„Spectatorii vor tot mai mult“ – interviu cu Ioana IONESCU, marketing manager la Cinema City România

Care este povestea Cinema City?

A început ca un business de familie, cu primul cinematograf deschis în 1930, la Haifa, în Israel. În Europa am deschis primul multiplex în 1997, iar în 2014, Cinema City International şi-a unit forţele cu Cineworld, reţeaua numărul 1 în Regatul Unit, devenind astfel Cine­world Group – cel de-al doilea lanţ ca mărime din Europa. Sîntem prezenţi cu peste 2000 de ecrane, în nouă ţări (Israel, Regatul Unit, Irlanda, Polonia, România – ţara noastră reprezentînd acum cea de-a treia piaţă ca mărime din reţea –, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria). În 2007, primul Cinema City s-a deschis la Iaşi, iar al doilea, foarte rapid după primul, la Timişoara. Compania nu făcuse nici un studiu de piaţă, pur şi simplu s-au uitat la istoria pasiunii românilor pentru cinematograf. Au văzut intrările de dinainte de 1990, au înţeles că dispariţia rapidă a sălilor de cinema din anii ’90 nu a suprimat dorinţa românilor de a merge la cinema şi au decis să investească. Au început cu provincia, ceea ce indică un anume risc asumat, căci potenţialul Bucureştiului era bine cunoscut. Atunci, Mooky Greidinger, proprietarul companiei, le-a spus jurnaliştilor că, peste zece ani, Cinema City va avea peste douăzeci de cinematografe în România. Lumea l-a privit cu scepticism. Anul acesta am deschis al 24-lea cinematograf în mall-ul ParkLake Shopping Center din Bucureşti şi, pînă la sfîrşitul anului, îl vom deschide pe al 25-lea. Rostul nostru este să ducem filmele către oameni şi să ne asigurăm că întîlnirea lor cu filmul este o experienţă de neuitat, pe care doresc să o repete cît de des pot. Viziunea de acum zece ani a devenit realitate.

Există o nostalgie după sala de cinematograf de altădată, de pe cînd mall-ul nu exista. Unora, amestecul acesta de mall şi film nu le place…

Într-un mall, cinematograful este o destinaţie în sine. Sigur că absoarbe şi o parte dintre vizitatorii mall-ului, dar în cele mai multe cazuri e invers. Iar dezvoltatorii de centre comerciale vin spre operatorii de multiplex, devenind partenerii noştri atît din punct de vedere al infrastructurii, cît şi ca investiţie comună. O reţea de cinematografe greu ar putea supravieţui dacă investeşte singură şi aşteaptă să-şi amortizeze investiţia din vînzarea biletelor la film. De pildă, anul trecut, noi am deschis cinci noi cinematografe, iar investiţia totală a fost de aproape 27 de milioane de euro. Valoarea este atît de mare şi pentru că aducem mereu tehnologii noi, precum IMAX sau 4DX, care sînt foarte costisitoare, ţinînd să le oferim spectatorilor cea mai bună şi mai performantă experienţă de vizionare.

Mai ales printre cinefilii cu anume rafinament, sau chiar snobi, există un anumit dispreţ pentru sălile de multiplex din mall-uri. Aceste săli sînt acaparate de blockbuster-urile americane şi nu prea au loc pentru cinematograful de artă.

Nu e chiar aşa. La multiplexuri vin toate categoriile de public şi un film bun, care a fost bine promovat, atrage publicul lui. La multiplex vii pentru că îţi oferă un confort şi condiţii de vizionare pe care nu le mai găseşti în altă parte. De cînd intri în cinematograf pînă la terminarea filmului, totul este construit pentru a face din vizionarea unui film o experienţă specială. Holul de la intrare, sala de cinema, fotoliul din sală, marele ecran – totul este gîndit pentru amplificarea trăirilor spectatorului.

Vorbiţi mult despre tehnologie. De fapt, de ce alergaţi în această cursă a ultimei tehnologii? 2D, 3D, 4D, cîţi de D?... Ce vă mînă în cursa aceasta?

Lumea se schimbă rapid, spectatorii vor tot mai mult, iar noi vrem să aducem filmul cît mai aproape de spectator. Tendinţa este aceea de a-l proiecta pe spectator direct în film. Spectatorul trebuie să simtă, să audă, să vadă tot ce se simte, se aude, se vede în lumea din film. Ecranul nu desparte două lumi, ci este poarta prin care spectatorul intră în film. Filmul nu doar se vizionează, ci se simte, se trăieşte. În final, nu mai eşti doar spectator, eşti parte din film. Spre deosebire de sălile clasice de cinematograf, care sînt lungi şi înguste, pentru a aduna cît se poate de mulţi oameni şi a oferi ecranului exclusivitatea peretelui din faţă, arhitectura sălilor noastre este în forma unui amfiteatru, ceea ce sporeşte mult posibilitatea participării. Asta cere şi o altă geometrie a ecranului, de care toţi spectatorii sînt aproape. De pildă, în cazul IMAX – sălile cu cele mai mari ecrane din România –, avem îmbinarea armonioasă dintre un sunet pe care îl simţi în oase şi ecranele uriaşe, cu imagini clare ca lacrima, avînd cu 40% mai mult contrast şi cu 60% mai multă luminozitate faţă de sala obişnuită. Toate acestea cresc intensitatea experienţei unice pentru spectator.

Aşteptaţi să vedeţi cum merge o anume tehnologie şi apoi o achiziţionaţi?

Credem în inovaţiile cinematografice şi, uneori, ne asumăm riscul de a fi primii. De pildă, proprietarul companiei a intuit că tehnologia 4DX va fi excelent primită în sălile de cinema şi a achiziţionat-o imediat, deşi mulţi credeau (şi încă mai cred) că este un fel de moft tehnologic făcut pentru parcurile de distracţii, care va muri repede. În lume sînt în momentul de faţă 276 de astfel de săli, dintre care noi avem trei: la Bucureşti, Constanţa şi Timişoara. Şi, din ce vedem, nu doar că 4DX nu moare, publicul răspunde fantastic – sălile se vînd în proporţie de peste 90%. În esenţă, acest 4DX aduce efectele speciale de pe ecran în sală, sincronizîndu-le perfect cu acţiunea de pe ecran. Astfel, spectatorul are parte de o experienţă care activează toate simţurile – el simte vîntul, tunetul şi trăsnetul, ploaia, acceleraţia şi inerţia, ba chiar şi mirosurile.

Aveţi şi săli VIP, văd...

Cinema City continuă să mizeze pe cele mai cool tendinţe internaţionale ale industriei, aducîndu-le iubitorilor de film cele mai inovatoare moduri de vizionare. Astfel, după IMAX şi 4DX, am lansat un nou concept VIP în ParkLake, după cele trei săli VIP din megaplexul din AFI Palace Cotroceni, deschise în 2009. Noile săli VIP oferă experienţa „cinema ultra-all-inclusive“. Avem un chef care oferă un meniu bine gîndit, iar în costul biletului poţi bea şi mînca nelimitat atît acele preparate culinare realizate pe loc, cît şi nachos şi popcorn. Mulţi mi-au zis că partea all-inclusive îi atrage la VIP, însă pentru mine atracţia principală sînt fotoliile. Sînt imense, confortabile, se pot întinde la comandă automată. Sînt cam ca fotoliile de la clasa business din avioanele de long courier. Li se spune „Lazy Boy“... Confortul e total.

Or să dispară sălile în care vedem filme 2D, aşa cum le-am pomenit noi dintotdeauna?

Nu, n-or să dispară, pentru că şi ele oferă un tip de experienţă pe care publicul o vrea. Publicul nu merge compact, într-o singură direcţie. Tocmai pentru că încercăm să personalizăm tot mai mult experienţa filmului, noi oferim un spectru larg al mijloacelor de a viziona un film: poţi vedea filme în 2D sau în 3D sau în IMAX sau în 4DX. Fiecare experienţă este diferită, iar publicul le încearcă pe toate. Apoi, publicul reacţionează imediat şi tehnologiile sălilor se adaptează foarte repede. S-au schimbat foarte multe de la Avatar încoace…

Avatar a fost un fel de punct nodal în evoluţia tehnologiei sălilor de cinema?

Avatar a schimbat aproape totul! Succesul filmului a fost antologic, iar impactul asupra vizionării unui film a fost pe măsură. Am avut spectatori care au revenit să-l vadă de cîte opt ori. A stat șase luni în cinematografe!

Care este durata de viaţă medie a unui film în cinema?

Undeva la trei luni, dacă este un film de mare succes, de genul Hobbitul, Star Wars sau Fast and Furious. Durata medie de viaţă a unui film pe ecrane este între cinci şi șapte săptămîni. Şi cam totul se joacă în week-end-ul de premieră. În general, pentru un film care performează normal, primul week-end aduce pînă la 50% din totalul intrărilor pe care le va face filmul.

Dar filmele româneşti cît au stat pe ecranele voastre?

Unele au stat şi două luni, ceea ce le face să concureze direct şi serios cu filmele de succes americane. Spre exemplu, Selfie şi, recent lansat, #Selfie 69 – comedii româneşti dinamice şi intens promovate, care au adus publicul în cinema. Sau, dimpotrivă, un film de artă ca Aferim!, deşi este alb-negru, lung de trei ore, fără nici un fel de efecte zguduitoare, a avut un succes deosebit la box-office, iar noi am simţit că publicul de multiplex a iubit efectiv acest film. Pe de altă parte, se poate ca un film românesc să stea mai puţin. Adesea nu pentru că filmul nu e bun, ci pentru că unele campanii de promovare nu sînt suficient de puternice şi de convingătoare pentru public. Sau pentru că publicul este reticent la un subiect, cum a fost cazul unor filme bune, precum QED sau Ilegitim, deşi au fost comunicate deştept şi consistent, iar noi susţinem orice film pînă la capăt. Dacă în sală este un singur spectator plătitor, filmul rulează în mod normal.

Ce speranţe are cinefilul Ioana Ionescu de la dezvoltarea viitoare a reţelei Cinema City?

În Marea Britanie, Grupul Cineworld deţine şi brand-ul Picture House, care este o reţea de cinematografe stradale, cinematografe de artă, să le spunem aşa. Mi-aş dori mult să ia în considerare şi acest gen de dezvoltare în România, pentru că experienţa mea îmi spune că există un potenţial serios şi pentru acest gen de cinematografe. Multiplexurile optează exclusiv pentru noutate, nu doar din motive de business, ci şi din motive de ordin tehnic (filmele vechi nu sînt disponibile la standardele tehnologiei din multiplexuri), de drepturi de autor etc. Cinematografele de genul Picture House se apleacă asupra acestui gen de cinema, oferă un program alternativ, cu filme mai nişate, filme clasice adesea, filme mai elaborate estetic. Aceste cinematografe propun o lume splendidă, o lume a cinefililor împătimiţi, pe care aş vrea-o şi în România.

a consemnat Sever VOINESCU