Singurătatea e mereu la un click distanţă
Avem tot ce ne trebuie. Avem Internet – „the world at our fingertips“, cum ar veni. Sîntem online, multimedia, interconectaţi. Ne facem cumpărăturile pe net, ne alegem cărţi, aparate electronice sau haine, ne comandăm mîncare, ne rezervăm bilete de avion, facem tururi virtuale prin camere de hotel, ne plimbăm nestingheriţi pe străzile din Google Maps.
Toate întrebările, angoasele, problemele, singurătăţile noastre îşi găsesc rezolvarea şi răspunsul acolo. Nu trebuie decît să introducem un cuvînt în căsuţa magică a motorului de căutare şi... gata.
În aceste condiţii, ce ne-ar fi oprit să ne căutăm parteneri – de discuţie, de afaceri, de sex, de viaţă – prin aceleaşi mijloace? Nimic. Şi aşa au apărut site-urile de networking & socializare, respectiv cele de online dating.
În articolul „Looking for Someone“, apărut în The New Yorker, în iulie 2011, Nick Paumgarten scrie: „Site-urile de online dating, oricare ar fi motivele lor comerciale, pleacă de la premisa că trebuie să existe o cale mai bună. Acestea abordează misterul primar al atracţiei umane cu o mînă sistematică, aproape prometeică. Se bazează pe algoritmi, acele ecuaţii şi procese matematice care fac posibilă efectuarea unor realizări numerice dincolo de capacitatea creierului uman. Unele adaugă un strat suplimentar de proiecţie şi interpretare; aderă la o anumită teorie a compatibilităţii, care-şi trage rădăcinile din psihologie sau neurochimie sau codificare genetică, sau se definesc pe sine prin alţi indicatori, mai evidenţi, de similitudine, precum rasa, religia, înclinaţiile sexuale, simţul umorului sau gusturile muzicale. Acestea sînt cele care îţi permit, practic, să te uiţi pe profiluri la fel cum ai face cu nişte cutii de cereale aflate pe raftul unui magazin. Alţii aleg pentru tine; îţi aduc cinci cutii de cereale la uşă, îţi spun să alegi una, iar apoi se întorc la depozit cu celelalte patru. Sau ţi le lasă pe toate cinci“.
Simplu ca bună ziua. Pe principiul „are balta peşte“, nu trebuie decît să ne creăm un cont pe unul sau mai multe astfel de site-uri şi să pornim în căutarea a ceea ce avem nevoie, pentru a ne umple singurătăţile: prietenie, corespondenţă, sex, dragoste etc. „Avantajul clar al dating-ului online este că oferă un spaţiu mai întins de posibilităţi şi alegeri. În anumite privinţe, pentru masele de adulţi care îşi caută parteneri, pentru o noapte sau pentru o viaţă, a merge la întîlnire este o încercare de a aproxima viaţa de student – acel exces de cerere şi ofertă, de informaţie şi autentificare“, continuă Paumgarten.
Dar pînă la a ajunge la întîlnirea propriu-zisă trebuie să „cucerim“, prinzîndu-ne fiinţa într-o pagină de Internet, un profil care să fie, în primul rînd, pe placul nostru. După ce l-am construit, ne privim în acel profil ca într-o oglindă fermecată, care ne ascunde defectele, ridurile sau kilogramele în plus şi ne arată exact aşa cum vrem să fim – frumoşi, deştepţi, interesanţi, importanţi. „Profilul, precum cel de Facebook sau Myspace, constituie un mijloc de a proiecta, în lume, o versiune stilizată a sinelui. Într-un fel, persona online, cu lista sa de cărţi şi formaţii favorite, cu înşiruirea de valori esenţiale şi destinaţii turistice, reprezintă o modalitate mai ieftină şi mai directă de a semnala valoarea şi gusturile cuiva decît cele pe care oamenii le-au folosit de secole – pălării, bijuterii, parfumuri, tatuaje. Demonstrarea abilităţii şi înclinaţiei de a scrie bine este un echivalent aproximativ al unei apariţii într-un Mercedes negru“, mai spune Paumgarten.
Recomandîndu-se, fiecare în parte, drept „cel mai“ (complex, complet, cool, mare, minunat) site, în urma unei simple căutări pe Google dai peste zeci de site-uri matrimoniale româneşti, cu nume dintre cele mai diverse. Cel puţin în teorie, toată lumea ar trebuie să-şi poată găsi pe cineva şi să fie fericită.
De altfel, cînd ne simţim singuri – chiar şi dacă ne aflăm în mijlocul unui grup sau, dimpotrivă, sîntem cu o persoană semnificativă din viaţa noastră –, deschidem computerul, laptopul, tableta, smartphone-ul şi intrăm pe net, pe Facebook, mai postăm ceva pe wall, mai dăm un like, mai tragem cu ochiul la profilurile prietenilor prietenilor prietenilor...
Şi atunci tot singuri rămînem, dar măcar sîntem singuri în faţa unui ecran. Şi asta, cumva, ne ţine de urît.
Foto: P. Mihail