorbesc. „Guvernul Harvard” al acesteia s-a făcut praf ca o glumă tristă, pozițiile discutabile față de războiul din Ucraina sînt și ele o surpriză neplăcută și așa mai departe. Și din nou, undeva, în băncile din mijloc ale clasei UE, au apărut alți chiulangii, care aruncă cu cocoloașe de hîrtie în Bruxelles.

Dureros, șansa României e, acum, ca de atîtea alte dăți, pe undeva prin nefericirea celor din jur. Nu știu dacă există destine istorice, și mai ales dacă țările pot avea așa ceva, dar exercițiul pe care l-am făcut, de a încerca să mă uit la noi înșine, împreună cu dumneavoastră, cu un ochi din afară, încearcă să ne facă să ne adecvăm ambițiile la ceea ce putem. Sau e posibil.

Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit din 2020 la Bruxelles, unde lucrează cu oameni politici și instituții.

Foto: wikimedia commons