Sînt animalele non-umane persoane?

22 mai 2014   Tema săptămînii

Recent, un parlamentar român a propus declararea delfinilor drept persoane, obiectivul fiind acela de a crea un cadru legislativ prin care se asigură protejarea bunăstării animalelor. Din păcate, unele dintre elitele noastre locale s-au grăbit, sub imperiul autosuficienţei, să afirme că propunerea este o trăsnaie. Nu s-au chinuit să contribuie la crearea unui teren fertil pentru progresul moral. În schimb, alţii au făcut eforturi să promoveze idei contracurent în vremuri trecute, idei care acum sînt de la sine înţelese. Astăzi, cu toţii acceptăm că animalele nu trebuie maltratate, dar nu tot timpul a fost aşa. În 1821, Richard Martin, proprietar de pămînt şi membru în parlamentul englez, a propus o lege prin care se interzicea maltratarea cailor. În cadrul dezbaterilor parlamentare, toată lumea a răbufnit în hohote cînd cei mai mulţi dintre colegii lui Martin au sugerat că şi măgarii trebuie protejaţi, şi că legea va genera cereri ulterioare de a proteja şi cîinii. Iar cînd cineva a strigat „şi pisicile“, toţi parlamentarii au intrat în convulsii de rîs. Idei de avangardă, care azi reprezintă normalitatea, sînt acceptate cu greu. Legea nu a trecut, dar cu insistenţă, Richard Martin a reuşit, peste cîţiva ani, să treacă o altă lege prin care se pedepsea maltratarea animalelor aflate în proprietatea altora. Desigur, aplicarea legii trebuia monitorizată deoarece mentalitatea vremii nu era favorabilă. Aşa a luat naştere prima organizaţie care lupta împotriva cruzimii faţă de animale. Dacă ceva poate părea la început o trăsnaie pentru oameni „de frunte“, asta nu înseamnă că nu se găseşte cel puţin ceva interesant în spatele ei.

Persoane şi obiecte

Distincţia dintre persoane şi obiecte, trasată de Kant, încă face carieră în încercarea noastră de a decide ce statut au animalele. Kant susţine că sînt două genuri de existenţă: persoane şi obiecte. Persoanele sînt prin excelenţă fiinţele care posedă raţiune. Prin raţiune nu trebuie să înţelegem aici simpla capacitate de a face calcule sau simpla inteligenţă. Kant avea în vedere ceva mai complex, anume capacitatea de fi autonom. Fiinţa autonomă este cea care nu este ghidată în acţiune doar de impulsuri, ci şi de deliberare raţională, proces cognitiv prin care înseşi motivele acţiunii sînt examinate în lumina unor standarde raţionale. Dar trăsătura de bază care permite exercitarea autonomiei este capacitatea de a fi conştient de propriul sine. Kant credea că doar oamenii au capacitatea de a fi conştienţi de propriile stări mentale. Animalele, pur şi simplu, nu posedă conştiinţă de sine. Din acest motiv, ele nu pot fi considerate persoane, ci doar obiecte. În ciuda elaborărilor conceptuale ale lui Kant, credem în continuare că nu este plauzibil să atribuim animalelor statutul de obiecte, din moment ce deţin capacitatea de a simţi durere şi plăcere. Recent, cotidianul Le Figaro titra „O pisică nu este o lampă“, francezii tocmai schimbînd, în codul civil, statutul juridic al animalelor, din obiecte, în fiinţe vii, dotate cu sensibilitate. Este important să ne debarasăm cît mai repede de prejudecăţile care atribuie animalelor o existenţă simplistă.

Testul oglinzii

Putem numi persoane şi alte vieţuitoare decît oamenii? În principiu, da. Să ne amintim cîteva personaje din filme bine cunoscute. Extraterestrul E.T. şi cimpanzeul Cezar din The Planet of the Apes ne creează impresia că sînt persoane. Faptul că este imaginabil să considerăm persoane anumite vieţuitoare care nu sînt fiinţe umane înseamnă că atributul de persoană nu aparţine exclusiv speciei umane. Posibilitatea de a distinge, în principiu, între persoane şi fiinţe umane arată că semnificativ nu este omul, ci ideea unei complexităţi psihologice care poate fi găsită la mai multe vieţuitoare (fie ele şi imaginate), cum ar fi conştiinţa de sine, sociabilitatea, raţionalitatea. Putem găsi asemenea trăsături şi în rîndul vieţuitoarelor existente, nu doar imaginate? Un corp consistent de date contrazice credinţa lui Kant, cum că animalele nu au o conştiinţă a propriei existenţe. Se pare că marile maimuţe antropoide (cimpanzeul şi bonoboul) şi delfinii posedă o conştiinţă de sine, dovedită de testul oglinzii. Testul măsoară conştiinţa de sine prin constatarea dacă un animal poate recunoaşte propria reflexie în oglindă ca o imagine a sinelui. Asta se face prin marcarea pe furiş a unui animal cu o pată colorată inodoră, fie pe faţă, fie pe o parte laterală a corpului, greu accesibilă vederii. Apoi se observă dacă reacţionează consistent cu asumpţia că acea pată se află pe propriul corp. Reacţiile specifice includ întoarcerea corpului pentru a vedea mai bine pata, aşa cum fac bărbaţii cînd se uită în oglindă să vadă cum le stă costumul, sau investigarea petei cu degetul, aşa cum fac femeile cînd analizează propriul machiaj. Printre animalele care au trecut testul oglinzii se mai numără şi elefanţii.

Poate că asemenea date nu arată că delfinii, elefanţii şi marile maimuţe antropoide pot fi considerate pe deplin persoane, aşa cum sînt fiinţele umane mature, dar cel puţin ne dezvăluie că ideea nu este atît de trăsnită precum pare la prima vedere. Progresul se cîştigă peste generaţii, dar uneori numai cu preţul înfruntării raţionale a celor mai înrădăcinate credinţe.

Emilian Mihailov este dr. în filozofie şi director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea Bucureşti. A fost visting researcher la Centrul Uehiro de Etică Practică, Universitatea din Oxford.

Mai multe