Singurătatea cercetătorului
Ai învățat și ai muncit zeci de ani. Te-ai specializat într-un domeniu de vîrf cu multe sacrificii și ai reușit să pătrunzi într-un univers aparte. Un univers fascinant, în care se găsesc răspunsuri la multe probleme... Dar răspunsurile sînt bine ascunse, nu le găsești ușor. Ca să ajungi aici, ai rezistat lipsei de fonduri, ai găsit mereu soluții alternative ca să poți supraviețui. Ai plecat, ai studiat și ai lucrat în alte țări, cu sisteme de cercetare mai bune, dar ai revenit, zicînd că, poate, într-o zi va fi mai bine. Ai auzit mereu că domeniul tău de specializare e mult prea restrîns, care e aplicația practică? De ce să ți se aloce fonduri de cercetare cînd, practic, par bani aruncați? Poate va fi nevoie de cunoștințele tale o dată la o sută de ani. Nu e deloc eficient!
Te-ai ambiționat, însă. Ai cîștigat proiecte – internaționale, că în România nu se mai pierde timpul cu asta –, ai învățat multe. Ai incercat să deschizi poarta universului tău și spre alții, ca să îl studiați împreună. Povestești celor din jur ce faci, cu ce te ocupi, de ce e important ceea ce faci. Nu prea ai reușit să atragi atenția nimănui. Puținii care se apropie consideră că eforturile tale sînt prea mari – și rezultatele prea nesigure. E greu să mergi pe un drum pe care nu a mai fost nimeni, de ce să ne batem capul?
Îți faci, așa cum e normal, griji. Poate că nu știi să spui ce faci ca să priceapă oricine, poate că îi sperii pe oameni, cam pari o piază rea, o ursitoare supărată că nu e băgată în seamă... A trecut vremea în care cercetătorii erau respectați, cînd lumea le cerea sfatul. Ești singur, tu și alți cîțiva ciudați ca tine, care își petrec viața ca șoareci de laborator, neadaptați social, care habar nu au de rezultatele marilor meciuri de fotbal. Poate de aia îți și meriți soarta, nu știi să te pleci în fața noilor zei ai planetei.
Acum, dintr-o dată, lumea a luat foc. Trăim o criză globală. Panică. Nimeni nu înțelege de ce sîntem amenințați. Dar ceva este, o amenințare nevăzută, dar apăsătoare și rea. Și toată lumea se întreabă ce se întîmplă. Cum trebuie să reacționăm? Ce e de făcut?
Te înviorezi. Pentru prima oară de cînd lucrezi simți că lumea are nevoie de tine. De aia ai învățat, de aia te-ai pregătit atîta amar de vreme. Știi că acum poți ajuta concret. Că poți împărtăși tuturor cunoștințele tale. Și speri. Poate că nu e frumos, dar te visezi salvatorul zilei. Uite, ceea ce ai lucrat timp de decenii e chiar important. Ce minune!
Ești chemat ca expert să îți spui opinia, să vii cu soluții și să lucrezi cu oameni pe care îi cunoști doar de la televizor. Cum situația e chiar gravă, nimeni nu are acum timp de socializare – ești prins pînă peste cap, muncești non-stop, dar pe undeva trăiești și satisfacția că ideile tale sînt preluate, că ești ascultat. Ești invitat să dai un interviu. E primul tău interviu și ești emoționat. Te temi să nu te bîlbîi, îți stabilești o ordine a importanței lucrurilor pe care vrei să le prezinți, te pregătești ca pentru examen. S-a terminat! Speri că a ieșit bine, dar emoția te face să uiți ce ai zis, cum ai răspuns întrebărilor. E drept, nu prea ai înțeles sensul și nici importanța multora dintre aceste întrebări. E adevărat, jurnalismul nu e profesia ta. Dar multe dintre întrebările primite nu aveau sens și parcă-parcă au ocolit fix punctele cele mai importante. Vine momentul cînd te și asculți vorbind... ce îngrozitor!! Nu îți recunoști vocea. Mai rău, uite că interviul parcă nici nu mai seamănă cu ceea ce ai vrut tu să zici. E clar, ziaristul nu se pricepe – dar poate că oi fi greșit și tu pe undeva. E doar primul tău interviu. Data viitoare va fi mai bine: vei fi și mai clar în exprimare și te vei controla mai bine.
Și timpul merge înainte... Lucrezi intens, aproape toată ziua. Ești implicat pînă peste cap, simți însă că multe dintre ideile tale nu sînt contrazise pe față, mai degrabă lăsate așa, într-un plan secundar. Ți se zice scurt că or fi ele bune, dar, din multe alte puncte de vedere, nu par prea profitabile. Te-ai săturat și de interviuri. Insiști să explici ce trebuie, dar puțini sînt cei care te ascultă și încearcă să înțeleagă cu adevărat ceea ce zici. Și ai făcut eforturi, ai ajuns să explici cu succes și celor mici ceea ce vrei să spui. Ai fost invitat și la dezbateri. A fost cel puțin ciudat. Erai singurul profesionist, alături de experți în orice altceva în afară de vorbe goale. La început te-ai bucurat, ai zis că le poți explica celor care se pricep la orice, de la politică la fotbal, de la filme la medicină, că de fapt situația e mai complicată decît pare. În fond, este vorba despre un domeniu în care mii de experți din lumea întreagă nu au găsit încă un răspuns clar. Ai încercat să exprimi cît se poate de limpede părerea ta, dar nu ai terminat. Ți-a fost luat cuvîntul, ceilalți participanți la discuție au vorbit peste tine, nu ai mai apucat să zici nimic, iar la concluzii ți-au mai și fost interpretate aiurea cuvintele. Verifici acum pe pielea ta o regulă despre care doar citiseși: cu cît o problemă e mai dificilă pentru experți, cu atît semidocții vor avea soluții mai certe.
Ai obosit. Din fericire, greul a trecut, acum situația generală e mult mai bună. Au fost săptămîni intense, în care ai muncit non-stop, dar știi că ai fost util cu adevărat. În momentele critice ai fost, totuși, persoana de bază. E adevărat, nu ți-au aplicat toate ideile, dar bine că a ieșit cum trebuie. Și acum speri că se vor ține de cuvînt, că vor fi bani mai mulți pentru știință. Asta dacă nu se uită. Din nou.
Dar cel mai mult te-a obosit contactul cu presa. Puțini au fost ziariștii care au ascultat ce ai zis, care au încercat să înțeleagă, să întrebe ceva cu adevărat util. Cu cei mai mulți ai trăit experiențe similare cu ale celor care studiază universurile paralele și intersecția spațiilor cu prea multe dimensiuni. Tu ai încercat mereu să explici ceva, iar cei din jurul tău fie vorbeau despre orice altceva în afară de tema zilei, ori erau fiecare pe cont propriu, într-un soi de Speakers’ corner de mahala.
Ce bine e să mai fii și singur cîteodată…
Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar.