Sînt un prost
Prostia e ca peisajul. Se întinde dintr-o zare în alta şi, zilnic, absolut zilnic, se topeşte în întuneric. Asta pentru că oamenii, slavă Domnului, mai şi dorm.
Acum, iarna, nu mă încumet să umblu pe cîmpiile viscolite ale prostiei naţionale, pe dealurile ei îngheţate sau pe crestele ei albe, uneori mai semeţe decît ale munţilor. Mi-e frică să nu deger şi să nu mă rătăcesc. Prefer să stau la gura sobei, împăcat cu propria mea prostie, să mă tot uit la drobul de sare care stă să cadă şi să socotesc (cu beţe de chibrit, în lipsa abacului) de cîte ori, într-un singur an, am dat în gropi. Fudul fiind, sînt gata să şi povestesc cîte ceva. Iată:– În marea mea nerozie, mi-am imaginat că pe un editor îl interesează şi cărţile vrăjite, bijuteriile literare. Prin urmare, în primăvară, am propus editurii X un roman uluitor, al unui scriitor de peste graniţe. Am descoperit însă, de-a lungul a şase luni, prin aburii unor răspunsuri indecise, că negoţul cu cărţi e un negoţ ca oricare altul, în care contează doar banii. Din toamnă, de cînd a aflat că editura Y are de gînd să tipărească acel roman (preţuindu-l cît merită şi purtîndu-se pe măsură), şeful editurii X îşi doreşte cartea, cu patimă. Şi, tot din toamnă, eu privesc la întîmplarea asta ca la poarta nouă.
– În iunie, cu nesfîrşită neghiobie, am sperat că pe braţul Chilia ar mai putea fi crapii şi somnii de altădată, închipuindu-mi că, la frontieră, se braconează mai puţin decît pe Sulina şi Sfîntu Gheorghe. Cinci zile am pescuit ca în fîntînă. Sub nasul nostru, grănicerii ucraineni tot treceau cu o şalupă albă şi curentau peştele, concurîndu-i aprig pe braconierii autohtoni. Pe mal, noi dădeam cu oiştea în gard.– Un an întreg, ca dinamovist, am crezut că două fosile vii, Zicu şi Prinţu’, vor ieşi din starea de exponate de muzeu şi vor juca puţin fotbal. Sînt sigur că ei, dacă m-ar fi zărit în tribună, un suporter furios printre atîţia alţii, s-ar fi gîndit cam aşa: „ăla-i prost de bubuie“. Şi ar fi avut dreptate.
– Acum, după alegeri, au început deja să mă treacă fiorii: ce-o să ne facem peste cinci ani fără Băsescu preşedinte? Dacă o să se întoarcă Iliescu? Cît de cumplit ar fi dezastrul fără Boc premier? De bine, de rău, mă tratez cu o iluzie. Referendumul. Dacă tot se va îmblînzi textul Constituţiei, n-ar fi şansa noastră, unica, să-i oferim lui Băsescu dreptul la cinci mandate? Zic şi eu, nu dau cu parul.