Spiritul şi trupul Europei
„Avem nevoie de o nouă viziune asupra Europei. Nu pentru că nu vrem să rămînem loiali raţiunii de a fi a Comunităţii Europene şi a Uniunii Europene. Acest lucru rămîne, desigur, valabil. Ci pentru că acum, la începutul secolului XXI, cred că trebuie să continuăm povestea Europei, în special pentru noua generaţie, care nu se identifică prea mult cu istoria proiectului european.“ În aprilie 2013, preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso lansa la Bruxelles o amplă reflecţie sub sloganul „A New Narrative For Europe“ (O nouă poveste despre Europa). Artişti, intelectuali şi oameni politici au fost invitaţi să ofere viziunea lor asupra trecutului, prezentului şi viitorului acestui continent. Redăm mai jos fragmente din textul-manifest al acestui program.
Ca artişti, intelectuali şi oameni de ştiinţă, dar în primul rînd ca cetăţeni, avem datoria să participăm la dezbaterea privind viitorul Europei, în special acum, cînd miza este atît de mare. Trebuie restaurată încrederea în Europa. Avînd în vedere tendinţele mondiale, trebuie reafirmate valorile demnităţii umane şi ale democraţiei. Discursurile naţionaliste şi populiste nu trebuie să prevaleze. Spiritul şi trupul Europei reprezintă răspunsul nostru la apelul adresat de Parlamentul European şi de preşedintele Comisiei Europene de a elabora un nou discurs pentru Europa, care să-i reprezinte pe toţi cetăţenii. Acest document nu este un punct de sosire, ci, mai degrabă, un catalizator care sperăm că va atrage mai multe contribuţii la dezbatere. (...)
Europa este o stare de spirit construită şi alimentată de patrimoniul său spiritual, filozofic, artistic şi ştiinţific, şi mereu reconfigurată de învăţămintele trase din istorie. Ea trebuie să devină acum, de asemenea, un organism politic eficace, dotat cu capacitatea şi sensibilitatea necesare pentru a se ridica la înălţimea tuturor provocărilor şi dificultăţilor cărora trebuie să le facă faţă cetăţenii, în prezent şi în viitor. De la şomajul în rîndul tinerilor la schimbările climatice, de la imigraţie la securitatea datelor – lista e lungă şi urgenţa este cu atît mai mare. Europa este o stare de spirit care nu se limitează la o grupare de state-naţiuni, la o piaţă internă şi la contururile geografice ale unui continent. (...)
Europa este o stare de spirit pe care o împărtăşesc cetăţeni de pe întregul continent. Studenţii, cercetătorii, cadrele universitare, artiştii, profesioniştii şi politicienii, care trăiesc, studiază, muncesc, gîndesc şi călătoresc dincolo de frontierele naţionale, fac acest lucru pentru a-şi aprofunda şi îmbogăţi cunoştinţele, pentru a-şi da frîu liber creativităţii şi pentru a-şi spori şansele de reuşită. Ei reconstituie şi reînvie rutele celor care, încă din Antichitate, şi cu atît mai mult în timpul Renaşterii şi al Epocii Luminilor, au creat pentru Europa o gramatică comună a muzicii şi a artei, un corp comun de ştiinţă şi filozofie, o uluitoare bogăţie literară şi o înfloritoare reţea comercială. Europa este o stare de spirit împărtăşită de bărbaţi şi de femei care, prin forţa propriilor convingeri, atît religioase cît şi laice, au adus întotdeauna lumină în momentele cele mai întunecate ale istoriei europene şi au dat naştere unor noi comunităţi de spirit şi de muncă. De-a lungul secolelor, oamenii s-au reunit pentru a participa la mişcări civice, politice şi sociale care au apărat drepturile celor lipsiţi de putere, ale celor marginalizaţi, ale celor prigoniţi şi ale celor care se definesc ca fiind diferiţi.
Europa este o stare de spirit cu rădăcini adînci în valorile sale comune: pacea, libertatea, democraţia şi statul de drept. În prezent, trebuie să fim vigilenţi pentru a reafirma şi a dezvolta în mod continuu aceste valori şi principii fundamentale care, de la bun început, au fost profund integrate în raţiunea de a fi a Europei. (...)
Istoria Europei a fost marcată de splendoare şi de mizerie. Fundamentele sale iudaice, greco-romane şi creştine s-au confruntat, de-a lungul vremii, cu convingerile altor religii şi sisteme de guvernare. Starea de spirit a Europei s-a maturizat şi a atins un echilibru numai în epoca modernă şi după dezastrele teribile din secolul al XX-lea, care au condus la ideea unităţii în diversitate. Trei încercări şi transformări fundamentale au marcat secolul cuprins între 1914 şi 2014.
● Sfîrşitul războiului. Proiectul de integrare europeană a renăscut ca pasărea Phoenix din cenuşa Primului Război Mondial şi din cea a celui de-al Doilea Război Mondial. Acum 100 de ani, Europa şi-a pierdut sufletul pe cîmpurile de bătălie şi în tranşee. Mai tîrziu, s-a autocondamnat în lagăre de concentrare şi în sisteme totalitare asociate cu naţionalismul extrem, cu antisemitismul, cu abolirea democraţiei şi a statului de drept, cu sacrificarea libertăţii individuale şi cu suprimarea societăţii civile. Dar, odată cu sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, idealul unei Europe unite de principiul respectului reciproc şi al valorilor libertăţii şi democraţiei i-a adus salvarea. Europa şi-a regăsit sufletul. Astăzi, procesul de integrare europeană se opune oricărei forme de război.
● Căderea Cortinei de Fier. Anul 1989 a marcat începutul unei noi ere pentru Europa. În Europa Centrală şi de Est a fost mobilizată, de-a lungul anilor, tot mai multă energie, pasiune şi rezistenţă împotriva regimurilor comuniste şi a ideologiei lor obtuze. În anii de după 1989, valoarea democraţiei a fost reabilitată, iar piaţa liberă a devenit o realitate în întreaga Europă. Instituirea liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a ideilor a constituit o victorie extraordinară asupra sistemelor de gîndire care au încercat să impună o viziune unică asupra realităţii şi să creeze bariere. Trecerea de la o Europă polarizată la o Europă multipolară a condus la o nouă eră de interconectare şi de interacţiune între oameni şi ţări. (...)
● Spargerea bulei. Anul 2008 a marcat începutul crizei economice, care a dus la pierderea a milioane de locuri de muncă şi la creşterea şomajului pînă la niveluri de neimaginat în ţările europene. Discursul dominant la momentul respectiv, caracterizat de încrederea în capacitatea de autoreglementare a pieţelor şi de celebrarea speculaţiilor în căutarea de profituri, s-a ciocnit, în mod dramatic, cu realitatea. Sistemele de control economic şi financiar au suferit o schimbare dramatică şi au fost forţate să îşi asume responsabilitatea. Uniunea Europeană a luat măsuri pentru a accelera această schimbare în direcţia consolidării guvernanţei politice a sistemelor financiare. Este necesar ca această evoluţie să fie acum completată de un accent mai mare pus pe guvernanţa civilă, fondată pe modelele conjugate ale democraţiei participative şi ale sustenabilităţii, ceea ce deschide noi orizonturi de speranţă, solidaritate şi responsabilitate pentru toţi europenii.
Într-un moment în care cultura este percepută a fi mai degrabă facultativă decît esenţială, a devenit dificil să ne spunem unii, altora chiar şi cea mai simplă povestire, cu atît mai puţin să formulăm discursuri articulate şi convingătoare despre valorile care stau la baza societăţii noastre. Acum este momentul discursurilor convingătoare, mai degrabă decît al calculelor simpliste.
Renaşterea la intersecţie cu cosmopolitismul
Europa are nevoie de o schimbare de paradigmă societală – în fapt, nimic mai puţin decît o „nouă Renaştere“. Termenul face aluzie la revoluţiile de gîndire care au izbucnit în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Acesta a fost momentul în care societatea, artele şi ştiinţele au bulversat ordinea existentă şi au pus bazele erei societăţii întemeiate pe cunoaştere, în care trăim astăzi. Europa dispune de resursele necesare pentru a se situa în avangarda acestei epoci. De asemenea, ea trebuie să ocupe primul loc mondial în termeni de condiţii de viaţă sustenabile şi să fie o forţă motrice şi mobilizatoare atît în definirea, cît şi în implementarea unei liste mondiale de priorităţi pentru dezvoltarea durabilă. Acest obiectiv trebuie atins acordînd atenţie nu doar biodiversităţii, ci şi diversităţii şi pluralismului cultural. Fără a neglija importanţa legislaţiei economice şi financiare, este necesară o reorientare urgentă a priorităţilor în sînul organismului politic european; Europa trebuie să recunoască faptul că ceea ce alimentează şi constituie rezerva esenţială a organismului social şi politic al Europei este cultura. (...)
● Europa ca organism politic are nevoie ca artele să genereze forme noi şi radicale de imaginaţie, care să îi educe sensibilitatea. Arta modernă a fost iniţial un fenomen european, care s-a inspirat profund din alte culturi din afara Europei. Aceasta a reunit mişcările artistice de pe întregul continent care aveau în comun o afinitate nelimitată pentru diferenţe şi dorinţa de emancipare.
● Europa ca organism politic trebuie să recunoască valoarea patrimoniului cultural, atît material cît şi imaterial. Privind înapoi, patrimoniul Europei a fost creat nu doar de-a lungul a generaţii, ci şi de mai multe comunităţi şi pe mai multe teritorii. Patrimoniul cultural scoate în evidenţă ce a însemnat să fii european, de-a lungul vremii. Este un instrument puternic, care oferă un sentiment de apartenenţă cetăţenilor europeni. Pentru a stimula acest potenţial, Europa ca organism politic trebuie să dezvolte un nou cosmopolitism pentru cetăţenii săi, care să includă medii urbane dinamice şi creative şi o concurenţă sănătoasă între oraşe.
● Oraşele europene ar trebui să devină mai mult decît centre urbane; ar trebui să depună eforturi pentru a deveni capitale culturale, contribuind la creşterea calităţii vieţii tuturor europenilor. De ce să nu începem să ne imaginăm Europa ca fiind un megalopolis de foarte mari dimensiuni, interconectat prin mijloace de transport şi de comunicare? Europa ca organism politic trebuie să îşi utilizeze pe deplin puterea de influenţă, nu numai pe continent, ci şi dincolo de graniţele sale, pentru a deveni un partener internaţional respectat şi respectuos, care promovează un nou model mondial de societate, bazat pe valori etice, estetice şi durabile. Pentru ca acest nou organism politic să prindă formă, Europa are nevoie de un puternic angajament colectiv:
● Europa are nevoie de lideri politici curajoşi, imaginativi şi inspiraţi, care vorbesc şi care înţeleg limba Europei ca organism politic, animat şi alimentat de cultură.
● Europa are nevoie de artişti şi de oameni de ştiinţă, de educatori şi de jurnalişti, de istorici şi de sociologi, de antreprenori şi de funcţionari publici, care sînt gata să renunţe la confortul propriei autonomii pentru a-şi asuma noi responsabilităţi faţă de Europa ca organism politic.
● În sfîrşit, Europa are nevoie ca cetăţenii ei să îşi facă auzite vocile şi să ia parte la spaţiul public european de dezbatere, făcîndu-şi cunoscute istoriile personale şi preocupările. Aceste discursuri vor contura o imagine a ceea ce înseamnă să fii european, în secolul XXI.
Ca artişti, intelectuali şi oameni de ştiinţă, este de datoria noastră să oferim un discurs din proprie perspectivă, despre care să avem convingerea că va stimula dezbaterea asupra viitorului Europei. Renaşterea şi cosmopolitismul sînt două idealuri culturale către care aspirăm şi pe care le considerăm esenţiale pentru Europa de astăzi şi de mîine.
Acest dosar a fost realizat cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Conţinutul articolelor intră sub responsabilitatea revistei Dilema veche şi nu trebuie considerat că ar reflecta în vreun fel opiniile Uniunii Europene.